ICCJ. Decizia nr. 4780/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4780/2006
Dosar nr. 224/2/2006
Şedinţa publică din 11 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85 din 23 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul T.S.
S-a dispus prelungirea duratei întreruperii executării pedepsei pe o perioadă de 6 luni, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În motivarea sentinţei se reţine că, faţă de afecţiunile de care suferă condamnatul dar şi a evoluţiei acestora, precum şi în raport de referatul B.E.P., din care rezultă că petentul a avut până la această dată, mai multe întreruperi de executare a pedepsei, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, după cum o prevăd dispoziţiile art. 455 şi 453 lit. a) C. proc. pen.
În urma efectuării acestei expertize medico-legale de către I.N.M.L. Mina Minoivici Bucureşti, din 16 mai 2006 (ca de altfel şi din cele anterioare), instanţa a reţinut că ... „T.S. se află în imposibilitatea executării pedepsei, în regim penitenciar pe o perioadă de cel puţin 6 luni de zile" faţă de patologia prezentată de condamnat cât şi pentru faptul că tratamentul trebuie asigurat în unităţile medicale aparţinând Ministerului Sănătăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, partea civilă U.H.A. socotindu-se, parte interesată, potrivit art. 460 alin. (1) C. proc. pen., faţă şi de sustragerea vizibilă de la executarea pedepsei, de către condamnatul T.S.
Trecându-se la analiza acestui recurs, instanţa din oficiu, în baza art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 302 C. proc. pen., precum şi în baza dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, a pus în discuţie, legitimarea părţii recurente şi admisibilitatea căii de atac folosite.
Potrivit art. 129 din Constituţie, se constată că într-adevăr „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşa-deci, textul art. 129 din Constituţie, consfinţeşte pe de o parte, dreptul oricărei părţi şi a Ministerului Public, de a exercita căile de atac, împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca nelegale sau netemeinice şi apoi stipulează expres că, „exercitarea căilor de atac" se poate face în condiţiile legii şi care în speţă sunt cele ale procedurii penale.
În acelaşi context se mai reţin şi prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
În baza acestor prevederi constituţionale, instanţele de judecată aplică normele de procedură penală (cazul în speţă), iar în contextul celor arătate s-a pus în discuţie, cu prioritate, potrivit legii procesuale, calitatea, legitimarea părţii recurente şi prin raportare la, obiectul cauzei, ce-l constituie o cerere de „întrerupere a executării pedepsei", reglementată de art. 455 cu trimitere la art. 453 C. proc. pen., dispoziţii ce privesc faza de executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive.
Pe baza celor expuse se constată în primul rând că, partea recurentă, nu a fost, parte, la judecata în fond, a cererii de întrerupere a executării pedepsei şi drept urmare intervenirea ei direct în calea de atac a recursului, încalcă atât normele de procedură penală (ce reglementează expres persoanele care pot declara recurs) dar şi cele constituţionale, sus-menţionate.
În al doilea rând, a se admite o asemenea conduită procedurală din partea vreunei „părţi interesate", de către instanţele de judecată, nu numai că ar fi nesocotite normele procedurii penale şi cele constituţionale dar, ar fi şi împotriva respectivei „părţi interesate" ce a fost privată de judecata în fond.
Revenind la analiza normelor procedurale penale aplicabile în speţă şi anume art. 455 ce face trimitere la art. 453 C. proc. pen., Curtea reţine că, .. „executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă la cererea făcută de procuror, de condamnat, de persoanele arătate în art. 362 alin. ultim, iar în cazul prevăzut la lit. c) din prezentul articol şi de către conducerea unităţii la care lucrează condamnatul".
Cum legea procesual penală, e de strictă interpretare şi cum se mai observă că partea recurentă, nu se regăseşte în nici una din cele enumerate expres de textul sus-menţionat, Curtea, va reţine lipsa legitimării procesuale a acesteia şi ca atare a inadmisibilităţii recursului promovat.
Pentru considerentele de drept expuse şi examinate, cu majoritate de voturi, Curtea urmează a reţine că partea recurentă, a promovat direct calea de atac a recursului, fără a fi fost parte la fond, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în sfera normelor de drept penal execuţional iar fondul cauzei penale este definitiv soluţionat.
În limita celor de mai sus s-a pus în discuţia părţilor, ca o problemă prealabilă dezbaterii recursului, conform art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 302 C. proc. pen., admisibilitatea recursului formulat, motive pentru care s-a şi amânat pronunţarea în vederea depunerii notelor de susţinere ale fiecărei părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta parte civilă U.H.A. împotriva sentinţei penale nr. 85 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei şi la 500 lei cu acelaşi titlu către intimatul condamnat T.S.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4778/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4781/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
