ICCJ. Decizia nr. 4789/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4789/2006
Dosar nr. 6312/3/2006
Şedinţa publică din 16 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 446 pronunţată la data de 13 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută prin rechizitoriu din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul I.C. la 4 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 515 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 697 din 13 mai 2003, rest care a fost contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 22 ianuarie 2006 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată O.M.A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 22 ianuarie 2006, în jurul orelor 5,00, partea vătămată O.M.A. se afla în sala de internet V. împreună cu un prieten al său, martorul C.M.G. La un moment dat, partea vătămată s-a dus la toaletă, lăsându-şi telefonul mobil pe masa calculatorului, lângă prietenul său.
În acest timp inculpatul, care era cunoscut atât de partea vătămată cât şi de martor sub porecla S., a luat telefonul mobil de pe masă şi a plecat din sala de internet.
Imediat partea vătămată şi martorul au ieşit după acesta şi au cerut restituirea telefonului, dar inculpatul le-a adresat injurii şi i-a ameninţat că îi va bate, după care acesta s-a îndepărtat fiind ulterior depistat de organele de poliţie.
Instanţa de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului din tâlhărie în furt, deoarece din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a săvârşit acte care să se circumscrie, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, noţiunii de ameninţare, aşa cum este reglementată de art. 192 C. pen.
Fapta s-a reţinut a fi săvârşită în stare de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în raport de condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 679 din 13 mai 2005 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţii privative de libertate.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat sentinţa pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat, apreciind că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 211 lit. b) şi c) C. pen.
Prin apelul său inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că pedeapsa la care a fost condamnat este prea aspră, în raport de fapta comisă, de împrejurarea că era prieten cu partea vătămată şi se afla sub influenţa alcoolului în momentul respectiv.
Prin Decizia penală nr. 480 pronunţată la 21 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 446 din 13 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat în parte sentinţa şi în fond a schimbat încadrarea juridică din art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul I.C. la 5 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 515 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 697 din 3 mai 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi a contopit acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
A computat prevenţia inculpatului de la 22 ianuarie 2006 la zi, a menţinut starea de arest a inculpatului şi restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a respins, ca nefundat, apelul inculpatului şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat că apelul parchetului este fondat, iar fapta inculpatului I.C. de a deposeda partea vătămată de un telefon mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., întrucât acesta a întrebuinţat ameninţări pentru păstrarea bunului.
Apelul inculpatului a fost considerat ca neîntemeiat, apreciindu-se că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de inculpat cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de acesta.
Este neîntemeiată susţinerea inculpatului că fapta pe care a săvârşit-o nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie ci constituie infracţiunea de furt calificat.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie tâlhărie furtul săvârşit, între altele, prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, precum şi cel urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Din probele administrate în cauză rezultă că, după ce şi-a însuşit telefonul mobil, pentru a-şi asigura păstrarea bunului furat, inculpatul I.C. a adresat injurii şi ameninţări cu bătaia părţii vătămate O.M.A. şi martorului C.M.G.
Acţiunea de ameninţare exercitată de inculpat, care a creat părţii vătămate temerea că va fi lovit dacă va încerca să-şi ia singur telefonul, fiind menită să asigure păstrarea bunului sustras, intră, ca element material, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie.
În consecinţă, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată de instanţa de apel, se constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, întrucât au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea acesteia ţinându-se seama şi de circumstanţele aparţinând faptei cât şi ale făptuitorului (recidivist post condamnatoriu, fără ocupaţie), astfel că aceasta corespunde unei individualizări proporţionale, de natură să asigure atât finalitatea preventivă cât şi cea educativă, conform dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul I.C.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata prevenţiei la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 480 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2006 la 16 august 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4742/2006. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 4791/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
