ICCJ. Decizia nr. 506/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.506/2006
Dosar nr. 21033/1/2005
(nr. vechi 6138/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 197 din 14 aprilie 2005, Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpata D.E., la 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., dispunându-se în baza art. 81 – art. 82 C. pen., suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 4 ani şi 8 luni. Totodată, s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 600 dolari S.U.A. sau contravaloarea lor în lei, calculată la cursul B.N.R. din ziua executării.
S-a reţinut, în esenţă, următoarele:
În luna iunie 2002, inculpata D.E., prevalându-se că are influenţă asupra comisarului D., a pretins de la denunţătoarea C.G., suma de 2000 dolari S.U.A., pentru a interveni pe lângă comisarul D., şeful serviciului Paşapoarte Galaţi, în vederea eliberării unui paşaport turistic denunţătoarei.
În ziua de 19 iulie 2002, inculpata a primit, din partea denunţătoarei, suma de 600 dolari S.U.A., restul urmând să-i plătească la obţinerea paşaportului.
Ulterior, denunţătoarea a refuzat să mai plătească şi restul de bani, fapt ce a determinat-o pe inculpată să nu-i înmâneze paşaportul.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 354/ A din 7 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatei.
Prin recursul declarat, inculpata a solicitat, în principal, achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul inculpatei nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatei şi au făcut o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale.
Din coroborarea declaraţiilor denunţătoarei C.G. cu cele ale martorilor D.N.T., M.G. şi D.F. rezultă, în mod cert, fapta şi vinovăţia inculpatei.
Astfel, martora D.N.T. a declarat, în cursul cercetări judecătoreşti că „Am asistat la discuţii, .. D-na C.M. i-a făcut cunoştinţă lui C.G. cu D.E., spunându-i că aceasta are cunoştinţe şi poate să o ajute cu paşaportul. Într-o zi, când am venit de la muncă, G. mi-a spus că a primit din Italia 600 dolari S.U.A. şi că i-a dat lui D.E. pentru a obţine paşaportul. Am auzit când C.M. îi solicita diferenţa de 2000 dolari S.U.A.".
Declaraţiile acestei martore sunt confirmate şi de cele ale martorilor M.G. şi D.F. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul D.F. a declarat că: „Am auzit totuşi discuţii între C.G. şi C.M. referitoare la un paşaport. Ştiu că C.G. a afirmat că ar da bani pentru a obţine paşaport, însă ştiu că nu avea aceşti bani şi că trebuia să obţină acest paşaport pe căi ilicite, pentru că avea interdicţie".
Nici cea de a doua critică a recurentei inculpate nu este întemeiată.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care a conceput şi realizat traficul de influenţă, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatei, rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei aplicate, dând eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acesteia.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatei D.E. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.E. împotriva deciziei penale nr. 354/ A din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 504/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 519/2006. Penal → |
---|