ICCJ. Decizia nr. 4791/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4791/2006
Dosar nr. 40704/3/2005
Şedinţa publică din 16 august 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 411 din 5 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul I.V., la:
- 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile M.D. suma de 3 milioane ROL reprezentând contravaloarea unui telefon mobil, iar în baza art. 17 C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost obligat la plata sumei de 1 milion ROL către partea vătămată M.D. şi de 200.000 ROL către partea vătămată O.C.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 ROL, obţinută prin valorificarea telefonului mobil sustras părţii vătămate C.F.V., pentru care acesta nu a formulat pretenţii civile.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.500.000 ROL cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.000.000 ROL, reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
1. La data de 28 iulie 2004, în jurul orelor 22,50, în timp ce se deplasa cu un tramvai al liniei 16, partea vătămată A.M.E. a fost ameninţată cu folosirea unui briceag de către inculpatul I.V., pentru a-i da eventualele bunuri şi sume de bani pe care le are asupra sa. Partea vătămată i-a spus inculpatului că nu are asupra sa decât un telefon mobil pe care i l-a şi arătat, telefon care a fost însuşit fără a mai fi restituit sub aceeaşi ameninţare, a tăierii cu briceagul.
2. La data de 5 august 2004, în jurul orelor 18,30, partea vătămată M.D., minor, a urcat într-un troleibuz al liniei 91, împreună cu prietenii săi O.C. şi A.T. intenţionând să meargă la magazinul M.
Inculpatul s-a apropiat de aceştia, pe care i-a ameninţat cu un cuţit ce-l avea asupra sa, cerându-le să-i dea toţi banii pe care îi au asupra lor. În aceste împrejurări, partea vătămată M.D. i-a dat inculpatului suma de 300.000 lei şi telefonul mobil, iar partea vătămată O.C. i-a dat suma de 200.000 lei. După săvârşirea faptei, inculpatul a coborât din troleibuz, fără a fi urmărit.
3. În ziua de 7 august 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce călătorea cu autobuzul liniei 133, partea vătămată C.F.V a fost interpelată de inculpat care i-a cerut suma de 50.000 lei vechi. Fiind refuzat, inculpatul a întrebat pe partea vătămată ce are în buzunar şi aflând că este vorba de un telefon mobil i l-a cerut pentru a da un apel.
Pentru a determina pe partea vătămată să-i dea telefonul, inculpatul a ameninţat-o cu un briceag. De teamă, partea vătămată i-a dat telefonul inculpatului.
Inculpatul a scos din telefon cartela SIM pe care a înapoiat-o părţii vătămate, căreia i-a propus să se întâlnească în jurul orelor 19,00, în Parcul Tineretului pentru a-i da telefonul, contra sumei de 50.000 lei.
Partea vătămată a încunoştiinţat organele de poliţie despre cele întâmplate şi întâlnirea propusă, însă inculpatul nu a apărut la ora şi locul stabilit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intitulat „peste termen" inculpatul Iosif Valentin, susţinând că a luat la cunoştinţă de hotărârea de condamnare la data încarcerării, respectiv 12 iunie 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 548/ A din 6 iulie 2006, a respins, ca nefondată, cererea de apel „peste termen" formulată de inculpatul I.V. pe care l-a obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. pen., „partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile".
Faţă de textul de lege citat, s-a arătat că pentru a putea fi considerat un apel peste termen trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, două condiţii:
a) partea care foloseşte această cale de atac să fi lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare şi
b) apelul trebuie introdus nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
În speţă, a arătat instanţa de apel,potrivit referatului grefierului şi a propriilor susţineri, inculpatul a început executarea pedepsei la data de 12 iunie 2006, iar apelul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti la data de 14 iunie 2006, la două zile de la începerea executării, situaţie în care cea de a doua condiţie a apelului peste termen este realizată.
În schimb, a arătat aceeaşi instanţă, nu este realizată prima condiţie, deoarece inculpatul a fost prezent de două ori la judecată cât a fost arestat şi odată liber.
Sub acest aspect, s-a arătat ca nefiind îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 365 alin. (1) C. proc. pen., apelul inculpatului peste termen nu poate fi considerat un apel valabil şi nici un apel în termen, deoarece hotărârea a fost pronunţată la data de 5 aprilie 2006, inculpatul nefiind prezent la dezbateri.
În aceste condiţii, sentinţa i-a fost comunicată inculpatului, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la data de 13 aprilie 2006, iar apelul a fost înregistrat la Tribunal la 14 iunie 2006, deci după 2 luni de la data comunicării sentinţei.
S-a concluzionat că din moment ce legea prevede că termenul de declarare a apelului este de 10 zile de la data comunicării, este evident că apelul inculpatului nu poate fi considerat nici apel în termen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.V. pe care a criticat-o cu privire la greşita respingere a cererii de apel „peste termen", din moment ce aceasta a fost formulată în termenul de 10 zile prevăzut de lege de la data arestării sale, iar în cazul în care se va considera că apelul este legal declarat să se constate că încadrarea juridică dată faptelor este greşită, deoarece la dobândirea bunurilor de la părţile vătămate nu a folosit violenţa, faptele sale în aceste condiţii întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepselor pe care le consideră prea severe.
Recursul declarat de inculpatul I.V. este nefondat.
Mai înainte de toate, trebuie precizat faptul că obiectul recursului de faţă îl constituie greşita ori nu constatare a faptului că inculpatul a declarat apel împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă cu respectarea prevederilor legale, deci, dacă e ori nu un apel valabil.
Celelalte motive de casare nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, deoarece în situaţia în care s-ar considera că apelul declarat de inculpat a fost declarat în termen sau este considerat declarat peste termen, soluţia ce se impune este numai de casare a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, unde ar urma să se analizeze motivele de casare invocate.
Revenind la speţă se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu este vorba de un apel declarat „peste termen", din moment ce la data când s-a pronunţat hotărârea de condamnare de către prima instanţă inculpatul se afla în stare de libertate, situaţie în care termenul de apel începea să curgă de la data comunicării copiei de pe dispozitivul sentinţei de condamnare.
Cum inculpatul nu s-a conformat acestei obligaţii, prevăzută de lege, în sensul că a declarat apel după scurgerea termenului de 10 zile, calculat de la data comunicării copiei de pe dispozitiv, este evident că apelul declarat ulterior, după începerea executării pedepsei, nu poate fi considerat un apel peste termen, deoarece acesta a avut posibilitatea să declare apelul în termen, dar nu a făcut-o din proprie culpă, care nu poate fi acoperită prin invocarea unui apel, peste termen, cum fără temei a procedat deoarece la data formulării apelului peste termen hotărârea primei instanţe era definitivă.
În consecinţă, Decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul I.V. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aflat în culpă procesuală, inculpatul urmează a fi obligat, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecata prezentei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 548/ A din 6 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4789/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4824/2006. Penal → |
|---|
