ICCJ. Decizia nr. 4745/2006. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4745/2006
Dosar nr. 11672/3/2006
Şedinţa publică din 9 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 577 din 16 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 11672/3/2006, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de apelantul - condamnat S.Z.
A obligat apelantul condamnat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la 31 martie 2006, condamnatul S.Z. a solicitat întreruperea executării de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 77/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, invocând motive familiale.
În cauză, s-a dispus efectuarea unui referat de anchetă socială, ataşându-se referatul nr. 1133 din 4 mai 2006 întocmit de Primăria comunei Cilibia, jud. Buzău.
Instanţa de fond a precizat că nu s-a dovedit existenţa vreunei împrejurări speciale care să reclame întreruperea executării pedepsei, situaţia precară cu familia condamnatului este de durată şi nu poate fi ameliorată substanţial de către acesta într-o perioadă limitată de timp, în condiţiile în care petentul nu a dovedit că are posibilitatea obţinerii unor câştiguri licite considerabile.
Împotriva acestei instanţe, în termen legal a declarat apel condamnatul invocând situaţia grea a familiei sale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 499 din 28 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul S.Z., împotriva sentinţei penale nr. 577 din 16 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Nemulţumit şi de această decizie, în termenul legal, condamnatul a declarat recurs, solicitând a fi reapreciate probele şi pe fond să i se admită cererea de întreruperea executării pedepsei.
Examinându-se actele dosarului şi hotărârea atacată în raport de prevederile art. 455 şi 453 C. proc. pen., şi de critica adusă, se va reţine că în mod justificat şi legal, instanţele au respins cererea formulată de recurent privind întreruperea executării pedepsei pe care o execută.
Astfel, recurentul nu se află împrejurări speciale de natură a-l expune, prin executarea pedepsei, la consecinţe grave atât pentru el cât şi pentru familia sa, potrivit anchetei sociale efectuate în cauză de către Primăria din comuna Cilibia, judeţul Buzău, indicată de condamnat şi unde domiciliază familia sa.
Aşadar, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza arta.38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.Z. împotriva deciziei penale nr. 499 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 august 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4729/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4766/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|