ICCJ. Decizia nr. 504/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.504/2006
Dosar nr. 21599/1/2005
(nr. vechi 6421/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 16 martie 2005, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul L.D., la 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A obligat inculpatul să plătească părţii civile I.C. suma de 100.000 lei despăgubiri materiale şi 9.900.000 lei despăgubiri morale.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 13 iunie 2003, orele 15,00, partea vătămată se afla pe marginea DN 11 în apropierea localităţii Oituz oferind spre vânzare borcane cu fructe de pădure.
Partea vătămată conducea autoturismul Matiz dinspre Bacău spre Braşov, în maşină aflându-se şi martora C.D. Aceasta a dorit să cumpere fragi de la partea vătămată şi au negociat preţul fructelor.
Partea vătămată a dat acesteia fragii şi aştepta să primească suma de 100.000 lei, când inculpatul a demarat în trombă cu autoturismul, acţiune care a dus la târârea părţii vătămate pe carosabil ceea ce a cauzat leziuni vindecabile în 12 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul şi a invocat necesitatea restituirii cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale şi în subsidiar achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de inculpat, a casat hotărârea atacată şi în baza art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna pentru completarea urmăririi penale.
Instanţa şi-a argumentat hotărârea în sensul că din verificarea actelor existente în dosarul de urmărire penală a rezultat că pentru actele premergătoare efectuate în cauză organul de urmărire penală nu a întocmit proces verbal care să constate efectuarea acestora potrivit art. 224 alin. ultim C. proc. pen., astfel că acestea nu pot constitui mijloc de probă, iar după începerea urmăririi penale au fost audiaţi martori ale căror declaraţii nu sunt concludente pentru cauză, în timp ce inculpatul nu a fost audiat.
A apreciat instanţa de apel că este necesară completarea urmăririi penale cu audierea martorilor oculari ale căror depoziţii pot fi concludente, audiere care în faţa instanţei s-ar face cu mare întârziere fiind necesară mai întâi identificarea acestora.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov care a criticat hotărârea pentru greşita aplicare a prevederilor art. 333 C. proc. pen., susţinându-se în esenţă că argumentele instanţei de apel sunt nefondate faţă de succesiunea cronologică a actelor de urmărire penală efectuate după începerea urmăririi penale.
În ce priveşte audierea inculpatului se arată că acesta la data de 23 septembrie a fost dat în urmărire generală deoarece nu a putut fi identificat la domiciliu sau loc de muncă, deşi cunoştea că este subiectul unei proceduri judiciare.
Referitor la faptul că numita C.D. a fost audiată iniţial ca învinuită, prin rechizitoriu dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală, iar apoi s-a propus citarea acesteia în calitate de martoră în condiţiile în care în cursul urmăririi penale nu a fost audiată în această calitate procesuală, se susţine de către parchet că nu este o împrejurare care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen.
În fine, o ultimă critică se referă la dispoziţia instanţei de casare, de a se completa urmărirea penală prin audierea unor martori, se argumentează că „deşi nu este de negat că declaraţiile unor martori oculari sunt în măsură să elucideze nenumărate aspecte ale speţei" identificarea şi audierea acestora poate fi făcută de către instanţă fără a se ajunge la o întârziere nejustificată a soluţionării cauzei.
Recursul declarat de parchet este nefondat.
Verificând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată, că soluţia instanţei de apel, de casare a hotărârii primei instanţe şi de restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale este întemeiată.
Potrivit art. 333 C. proc. pen., „în tot cursul judecăţii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere."
Pe de altă parte în art. 331 C. proc. pen., se prevede că „dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi şi dacă nu este cazul să facă aplicarea art. 333, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei."
Este evident aşadar că în cazul în care din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, potrivit art. 331 C. proc. pen., instanţa are două posibilităţi: fie să administreze ea însăşi acele probe, fie să dispună restituirea dosarului procurorului pentru completarea urmăririi penale conform art. 333 C. proc. pen., care condiţionează luarea acestei măsuri de imposibilitatea executării probatoriului în faţa instanţei, cu promptitudinea cerută prin art. 1 C. proc. pen.
În speţă, faţă de complexitatea probatoriului, respectiv identificarea şi audierea martorilor care au fost de faţă la consumarea faptei, aşa cum rezultă din declaraţiile date în faţa instanţei de către I.C. şi C.D., precum şi efectuarea altor dovezi ce se vor considera necesare, rezultă că administrarea acestor probe nu poate fi realizată în cadrul cercetării judecătoreşti, cu îndeplinirea condiţiei de a soluţiona cauza fără întârziere.
Aşa fiind, în mod justificat instanţa a dispus restituirea dosarului procurorului pentru completarea urmăririi penale astfel că recursul declarat apare ca nefondat şi va fi respins, ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 282/ Ap din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, privind pe inculpatul L.D.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 506/2006. Penal → |
|---|
