ICCJ. Decizia nr. 4919/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4919/2006
Dosar nr. 11887/1/2006
Şedinţa publică din 30 august 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 8 martie2006 a Tribunalului Bihor, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen. şi art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi64 C. pen., inculpatul B.O..
Prin Decizia penală nr. 114/A/2006 a Curţii de Apel Oradea din 20 iunie 2006, privind pe inculpatul B.O., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei, din tentativă la tâlhărie, în infracţiunea de tâlhărie şil-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă rezultantă, de 5 ani închisoare.
Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul B.O.
În recursul său, parchetul invocă motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18, criticând Decizia ca fiind contrară legii deoarece prin ea s-a aplicat greşit legea şi s-a comis o gravă eroare de fapt.
Hotărârea atacată, nu întruneşte elementele temeiniciei şi legalităţii, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt certifică aceea că, pe perioada 2002 – februarie 2003, inculpatul B.O. a efectuat stagiul militar la U.M. 01343, iar după finalizarea stagiului militar inculpatul a luat hotărârea de a bracona şi în realizarea acestui scop, în noaptea de 22 mai 2005, a pătruns în perimetrul U.M. 01343, pentru a sustrage o armă militară.
Ajuns în apropierea foişorului unde se afla santinela, respectiv partea vătămată O.C., ce executa serviciul de pază, inculpatul s-a apropiat de un stâlp pe care se afla agăţată o armă şi înainte de a reuşi să intre în posesia ei, s-a produs o altercaţie. În cursul acestei altercaţii, atât inculpatul cât şi partea vătămată, s-au agresat şi şi-au cauzat reciproc leziuni, inculpatul folosind un băţ de circa 50 cm lungime, iar partea vătămată, baioneta. Partea vătămată a reuşit să ceară ajutor, iar la intervenţia martorului S.S.V. ce efectua serviciu de patrulare într-un alt perimetru, inculpatul a scos încărcătorul din arma ce se afla la partea vătămată şi a părăsit în fugă locul faptei. S-a deplasat spre Scutul Cetăţii din Oradea unde a aruncat încărcătorul, iar apoi, plecând cu trenul în localitatea Valea lui Mihai, pe câmp, în apropierea staţiei C.F.R. a acelei localităţi, a aruncat cele 30 de cartuşe militare cu glonţ.
În urma loviturilor aplicate, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Aşa fiind, instanţa de apel, în mod judicios, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la tâlhărie, în infracţiunea de tâlhărie şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, dar a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a individualizat pedeapsa, în sensul că, i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea blândă.
Nu s-a ţinut seama că tâlhăria este un furt săvârşit în împrejurări diferite de ale furtului şi anume un furt comis prin violenţă. Obiectul juridic al tâlhăriei este complex, deoarece prin săvârşirea tâlhăriei se încalcă două valori fundamentale, o primă valoare, priveşte patrimoniul care a fost încălcat prin fapta comisă, iar o altă valoare vizează relaţiile sociale prin care se proteguieşte persoana cu atributele ei esenţiale.
Pentru aceste considerente, tâlhăria prezintă un pericol social ridicat care este exprimat în limitele maxime ale pedepsei, în cazul acestei infracţiuni.
În raport de pericolul social abstract, există şi un pericol social concret, care rezultă din mai multe elemente circumstanţiale ale stării de fapt. El rezultă cu predilecţie, din latura obiectivă, din modalitatea practică, în care s-a comis tâlhăria. Or, din această perspectivă, este de observat că inculpatul a pătruns în perimetrul unei unităţi militare, pe timp de noapte, şi a sustras o parte din componentele unei arme militare, el intenţionând, să sustragă arma în întregime, dar activitatea materială a avut o altă desfăşurare, tocmai, datorită intervenţiei martorului.
Prin urmare, s-a realizat conţinutul constitutiv al tâlhăriei sub aspectul laturii obiective şi laturii subiective, respectiv furtul săvârşit prin folosirea de violenţe, motiv pentru care instanţa de apel, în mod judicios, a schimbat încadrarea juridică, în tâlhărie.
În raport de împrejurările concrete ale stării de fapt ca şi în raport de persoana infractorului, parchetul socoteşte că instanţa trebuia să se oprească asupra unei pedepse mai mari, care să corespundă pericolului social exprimat, prin norma de încriminare.
Parchetul a solicitat admiterea recursului ca fondat, casarea hotărârilor atacate şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului, potrivit celor expuse.
Inculpatul, prin recursul său, a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 180 C. pen. şi art. 20 raportat la art. 208, 209 C. pen. iar, în subsidiar, în art. 20 raportat la art.211 C. pen., cu consecinţele fireşti, în ce priveşte pedeapsa.
Recursurile sunt nefondate.
Analiza probelor dosarului, relevă, aşa cum corect, s-a reţinut în apel, că inculpatul a pătruns în fosta sa unitate militară cu intenţia de a sustrage armament şi că pentru a-şi realiza această intenţie, a folosit violenţa asupra părţii vătămate aflată în posesia armei, reuşind, chiar, să sustragă încărcătorul armei şi 30 de cartuşe.
Fapta aşa cum s-a comis, a fost, corect, încadrată în infracţiunea consumată de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen., neexistând temeiuri de a se schimba încadrarea juridică, aşa cum solicită inculpatul, fie în art. 180 C. pen., şi art. 20 raportat la art. 208, 209 C. pen., fie în art. 20 raportat la art. 211 C. pen.
În raport de caracterul consumat al faptei şi de împrejurările concrete de comitere a faptei, Curtea urmează a constata caracterul echilibrat al soluţiei, justeţea pedepsei aplicate inculpatului şi netemeinicia criticilor formulate, la adresa pedepsei aplicate.
Faţă cu cele arătate, instanţa, de ultim control judiciar, va trebui să privească recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpatul B.O. împotriva deciziei penale nr. 114/ A din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondate, şi să le respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, Decizia atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpatul B.O. împotriva deciziei penale nr. 114/ A din 20 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 mai 2005 la 30 august 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4916/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4924/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
