ICCJ. Decizia nr. 4742/2006. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4742/2006

Dosar nr. 3068/33/2006

Şedinţa publică din 9 august 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Petentul R.G. prin cererea de revizuire adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat, desfiinţarea sentinţei penale nr. 20 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj şi rejudecarea plângerii formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 238/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu consecinţa trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de primul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, D.D.

Cererea a fost înaintată acestei instanţe cu referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în care se arată că nu sunt incidente în cauză nici una din condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., pentru a fi admisibilă cererea de revizuire.

Analizând actele dosarului, Curtea reţine că prin sentinţa penală nr. 20 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul R.G. împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 238/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul D.D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie menţinută prin rezoluţia nr. 1519/II/2/15 decembrie 2004 a Procurorului General de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, iar prin Decizia nr. 3575 din 8 iunie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins ca nefondat recursul declarat.

Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile definitive pot fi supuse revizuirii iar cazurile de revizuire sunt limitativ şi expres prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

Cum revizuientul nu a indicat şi nu a justificat existenţa vreunuia din motivele înscrise în aceste dispoziţii, cererea sa de revizuire nu este admisibilă şi în temeiul art. 403 C. proc. pen., urmează a fi respinsă.

Cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluţiei procurorului, instanţa de fond şi instanţa de recurs a analizat toate împrejurările invocate de petent iar prin cererea de revizuire acesta nu a arătat împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la data soluţionării plângerii sale.

Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa penală nr. 59 din 28 iunie 2006, a respins cererea de revizuire, ca nefondată, formulată de revizuientul R.G. privitoare la sentinţa penală nr. 20 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj.

Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs petentul revizuient, nemotivat în scris şi nici nu s-a prezentat pentru susţinerea orală a acestuia.

Curtea, după verificarea din oficiu, a hotărârii recurate, urmează a constata că, dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., ce reglementează instituţia revizuirii, au fost verificate şi judicios şi legal, a fost respinsă, cererea de revizuire, a sentinţei penale nr. 20 din 6 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj, ca nefondată, formulată de recurent.

Ca atare, această sentinţă va fi menţinută, iar recursul de faţă, urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În consecinţă, recurentul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art. 192 C. proc. pen., dată fiind culpa procesuală a sa, în declanşarea procesului de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 59 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 august 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4742/2006. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Revizuire - Recurs