ICCJ. Decizia nr. 4722/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4722/2006
Dosar nr. 11511/1/2006
Şedinţa publică din 2 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 iulie 2006, pronunţată în dosarul nr. 38198/3/2005 (nr. vechi:1359/2006), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe rol aflându-se apelul declarat inculpatul K.T.A. s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului în temeiul art. 3002 C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsurii subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul K.T.A. a declarat recurs, solicitând judecarea în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice, periodic, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de gravă (trafic de droguri), lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii precum şi în prevederile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.T.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.T.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2006 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 38198/3/2005 (nr. vechi 1359/2006).
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 august 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4721/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4724/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|