ICCJ. Decizia nr. 5172/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5172/2006
Dosar nr. 3223/3/2005
Şedinţa publică din 11 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1655 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul D.A., în baza art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., la 4 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata, către partea civilă D.M., a sumelor de 62.218.420 lei daune materiale şi 30.000 RON daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 17 noiembrie 2003, în timp ce se afla în incinta spălătoriei auto situată în Calea Giuleşti aparţinând numiţilor D.I. şi D.M., inculpatul a avut o altercaţie verbală cu aceştia. Ulterior inculpatul a părăsit spălătoria, s-a urcat în autoturismul Dacia parcat pe cealaltă parte a străzii, a întors autoturismul traversând liniile de tramvai şi mergând pe contrasens în momentul în care a ajuns în dreptul numitului D.M. a accelerat maşina, a manevrat volanul în dreapta lovind puternic victima care a fost doborâtă după care inculpatul şi-a continuat drumul.
Ca urmare persoana lovită a suferit leziuni grave constând în „fractura ambelor oase ale gambei stângi 1/4 proximală", stabilindu-se prin raportul de expertiză medico-legală aflat în dosar că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie şi că pentru vindecare sunt necesare 65-70 zile de îngrijiri medicale şi tratament fizioterapie.
Apărarea formulată de inculpat în sensul că persoana vătămată ar fi fost victima unui accident de trafic comis din culpa sa că s-ar impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., a fost înlăturată de tribunal care a reţinut că făptuitorul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei rezultat care însă nu s-a produs.
De asemenea, s-a considerat neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că victima ar fi fost înarmată şi că ar fi lovit cu un pistol parbrizul maşinii, martorii cauzei relatând că persoana lovită nu a avut în mână nici un obiect.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza declaraţiilor părţii vătămate D.M., a raportului de expertiză medico legală aflat în dosar, a declaraţiilor martorilor B.V.I., S.F. şi D.I., a procesului verbal întocmit de lucrătorii poliţiei rutiere, probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Instanţa a recunoscut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante având în vedere conduita anterioară general bună a acestuia, în comunitate şi familie, precum şi lipsa antecedentelor penale.
Sub aspectul laturii civile s-au apreciat ca deplin probate daune materiale suferite de partea civilă evaluate la 62.218.420 lei şi daune morale în valoare de 30.000 RON reprezentând o reparaţie echitabilă pentru suferinţa fizică şi psihică cauzată prin internarea la spital, operaţiile chirurgicale succesive la care a fost supusă şi dificultăţile la mers pe care le prezintă victima.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 300 din 12 aprilie 2006, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul D.A.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a considerat neîntemeiate criticile din apelul parchetului în sensul greşitei individualizări a pedepsei prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante, apreciindu-se că nu este cazul înlăturării acestor circumstanţe şi al majorării pedepsei.
De asemenea, instanţa de apel a considerat nefondate criticile din apelul inculpatului în sensul că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., că pedeapsa a fost greşit individualizată fiind prea severă şi că daunele morale sunt exagerate.
Astfel, s-a constatat că fapta a fost corect încadrată în drept, că pedeapsa a fost în mod just coborâtă sub minimul legal prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante şi că daunele morale sunt conforme cu prejudiciul moral suferit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 17 C. proc. pen., a susţinut că s-a comis o eroare gravă de fapt prin neadministrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului, că se impune completarea materialului probatoriu cu acte şi martori, că este necesară înlăturarea declaraţiei unei martore, refacerea raportului pentru reaudierea părţii vătămate, care la urmărirea penală nu a avut traducător, că încadrarea juridică dată faptei este greşită, că în realitate se impunea reţinerea în sarcina inculpatului a unui accident rutier, nu a tentativei la infracţiunea de omor calificat comis în loc public.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reţinerea cauzei de către instanţa de recurs în vederea administrării acestor probe.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea la 17 noiembrie 2003 a tentativei la infracţiunea de omor calificat, comis în loc public, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 178 alin. (1) lit. i) C. pen.
Probele administrate în cauză, menţionate anterior, au confirmat că la data arătată inculpatul a avut o discuţie cu numiţii D.I. şi D.M. la spălătoria auto a acestora situată în Calea Giuleşti şi că ulterior, făptuitorul a părăsit spălătoria, s-a urcat în autoturismul Dacia parcat pe cealaltă parte a străzii, a întors autoturismul traversând liniile de tramvai şi mergând pe contrasens, în momentul când a ajuns în dreptul lui D.M., a accelerat maşina, a manevrat volanul în dreapta şi a lovit victima pe care a doborât-o, după care inculpatul şi-a continuat drumul.
Modul în care a acţionat inculpatul care a îndreptat maşina înspre victimă, a accelerat motorul spre a mări viteza, nu a efectuat nici un gest de ocolire a persoanei vătămate şi a lovit-o pe aceasta proiectând-o pe carosabil, atesta că pe plan subiectiv inculpatul a urmărit uciderea victimei, rezultat care însă nu s-a produs.
Aşa fiind, încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., este cea corectă.
În cauză nu s-a probat, aşa cum s-a apărat inculpatul că cel lovit ar fi fost victima unui accident rutier comis din culpă, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
Susţinerea formulată în recurs în sensul că ar fi necesară refacerea procesului verbal al poliţiei rutiere nu poate fi primită, neexistând un accident de trafic, ci o tentativă la infracţiunea de omor, deplin dovedită.
La fel susţinerea că partea vătămată ar fi fost ascultată fără traducător este o nulitate ce putea fi invocată de această parte nu de inculpat.
De asemenea, înlăturarea unei probe testimoniale care a fost corect administrată nu este legal posibilă.
Ţinând seama că materialul probator aflat în dosar a asigurat aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana făptuitorului, susţinerile din recurs în sensul căs-ar fi comis o eroare gravă de fapt prin neadministrarea unor probe şi că este necesară refacerea ori înlăturarea unor probe nu pot fi primite.
Mai este de menţionat că soluţia preconizată de inculpat prin apărător, ca instanţa supremă să reţină cauza spre rejudecare este contrară dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. final C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurent şi neexistând cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 300 din 12 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5168/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5173/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
