ICCJ. Decizia nr. 5326/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5326/2006

Dosar nr. 12944/1/2006

Şedinţa nepublică din 15 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secţia penală, ca instanţă de apel, prin încheierea din 8 septembrie 2006, pronunţată în şedinţă publică, a dispus, printre altele, revocarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpatul C.V.M., zis H. şi a dispus, punerea în libertate a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 135/2005 emis de Tribunalul Dolj.

Curtea de Apel a reţinut că, reţinerea inculpatului, continuată de arestarea preventivă, a fost dispusă la data de 15 decembrie 2005, în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Raportat la aceste temeiuri, instanţa a constatat că, în prezent, acestea nu mai subzistă şi, ca atare nu se mai impune menţinerea stării de arest preventiv.

Astfel, de la data arestării şi până în prezent a trecut o perioadă de aproximativ 9 luni, perioadă de timp rezonabilă, raportat la pericolul social concret al faptelor, pentru care este judecat inculpatul, la limitele de pedeapsă, prevăzute de lege şi la posibilităţile de individualizare a executării eventualei pedepse.

Se remarcă faptul că inculpatul nu a reuşit efectuarea nici unei tranzacţii bancare şi că, deocamdată, nu s-a stabilit dacă şi în ce măsură, cardurile în discuţie, puteau fi efectiv folosite, la retragerea de numerar, din ATM - urile băncilor române. În acelaşi timp, nici organele de urmărire penală nu susţin o eventuală intenţie de folosire a cardurilor respective în străinătate şi nu fac dovada faptului că acest lucru ar fi fost posibil.

Instanţa a reţinut şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale iar toate aceste aspecte, reunite, nu pot conduce la concluzia unei gravităţi deosebite a faptelor, gravitate care să determine o tulburare a societăţii în cazul lăsării în libertate a inculpatului, în acest moment.

Instanţa a considerat, aşadar, că menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive ar conduce la depăşirea unui termen rezonabil al acesteia, raportat la gravitatea faptei şi la persoana inculpatului, perioada de detenţie trebuie raportată la natura şi circumstanţele fiecărei cauze.

În raport cu cele arătate, s-a dispus, în temeiul art. 160b alin. (2) şi art. 300 C. proc. pen., revocarea măsurii arestului preventiv şi punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., şi susţinând că, în mod greşit, a fost revocată arestarea preventivă, deoarece, nu s-au schimbat cu nimic, temeiurile avute în vedere, la luarea acelei măsuri preventive.

Recursul parchetului este nefondat.

Din actele dosarului, rezultă că, prin soluţionarea cauzei în primă instanţă şi condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, în sensul că deţinerea preventivă, de peste 9 luni, devine nerezonabilă, în raport cu cuantumul pedepsei aplicate.

Menţinerea arestării preventive a inculpatului, în aceste condiţii, ar însemna în fapt, executarea pedepsei aplicate, în stare de arest preventiv, ceea ce nu este de admis.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să respingă recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca nefondat, menţinând, astfel, încheierea atacată.

Văzând şi reglementarea plăţii onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 8 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, în dosarul nr. 1186/P/2006, privind pe inculpatul C.M.V.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei pentru asistenţa juridică a intimatului inculpat C.M.V. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5326/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs