ICCJ. Decizia nr. 479/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 479/2006
Dosar nr. 22686/1/2005
(nr. vechi 6967/2005)
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104 din 27 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1164/P/2005, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petentul R.I. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 10 din 17 februarie 2004, pronunţată în dosar nr. 271/P/2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca fiind neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.I., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 27 mai 1996 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în dosar nr. 28/P/196 şi l-a obligat la plata sumei de 400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt că, prin rezoluţia din 27 mai 1996, pronunţată în dosar nr. 28/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii Ş.Ş., V.G. şi A.C., toţi judecători la Tribunalul Gorj, întrucât s-a constatat că nu sunt indicii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi 248 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat mai multe plângeri petentul, în 1998, 2002 şi trei plângeri în anul 2003, plângerea ce face obiectul cauzei fiind formulată în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de către petent, care a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 2530 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1352/2004 şi când a fost obligat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost atacată cu cerere de revizuire de către petent, cu motivarea că instanţele nu au avut dovada certă a faptului că ministrul justiţiei nu a avizat acţiunea penală a celor trei judecători.
Analizând probatoriile administrate în cauză şi hotărârea pronunţată, în raport de motivele invocate de revizuient şi dispoziţiile legale în materie, Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, în cazurile expres prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen.
Motivele invocate de către revizuient, nu sunt dintre cele prevăzute de dispoziţiile legale arătate mai sus, acestea putând fi eventual invocate în căile ordinare de atac şi unde au fost de altfel invocate, recursul formulat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond fiind respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri, petentul revizuient a formulat recurs, susţinând că instanţa de fond, ce a analizat cererea de revizuire, deşi a admis la termenul din 3 octombrie 2005 cererea sa de a fi depusă la dosar adresa nr. 2579/G/1995 semnată de Ministrul Justiţiei, nu a administrat această probă, „prin care să se facă deci dovada certă că cel vinovat de neînceperea urmăririi penale împotriva celor trei judecători se face Ministrul Justiţiei care a semnat această adresă" şi în baza căreia instanţa de recurs a respins în mod eronat recursul său împotriva sentinţei penale nr. 10/2004 a Curţii de Apel Craiova, ce face obiectul revizuirii.
Examinând recursul declarat de petentul revizuient prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând:
a) descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret;
c) declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei a hotărârii a cărei revizuire se cere;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, petentul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., susţinând că de la dosarul de fond lipseşte adresa semnată de ministrul justiţiei, pe baza căreia s-a adoptat de către procuror soluţia de neîncepere a urmăririi penale a celor trei judecători, menţinută de instanţe.
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., este necesar să se invoce fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; or, în speţă, împrejurarea privind neavizarea cercetării penale a celor trei judecători intimaţi, de către ministrul justiţiei, a fost avută în vedere de instanţe atunci când s-au pronunţat atât pe fondul plângerii împotriva rezoluţiei procurorului cât şi în recurs. Faptul că înscrisul în materialitatea lui nu se află la dosarul cauzei nu înseamnă că împrejurarea atestată nu a fost cunoscută de instanţă, atâta vreme cât la dosar există adresa nr. 22531/6867/1995 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, precum şi adresa nr. 6697473125/IG/M/2003 a Ministerului Justiţiei, D.I.G., ce fac referire directă la conţinutul adresei nr. 2579/G/1995 emisă de Ministrul Justiţiei. Mai mult, soluţiile pronunţate se întemeiază exclusiv pe lipsa avizului ministrului justiţiei, ca o condiţie ce împiedică punerea în mişcare a urmăririi penale.
Pe de altă parte, cererea petentului de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea solicitării de către instanţă a adresei nr. 2579/G/1995 emisă de Ministrul Justiţiei, nu este întemeiată, întrucât obligaţia de a prezenta acest înscris în procedura plângerii împotriva rezoluţiei procurorului îi revenea petentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că „instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul, că la data de 21 ianuarie 2004, când a fost formulată plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr. 271/P/2004 al Curţii de Apel Craiova, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 10 din 17 februarie 2004, ce face obiectul revizuirii, răspunderea penală a intimaţilor pentru infracţiunile reclamate, art. 289 şi art. 248 C. pen., era prescrisă, fiind împlinit atât termenul de prescripţie generală (5 ani) prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cât şi cel de prescripţie specială (7 ani şi 6 luni), prevăzut de art. 124 C. proc. pen., calculate evident în raport cu data săvârşirii faptei, respectiv 8 aprilie 1994 când s-a pronunţat Decizia civilă nr. 202 a Tribunalului Gorj. În atare situaţie, instanţa de fond, pronunţând sentinţa penală nr. 10 din 17 februarie 2004, trebuia să facă aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale şi să constate existenţa altei condiţii prevăzute de lege care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, cea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., în afara celei prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., avută în vedere la emiterea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale criticate.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., invocat de petent, pentru a fi incident este necesar ca împrejurarea că un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, să fie constată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce evident nu există în cauză, ci se tinde a se dovedi.
Ca atare, cum aspectele invocate nu se regăsesc în dispoziţiile legale menţionate iar hotărârea pronunţată este legală şi temeinică, recursul petentului revizuient va fi respins ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.I. împotriva sentinţei penale nr. 104 din 27 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 476/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 48/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
