ICCJ. Decizia nr. 502/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.502/2006
Dosar nr. 21036/1/2005 (nr. vechi 6139/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101/P/2005 din 27 mai 2005 a Tribunalului Neamţ, în dosarul nr. 352/P/2005, a fost condamnat inculpatul C.C.N., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) şi (2) C. pen., şi art. 75 lit. c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., şi art. 80 C. pen.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul P.P.A., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicare art. 99 şi următoarele C. pen., şi art. 74 alin. (1) şi (2) C. pen., şi art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei şi s-a fixat termen de încercare 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 110 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a admis în parte cererea pentru daune materiale şi morale formulată de partea vătămată C.M.A. şi au fost obligaţi inculpaţii C.C.N. şi P.P.A. în solidar cu părţile responsabile civilmente să achite părţii civile C.M.A. suma de 2.500.000 lei, daune materiale şi suma de 10.000.000 lei dune morale.
S-a constatat că inculpaţii au avut apărător ales.
Au fost obligaţi inculpaţii C.C.N. şi P.P.A. în solidar cu părţile responsabile civilmente să achite statului câte 2.500.000 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 27 decembrie 2004, inculpaţii, împreună cu P.I.B. şi A.B.I. s-au întâlnit la un club din municipiul Roman, unde au stat o perioadă de timp, după care au plecat să se plimbe prin oraş.
În timp ce se aflau pe o stradă din apropierea parcului, inculpatul C.C.N. a observat-o pe partea vătămată C.M.A. care se îndrepta spre blocul în care locuia.
Inculpatul C.C.N. i-a propus inculpatului P.P.A. să meargă să sustragă geanta părţii vătămate. În aceste condiţii, cei doi inculpaţi au traversat strada şi au urmărit-o pe partea vătămată până în faţa blocului. În acest timp, A.B.I. şi P.I.B. au rămas pe celălalt trotuar, observând, însă activitatea infracţională a celorlalţi doi.
În momentul în care partea vătămată a început să urce scările în faţa blocului, a fost prinsă de inculpatul C.C.N. cu mâna, în zona ochiului şi a gurii, după care a strâns-o puternic de obraz. Partea vătămată a încercat să scape, însă a căzut împreună cu inculpatul.
În timp ce era căzută, inculpatul P.P.A. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură puternică în zona capului şi amândoi inculpaţii au tras de geanta acesteia, până când i s-a rupt cureaua. Inculpatul C.C.N. a luat geanta şi împreună cu celălalt inculpat, au părăsit în fugă locul faptei. Datorită strigătelor victimei, martorii P.I.B. şi A.B.I. au luat-o şi ei la fugă, după inculpaţi.
Când au ajuns pe strada Petru Aron, inculpatul C.C.N. a deschis geanta şi a luat din ea două telefoane mobile şi un portmoneu. Unul din telefoane l-a reţinut, scoţându-i cartela, iar pe celălalt i l-a dat martorului A.B.I., căruia i-a spus să arunce cartela.
În acest interval de timp, partea vătămată a urcat în apartament, spunându-le părinţilor ce s-a întâmplat şi rugându-i să anunţe poliţia, după care a coborât în stradă, pornind în urmărirea inculpaţilor. În aceste condiţii, a oprit un taxi şi a pornit după inculpaţi, ajungându-i în zona B. Roman.
Taximetristul împreună cu un pasager şi partea vătămată au coborât din maşină şi i-au somat pe tineri să se oprească. Inculpaţii împreună cu martorii A.B.I. şi P.I.B. au fugit printre blocuri, ultimii doi fiind prinşi de martorul N.I.
Martorul A.B.I. a restituit părţii vătămate telefonul sustras de inculpaţi şi l-a sunat pe C.C.N. să se întoarcă şi să predea părţii vătămate şi celălalt telefon.
Inculpatul s-a întors şi a predat telefonul, spunându-i părţii vătămate că geanta, portmoneul şi cele două cartele au fost aruncate. În timp ce încercau să găsească bunurile, au sosit şi lucrătorii de poliţie.
Ca urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile îngrijiri medicale, aşa cum a rezultat din constatarea medico-legală nr. 2083 din 29 decembrie 2004 eliberată de S.M.L. Neamţ.
Fapta inculpaţilor de a sustrage, prin violenţă, geanta părţii vătămate, pe timp de noapte şi într-un loc public a fost calificată ca infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., şi întrucât inculpatul P.P.A. era minor, faţă de el s-au reţinut dispoziţiile art. 99 şi următoarele C. pen., iar faţă de inculpatul major C.C.N., dispoziţiile art. 75 lit. c) C. pen.
Deşi partea vătămată a susţinut că la comiterea faptei au participat şi A.B.I. şi P.B.I. s-a pus în discuţie extinderea procesului penal faţă de alte persoane, procurorul nesolicitând, însă extinderea, potrivit dispoziţiilor art. 337 C. proc. pen.
Împotriva aceste sentinţe, în terme legal, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul C.C.N.
Parchetul a criticat sentinţa penală pentru netemeinicie, pe motiv că instanţa de fond nu a făcut o suficientă apreciere şi evaluare a riscului şi gravităţii pentru siguranţa publică a infracţiunii de tâlhărie comisă, faptă de un real pericol şi atât de sever pedepsită de lege.
S-a susţinut că prima instanţă, cu o foarte mare îngăduinţă, reţinând circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, le-a aplicat acestora, pedepse neîndestulătoare cu închisoare de câte un an şi 6 luni, iar pentru P.P.A., pe motiv că provine dintr-o familie organizată, i-a suspendat executarea, îndepărtând pedeapsa de la scopul ei, în acest fel.
La rândul său, inculpatul major C.C.N. a susţinut că pedeapsa aplicată este rea severă, fiind de natură să-l împiedice să frecventeze cursurile şcolii postliceale pe care a început-o. Totodată s-a susţinut că ţinând seama de comportarea inculpatului, de poziţia sa procesuală sinceră, se poate de o eficienţă mai sporită circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina sa, în sensul reducerii pedepsei, pe care va trebui să o execute în regim de detenţie.
Prin Decizia penală nr. 312 din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4322/2005, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul C.C.N. împotriva sentinţei penale nr. 101/ P din 27 mai 2005 pronunţată de tribunalul Neamţ în dosarul nr. 352/P/2005 pe care a menţinut-o.
S-a constatat că apelantul inculpat şi intimatul inculpat P.P.A. au fost asistaţi de apărător ales.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat C.C.N. să plătească statului suma de 25 RON, cheltuieli judiciare.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat pe baza probelor administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, constatarea medico-legală, ancheta socială, declaraţiile martorilor N.I., I.C., A.B.I., P.I.B., G.R., A.N., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, dând faptei comise de inculpaţi, o încadrare juridică legală.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere pe lângă celelalte criterii stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi împrejurarea că inculpaţii nu au antecedente penale, au recunoscut sincer pe tot parcursul procesului penal, săvârşirea faptei şi au avut anterior comiterii faptei, o bună conduită. În raport cu circumstanţele personale ale inculpaţilor, în favoarea acestora au fost reţinute circumstanţe atenuante, cu consecinţa juridică a reducerii pedepsei sub limita legală revăzută de lege pentru infracţiunea comisă.
Ţinând seama de concluziile anchetei sociale efectuate la domiciliul inculpatului minor P.P.A., respectiv că acesta face parte dintr-o familie biparentală, bine organizată şi că nu este în evidenţa autorităţii tutelare, ca infractor, instanţa de fond a apreciat că reeducarea se poate realiza şi fără privare de libertate, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Faţă de cele arătate, curtea de apel a apreciat că hotărârea atacată este temeinică şi legală, motiv pentru care cele două apeluri au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.C.N., arătând în scris că a solicitat instanţei de apel, reducerea pedepsei la care a fost condamnat, până la minimul prevăzut de art. 76 lit. b) C. pen., respectiv de un an de zile motivat de circumstanţele sale atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece a achitat pretenţiile civile formulate de partea civilă, a avut loc de muncă permanent, urmează cursurile unei şcoli postliceale, este tânăr. Inculpatul consideră că scopul pedepsei poate fi atins şi printr-o perioadă mai scurtă, deoarece are reprezentarea faptei comise, a gradului ridicat de pericol social al acesteia, solicitând admiterea recursului şi până la soluţionarea recursului a se dispune suspendarea executării pedepsei la care a fost condamnat.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând coborârea semnificativă a pedepsei până la minimul general, apreciind că pedeapsa aplicată este prea aspră, urmând a se avea în vedere şi că inculpatul este încadrat în muncă.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.C.N. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de fond şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului C.C.N. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.C.N., care împreună cu coinculpatul minor P.P.A. au deposedat partea vătămată de geanta pe care aceasta o avea, folosind violenţa, pe timp de noapte şi într-un loc public, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator a infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale, respectiv săvârşirea ei într-un loc public, pe timpul nopţii, împreună cu un minor, precum şi de circumstanţele personale ale acestuia, recunoaşterea faptei, nu are antecedente penale.
Mai mult, în cauză s-a dat relevanţă distinctă dispoziţiilor art. 74 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante judiciare, cu regimul sancţionator corespunzător, în condiţiile art. 80 C. pen., astfel încât cuantumul pedepsei aplicate a fost stabilit sub minimul legal pentru infracţiunea ce i-a fost reţinută în sarcina sa, cu executare în regim de detenţie.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Astfel, critica recurentului inculpat, în sensul acordării unei mai largi eficienţe a dispoziţiilor art. 74 C. pen., nu poate fi reţinută, deoarece circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere, iar aspectelor privind acoperirea prejudiciului, încadrării sale în muncă, urmează cursurile unei şcoli postliceale şi că este tânăr, nu li se pot da o evaluare prioritară, în raport cu celelalte criterii prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte consideră că în cauză au fost examinate în mod plural toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicat sub minimul special, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, ţinându-se cont şi de regimul sancţionator corespunzător concursului între cauzele de agravare şi atenuare stipulat la art. 80 C. pen.
În raport cu cele menţionate, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea dată de instanţa de control judiciar nu a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.N. împotriva deciziei penale nr. 312 din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.N. împotriva deciziei penale nr. 312 din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 501/2006. Penal. Revendicare imobiliara. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 504/2006. Penal → |
|---|
