ICCJ. Decizia nr. 4984/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4984/2006
Dosar nr. 8213/1/2006
Şedinţa publică din 4 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pin sentinţa penală nr. 555 din 16 decembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 401/2005 al Tribunalului Constanţa s-a dispus, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, alin. (1) lit. a), raportat la art. 76 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului P.N. la o pedeapsă de 4 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 65, raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 17 şi art. 18 din 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat şi distrugerea unui număr de 184 comprimate „Ecstasy" rămase în urma analizelor chimice.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 26 iunie 2002, inculpatul P.N. a deţinut, în mod ilegal, în vederea punerii în vânzare un număr de 234 comprimate „Ecstasy", din care i-a dat un număr de 20 pastile numitului P.R. pentru a le vinde, iar restul de comprimate au fost găsite de organele de poliţie, în aceeaşi zi, la percheziţia efectuată în autoturismul său, marca Valkswagen Golf, droguri care fac parte din tabelul I – anexa 5 la Legea nr. 143/2000.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., internat fapta nu a fost comisă de la el ci de R.P.
Prin Decizia penală nr. 63/P/2006, din 7 aprilie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1308/P/2005, al Curţii de Apel Constanţa, s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.N. de asemenea, apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.N. care, prin apărătorul ales, a solicitat în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât situaţia de fapt reţinută se bazează pe proba din alte cauze. Nefiind administrate în condiţii de contradictorialitate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856, alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi-au stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.
Solicitarea inculpatului de a fi achitat, întrucât nu el este autorul faptei nu poate fi primită, din probatoriul administrat rezultând, fără echivoc, vinovăţia acestuia.
Astfel, din procesul verbal de percheziţie încheiat pe data de 27 iunie 2002, rezultă că în autoturismul Valkswagen Golf, aparţinând inculpatului P.N., s-au găsit 214 comprimate „Ecstasy".
Cu autoturismul respectiv, inculpatul l-a transportat pe martorul P.R. în zona Pieţei Tic-Tac" din Constanţa pentru a vinde 20 de comprimate „Ecstasy" pe care i le dăduse din cele 234 pastile deţinute de el.
Pe parcursul urmăririi penale, martorul P.R. a declarat constant că inculpatul P.N. a fost cel care ia pus la dispoziţie drogurile, dar ulterior, în faţa instanţei de judecată a revenit, susţinând că inculpatul, deşi l-a transportat cu autoturismul, nu avea cunoştinţă de tranzacţiile pe care el urma să le facă.
În mod corect, instanţele au înlăturat aceste declaraţii întrucât revenirea nu este susţinută de argumente şi vine în flagrantă contradicţie cu celelalte probe administrate în cauza cum ar fi procesul verbal de surprindere în flagrant; procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire; depoziţiile martorei G.Şt.M.: şi în parte cu declaraţiile inculpatului P.N.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este justificat.
Astfel, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, în urma probatoriului administrat pe parcursul urmăririi penale (inclusiv acte din dosarul nr. 1139/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în care prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul P.N.), dar şi în urma analizei probelor administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, respectând întocmai dispoziţiile art. 287 C. proc. pen.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515, alin. (1) pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N.
Conform art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 63/ P din 7 aprilie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4909/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5132/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
