ICCJ. Decizia nr. 5357/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5357/2006
Dosar nr. 24001/2/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 3 martie 1998 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi emis în dosarul nr. 148/P/1998 s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:
1. M.M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2151 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi art. 25 raportat la art. 289 şi ale art. 291 C. pen.
2. P.B.V.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 2151 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 289 şi art. 291 C. pen.
3. B.F.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 291 C. pen.
S-a reţinut, în esenţă că, în perioada iunie 1996 – martie 1997, inculpaţii M.M.I., în calitate de director general şi unic asociat al SC S.I.M. SRL, P.B.V.M., în calitate de director executiv al aceleiaşi societăţi şi B.F.M., în calitate de casieră, prin completarea în fals a unor documente contabile şi folosirea acestora, fonduri ale societăţii au fost însuşite în principal de inculpatul M.M.I.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune s-a reţinut că folosind fondurile societăţii cu altă destinaţie decât cea declarată nu s-au plătit drepturile salariale cuvenite unui număr de 135 de persoane care făceau parte din personalul navigant.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia penală, sub nr. 450/1998 din 13 martie 1998.
Prin încheierea nr. 2157 din 12 august 1998, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, s-a admis cererea formulată de petiţionarul P.B.V.M. şi s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Călăraşi, fiind menţinute actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
La Tribunalul Călăraşi cauza a fost înregistrată sub nr. 2267/1998.
Prin sentinţa penală nr. 31 din 10 iunie 1999, Tribunalul Călăraşi a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor din art. 289 în art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi din art. 291 C. pen., în art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin sentinţa menţionată inculpaţii au fost condamnaţi după cum urmează:
I. M.M.I.:
- în baza art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 14 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;
- în baza art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare;
- în baza art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la un an şi 6 luni închisoare;
- în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la un an închisoare.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat graţiate pedepsele aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
II. P.B.V.M.:
- în baza art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), la 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;
- în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare;
- în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), la un an închisoare.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat graţiate pedepsele aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ.
III. B.F.M.:
- în baza art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la un an închisoare;
- în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 6 luni închisoare.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat pedepsele graţiate, atrăgându-se inculpatei atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ.
Prin aceiaşi sentinţă s-a aplicat inculpaţilor M.M.I. şi P.B.V.M., pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedepsele aplicate durata detenţiei preventive după cum urmează:
- de la 2 februarie 1998 la 4 septembrie 1998 pentru inculpatul M.M.I. şi
- de la 25 februarie 1998 la zi pentru inculpatul P.B.V.M., pentru care s-a menţinut starea de arest.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 114.993 dolari S.U.A. în cote legale de la inculpatul M.M.I. şi P.B.V.M.
Prin sentinţa menţionată s-a mai dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.M.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Au fost respinse, ca tardiv formulate, cererile de despăgubiri ale părţilor vătămate R.R., G.C.L., S.V., S.D., G.P. şi M.M.
S-au respins cererile de despăgubiri formulate de părţile civile.
În baza art. 170 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului Chrysler Status aparţinând inculpatului M.M.I.
Conform art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor false.
S-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului Comerţului al judeţului Constanţa.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 573 din 30 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, de inculpaţii M.M.I., P.B.V.M. şi B.F.M., precum şi de părţile civile, a desfiinţat în totalitate sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, menţinând starea de arest a inculpatului P.B.V.M.
Apelul declarat de Sindicatul S. Constanţa a fost respins, prin aceeaşi decizie, ca inadmisibil, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că greşit prima instanţă a procedat la judecarea cauzei deşi inculpatul M.M.I. făcuse dovada că este în imposibilitate să se prezinte, întrucât suferise un accident rutier, precum şi faptul că acesta a fost lipsit de posibilitatea de a-şi pregăti apărarea în raport de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror.
De asemenea, în mod greşit nu a fost citată în cauză în calitate de parte civilă şi de parte responsabilă civilmente a SC S.I.M. SRL, iar procedura de citare cu unele dintre părţile civile nu a fost legal îndeplinită.
Instanţa de apel a reţinut că nu este fondată susţinerea inculpatului M.M.I. cu privire la necompetenţa materială a organului de urmărire penală şi a instanţei care trebuiau să fie, în opinia inculpatului, cele prevăzute de Decretul nr. 203/1974.
Astfel, s-a apreciat că actul normativ se referă la infracţiuni săvârşite de personalul marinei civile, privind siguranţa navigaţiei pe apă, disciplina şi ordinea la bord, protecţia muncii şi bunurilor unităţilor marine civile, totul referindu-se la activitatea din aceste unităţi, competenţa fiind atrasă de calitatea persoanei.
S-a reţinut în plus împrejurarea că strămutarea cauzei s-a făcut la un tribunal care nu are în componenţă o secţie maritimă şi fluvială ceea ce sprijină ideea că şi Curtea Supremă de Justiţie a constatat că urmărirea penală s-a efectuat de un organ competent material care a sesizat corect o instanţă având aceiaşi competenţă în judecarea cauzei.
Recursurile declarate de inculpaţii M.M.I. şi P.B.V.M. împotriva deciziei sus-menţionate au fost respinse, ca inadmisibile, prin Decizia penală nr. 3299 din 12 septembrie 2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 66 din 10 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în rejudecare s-au hotărât următoarele:
I. Condamnarea inculpatului M.M.I., în baza art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 2151 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive de la 2 februarie 1998, la 4 septembrie 1998.
II. Condamnarea inculpatului P.B.V.M., în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani, 5 luni şi 2 zile închisoare.
S-a constatat pedeapsa executată integral în perioada 25 februarie 1998 – 26 iulie 2001.
III. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor M.M.I., P.B.V.M. şi B.F.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 289 şi art. 291 C. pen.
IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.M.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Inculpaţii M.M.I. şi P.B.V.M. au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 95.169 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri către partea civilă SC S.I.M. SRL reprezentată prin lichidator judiciar SC C.S. SRL Constanţa.
Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile formulate împotriva inculpatului M.M.I. şi a părţii responsabile civilmente SC S.I.M. SRL
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului Chrysler Status aparţinând inculpatului M.M.I.
În baza art. 349 şi 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Inculpaţii M.M.I. şi P.B.V.M. au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin sentinţa sus-menţionată a fost respinsă excepţia lipsei competenţei materiale invocată de inculpaţii M.M.I. şi P.B.V.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 1 martie 1994 inculpatul M.M.I. şi numitul M.I. au înfiinţat SC J.M.S.I. SRL cu un capital de 200.000 lei fiecare.
Ulterior numele societăţii comerciale a fost schimbat în SC S.I.M. SRL, iar la data de 26 februarie 1996, prin actul adiţional autentificat sub nr. 1139, inculpatul M.M.I. a preluat şi părţile sociale ale lui M.I., devenind asociat unic.
Societatea inculpatului a încheiat, la data de 14 ianuarie 1995, un protocol cu C.N.M. Navrom Constanţa prin care se obliga să obţină o linie de finanţare de 10 milioane dolari S.U.A. pentru retehnologizarea şi exploatarea a 5-7 nave, cu garanţie constituită din gaj, fără deposedare, asupra respectivelor nave, precum şi asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra conturilor SC S.I.M. SRL Constanţa.
Între aceiaşi parteneri s-a încheiat la 1 august 1996, un contract de asociere în participaţiune, având ca obiect exploatarea unor nave în operaţiuni de transport maritim internaţional. În acest scop C.N.M. Navrom a preluat, în contracte bare boat, de la SC U.I. navele H., T., C., S., F., G. şi G. pe care le-a închiriat societăţii S.I.M. SRL
Pe lângă aceste nave, societatea inculpatului a preluat de la C.N.M. Navrom şi navele C., D., P. şi F.
Conform protocolului, odată cu navele, a fost preluat şi personalul navigant, contractele de muncă precum şi înregistrările din cărţile de muncă menţionând modificarea raportului de muncă.
Instanţa a mai reţinut că, la data de 7 septembrie 1995, societatea S.I.M. SRL Constanţa a obţinut de la B., sucursala Constanţa un credit de 4.900.000 dolari S.U.A. pentru modernizarea navei C. şi cheltuieli exploatare nave cu turnuri de utilizare a creditului la 10 decembrie 1995.
A existat o eşalonare a rambursării creditului de la 9 martie 1996 la 10 septembrie 1998.
Contractul de credit a fost garantat cu: gaj fără deposedare asupra navelor R. şi C.T.; angajamentul armatorul C.N.M. Navrom ca şi codebitor solidar şi emiterea, pentru fiecare scadenţă a ratelor, de bilete la ordin în favoarea B.
S-a reţinut că, în perioada analizată, contul societăţii a fost alimentat nu numai prin linia de creditare în condiţiile contractului încheiat cu B. Constanţa ci şi din veniturile proprii ale firmei obţinute din activitatea de exploatare a navelor.
Pentru evitarea plăţilor prin virament şi ridicare de la bancă sume de bani în valută pe baza unor ştate de plată a indemnizaţiilor de străinătate datorate personalului navigant.
Aşa cum inculpaţii au recunoscut şi martorii au confirmat, aceste sume nu primeau destinaţia declarată la bancă, fiind cel mai adesea folosiţi pentru plăţi curente sau plăţi urgente către furnizori şi creditori.
S-a reţinut că la îndrumarea inculpatului M.M.I., director general şi asociat unic, personalul din subordine accepta acest gen de operaţiuni, chiar dacă cei menţionaţi în ştatele de plată nu făceau parte din personalul navigant ci din personalul tehnic sau din conducerea societăţii.
S-a reţinut că parte din sumele astfel ridicate nu sunt justificate şi nici nu au făcut obiectul unor plăţi reale iar pe de altă parte menţiunile din registrele de casă vizând „creditarea firmei" şi „restituire creditare firmă" sunt pur formale.
Din expertiza contabilă efectuată s-a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 82/1991 cu privire la întocmirea dispoziţiilor de casierie, constatându-se şi lipsa unor registre de casă, a documentelor justificative pentru avansurile spre decontare şi nerespectarea dispoziţiilor privind depunerea deconturilor etc.
S-a reţinut astfel că, deşi nu toate sumele au intrat efectiv în posesia inculpatului M.M.I., prin aceste înregistrări nereale, inculpatul s-a transformat în creditor al societăţii, putând să-şi recupereze banii oricând din sumele aflate în casierie, deşi aceştia fuseseră ridicaţi din bancă cu altă destinaţie.
Acest mod de a dispune de bani societăţii a fost facilitat de inculpatul P.B.V.M., care a semnat cele mai multe dispoziţii de plată, dar nu a intrat în posesia banilor, aceştia fiind ridicaţi de inculpatul M.M.I.
S-a mai reţinut că inculpata B.F.M. a întocmit şi semnat în fals sau fără drept mare parte din documentele de plată.
1. S-a reţinut astfel facturile 343, 351, 359/1996 emise de agentul navei TV A. L.T.D. pentru servicii portuare nu sunt confirmate prin proces-verbal de recepţie, iar suma de 21.666 lire sterline (34.669 dolari S.U.A.) nu reprezintă o plată reală.
Referitor la această sumă s-a reţinut că fals s-a consemnat că suma a fost plătită în numerar, pe baza decontului depus, inculpatul P.B.V.M. pentru a fi consemnată în registrul de casă, la 31 octombrie 1996 de inculpata B.F.M. ca drepturi băneşti ale inculpatului M.M.I. din care 33.090 dolari S.U.A., creditare firmă şi 1579 dolari S.U.A. rest cont.
Din probe rezultă că suma nu a fost la dispoziţia inculpatului P.B.V.M. în numerar şi că în acest fel inculpatul M.M.I. a câştigat o creanţă faţă de propria societate.
2. S-a mai reţinut că potrivit dispoziţiei de plată nr. 69 din 2 decembrie 1996 şi 70 din 4 decembrie 1996 s-a ridicat din casieria societăţii suma totală de 50.000 dolari S.U.A. (30.000 dolari S.U.A. şi respectiv 20.000 dolari S.U.A.).
S-a reţinut că pe dispoziţiile de plată figurează ca beneficiar inculpatul P.B.V.M., care, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor, nu a intrat în realitate în posesia acestei sume, ea intrând în posesia inculpatului M.M.I.
A fost înlăturată susţinerea inculpatului că din această sumă, 47.000 dolari S.U.A. au fost predaţi martorului A.K. pentru a o remite agentului E.D. în Istambul pentru comandantul navei F. S-a reţinut că martorul nu şi-a recunoscut semnătura pe actul atestând primirea sumei, nici numărul de paşaport ridicat şi a precizat că ştampila nu corespunde cu cea a navei pe care o comanda.
3. Instanţa a mai reţinut că facturile 115797 din 29 septembrie 1996 şi 117128 din 5 decembrie 1996 emise în baza contractului din 29 august 1996 cu D.N.U. P.S. nu poartă ştampila emitentului şi deşi se face menţiunea achitării cash de către inculpatul P.B.V.M., plata nu este confirmată de furnizorul de serviciu care, prin adresa din 6 februarie 1998, a comunicat încetarea contractului, care nu a fost niciodată activat şi în baza căreia nu a primit nici o plată.
Pe baza acestor facturi, din dispoziţia inculpatului M.M.I., s-a diminuat contul debitor al inculpatului P.B.V.M., cu suma respectivă, de 13.050 dolari S.U.A.
4. S-au mai reţinut ca nefiind justificate următoarele plăţi:
- 1.000 dolari S.U.A. ridicaţi ca indemnizaţie pentru personalul navigant de pe nava Sulina şi figurând ca predat, ca avans spre decontare şi apoi modificat prin înscrierea sumei drept „creditare firmă de către inculpatul M.M.I.;
- 10.850 dolari S.U.A. ce a fost înregistrată în registrul de casă, pentru inculpatul P.B.V.M., ca rest diferenţă cont şi pentru inculpatul M.M.I., ca avans spre decontare, fără ca suma să fi fost încasată de la P.B.V.M. sau ridicată de celălalt inculpat;
- 15.000 dolari S.U.A. ridicaţi din bancă cu ordinul de plată 810/1997 şi plătită inculpatului M.M.I. cu dispoziţia de plată 13 din 17 martie 1997, consemnată în registrul de casă ca fiind rest împrumut firme.
S-a reţinut că pentru celelalte sume menţionate în rechizitoriu ca fiind însuşite, fie s-a făcut dovadă că au fost folosite realmente pentru efectuarea unor plăţi, fie nu există probe care să ateste însuşirea lor.
Instanţa a apreciat că nu poate fi primită susţinerea inculpatului că, în calitate de patron, avea dreptul să beneficieze de diverse sume din cele aflate la dispoziţia societăţii, în acest mod repartizându-şi partea de dividente ce i se cuvenea. Instanţa a reţinut că potrivit art. 37 alin. (3) din Legea nr. 31/1991, dividentele se pot distribui numai din beneficiile reale, în caz contrar fiind supuse revizuirii.
În raport cu situaţia de fapt descrisă s-a reţinut în sarcina inculpatului M.M.I. comiterea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi în sarcina inculpatului P.B.V.M. complicitate la această infracţiune.
Instanţa a constatat că, în raport de modificările art. 146 C. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 207/2000, se impune aplicarea acestor dispoziţii ca lege penală mai favorabilă şi în consecinţă schimbarea încadrării juridice din art. 2151 alin. (2) C. pen., şi respectiv din art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) C. pen.
S-a considerat nefondată solicitarea inculpaţilor de a se schimba încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 care incriminează ca infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societăţii care foloseşte, cu rea credinţă, bunuri sau creditul societăţii în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul său propriu.
În acest sens, s-a reţinut că inculpatul M.M.I., al cărui patrimoniu este distinct de cel al societăţii, chiar dacă este asociat unic, nu poate invoca, pentru a justifica însuşirea unor sume de bani din fondurile firmei, prin interesul pentru bunul mers al acesteia.
Tot astfel, s-a reţinut că fapta nu poate fi încadrată nici în dispoziţiile art. 3021 alin. (1) C. pen., întrucât fapta incriminată de norma legală menţionată presupune ca schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau resurselor materiale, fără respectarea dispoziţiilor legale, să fi afectat una dintre unităţile la care se referă art. 145 C. pen. Or, în speţă fondurile băneşti aparţineau unei societăţi comerciale cu răspundere limitată şi cu capital integral privat.
Referitor la inculpatul P.B.V.M., instanţa a reţinut că din probe nu rezultă că acesta a profitat direct de banii însuşiţi de inculpatul M.M.I., împrejurare care este însă lipsită de relevanţă pentru existenţa complicităţii la infracţiunea de delapidare comisă de acesta din urmă.
Cât priveşte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave reţinută în sarcina inculpatului M.M.I., instanţa a constatat că întrucât a intervenit o lege penală care este favorabilă inculpatului, se impune schimbarea încadrării juridice în dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a reţinut că această faptă nu este descrisă în rechizitoriu fiind doar menţionată după enumerarea celor 130 de marinari care s-au constituit părţi civile cu sume ce reprezintă drepturile lor salariale pe care SC S.I.M. se cuvenea să le plătească pe perioada 1995 - 1997.
Pe parcursul procesului au mai formulat pretenţii civile, pentru acelaşi tip de drepturi băneşti, încă 24 de marinari.
Din actele dosarului s-a reţinut că aceste persoane nu şi-au primit drepturile salariale, înregistrându-se restanţe de peste 1.000.000 dolari S.U.A. dar nu rezultă că la încheierea contractelor de muncă acestea au fost incluse în eroare.
Pe de altă parte s-a reţinut, că deşi din contul societăţii au fost scoase sume de bani pe baza unor ştate de plată şi ulterior s-a dat acestor sume o altă destinaţie, nu se poate reţine că în acest fel au fost induse în eroare persoanele cărora li se cuvenea banii atâta timp cât ştatele de plată nu erau semnate în fals în locul navigatorilor cuprinşi în listele respective.
S-a concluzionat că paguba suferită de aceste persoane izvorăşte din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractelor de muncă de către angajator şi constituie un litigiu de muncă şi nu infracţiunea de înşelăciune neexistând dovada că la încheierea contractelor de muncă persoanele vătămate au fost induse în eroare în scopul obţinerii de către făptuitor a unui folos material.
Aşa fiind, s-a reţinut că se impune achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.
S-a mai reţinut că, întrucât toate actele falsificate constituie înscrisuri sub semnătură privată şi nu înscrisuri oficiale, se impune schimbarea încadrării juridice pentru toţi cei trei inculpaţi în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Având în vedere că momentul sfârşitului acestei activităţi infracţionale se situează în luna martie 1997, s-a constatat că s-a împlinit, cu privire la această infracţiune, termenul prescripţiei speciale prevăzut de art. 124 C. pen., raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., astfel încât se impune, conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva celor trei inculpaţi.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpaţilor M.M.I. şi P.B.V.M. pentru infracţiunea de delapidare şi respectiv complicitate la delapidare, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele reale în care aceasta a fost comisă şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.
Referitor la latura civilă instanţa a reţinut următoarele:
Deşi societatea S.I.M. SRL Constanţa nu face parte dintre persoanele pentru care, potrivit art. 17 C. proc. pen., acţiunea civilă se exercită din oficiu, s-a apreciat că se impune obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile către această societate, chiar dacă aceasta nu s-a constituit parte civilă.
Instanţa a avut în vedere că, după sesizarea instanţei, împotriva societăţii s-a declarat procedura reorganizării judiciare şi a falimentului în dosarul nr. 1489/COM/1997 al Tribunalului Constanţa pronunţându-se sentinţa civilă nr. 1002/COM/1998 şi că prin Decizia civilă nr. 163/COM/2004 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a angajat răspunderea patrimonială a inculpatului M.M.I. pentru o parte din pasiv, printre creditorii societăţii numărându-se şi statul prin instituţiile sale.
Având în vedere soluţia luată pe latura penală cu privire la infracţiunea de înşelăciune s-a constatat că acţiunile civile urmează a fi lăsate nesoluţionate conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 150/ A din 23 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Călăraşi şi a admis apelurile declarate de inculpaţii M.M.I. şi P.B.V.M.
Instanţa de apel a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând a interzis inculpatului M.M.I., în baza art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., şi a înlăturat obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 95.169 dolari S.U.A. sau a echivalentului în lei, constatând că partea vătămată SC S.I.M. SRL Constanţa, reprezentată prin lichidator judiciar SC C.S. SRL Constanţa, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite, criticile formulate de inculpaţi sub aceste aspecte fiind nefondate.
S-a apreciat că pedepsele au fost just individualizate corespunzător dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi corespund gradului de pericol social concret şi împrejurărilor săvârşirii faptelor de însuşire şi dispunere de sume în valută în folos propriu, prin activităţi conjugate, pe parcursul mai multor ani, precum şi datelor personale ale fiecărui inculpat.
S-a reţinut că, întrucât infracţiunea comisă de inculpatul M.M.I. nu evidenţiază o nedemnitate a acestuia în exercitarea drepturilor părinteşti, greşit s-au interzis acestuia, ca pedeapsă accesorie toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), fiind justificată numai interzicerea celor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Instanţa de apel a constatat că nelegal inculpaţii au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile deşi SC S.I.M. SRL Constanţa nu s-a constituit parte civilă în procesul penal şi nici nu face parte din categoria persoanelor la care se referă expres art. 17 C. proc. pen. S-a reţinut că nici C.N.A.P.M. şi nici A.V.A.S. nu au fost prejudiciate prin faptele deduse judecăţii, fiind doar creditori ai părţii civile SC S.I.M. SRL şi au la îndemână înscrierea la masa credală în procedura de lichidare judiciară a acestei societăţi.
Referitor la critica formulată cu privire la necompetenţa materială a Tribunalului Călăraşi s-a reţinut că atâta timp cât, în urma cererii de strămutare cu care a fost investită Curtea Supremă de Justiţie, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, nu se poate reveni asupra hotărârii de strămutare, fiind inadmisibilă cererea de a se trimite cauza la Tribunalul Galaţi sau Constanţa, indiferent câte cicluri procesuale ar interveni.
Instanţa de apel a mai reţinut că probatoriul a fost administrat în totalitate, precum şi faptul că este nefondată susţinerea inculpaţilor că fapta pentru care au fost condamnaţi nu constituie infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 C. pen., ci infracţiunea de deturnare de fonduri prevăzute de art. 3021 C. pen. În acest sens instanţa a avut în vedere că prin faptele lor inculpaţii nu au adus prejudicii unui organ sau instituţii de stat ori vreunei unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen.
Inculpatul M.M.I. a declarat recurs împotriva deciziei.
În motivarea recursului s-a susţinut în principal că au fost încălcate dispoziţiile imperative referitoare la competenţa materială, întrucât se impunea, în raport de dispoziţiile Decretului nr. 203/1974, judecarea cauzei în primă instanţă de secţia maritimă şi fluvială.
S-a mai susţinut că nu au fost administrate toate probele încuviinţate de instanţă.
Un alt motiv de recurs se referă la greşita încadrare juridică a faptei, susţinându-se că aceasta nu constituie delapidare, deoarece banii nu au fost însuşiţi ci folosiţi în alt scop astfel încât fapta ar constitui fie infracţiunea de deturnare de fonduri, fie infracţiunea de evaziune fiscală.
O ultimă critică formulată de recurent se referă la greşita individualizare a pedepsei.
Recursul este fondat din următoarele considerente:
Potrivit art. 3 pct. 1 lit. b) din Decretul nr. 203/1974, anumite infracţiuni, printre care şi delapidarea cu consecinţe deosebit de grave, dacă sunt comise de personalul marinei civile şi dacă privesc bunuri aflate în administrarea sau folosinţa unităţilor marinei civile, se judecă în primă instanţă de secţiile maritime şi fluviale ale tribunalelor.
SC S.I.M. SRL Constanţa, având ca obiect de activitate transportul maritim de mărfuri, este o unitate a marinei civile iar inculpaţii M.M.I., în calitate de director general şi de administrator al societăţii şi P.B.V.M., în calitate de director executiv, fac parte din personalul acesteia.
Întrucât inculpaţii au fost trimişi în judecată, între altele pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave (inculpatul M.M.I.) şi respectiv complicitate la această infracţiune (inculpatul P.B.V.M.), cauza trebuia judecată în primă instanţă de o secţie maritimă şi fluvială a unui tribunal şi nu de Secţia penală a Tribunalului Călăraşi.
Întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. b) din Decretul nr. 203/1974 care stabilesc o competenţă specială, materială şi după calitatea persoanei, se constată existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
Curtea constată şi existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. Astfel, instanţa de apel a reţinut contrar legii că odată stabilită competenţa prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a dispus strămutarea cauzei, nu se mai poate reveni asupra acesteia.
Atâta timp cât, potrivit art. 55 C. proc. pen., judecarea cauzei poate fi strămutată numai la o instanţă egală în grad, este evident că strămutarea produce efecte doar asupra competenţei teritoriale.
Întrucât competenţa materială sau după calitatea persoanei nici nu poate face obiectul examinării în soluţionarea unei cereri de strămutare, greşit s-a considerat că, prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 1857/1998 de strămutare a judecării cauzei de la Tribunalul Constanţa la Tribunalul Călăraşi, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit şi competenţa materială a acestuia din urmă, de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Faţă de considerentele expuse se constată, potrivit art. 197 alin. (2) C. pen., că hotărârea pronunţată în primă instanţă este nulă.
Aşa fiind, recursul va fi admis şi extins cu privire la ceilalţi inculpaţi.
În consecinţă conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor casa hotărârile atacate şi se va trimite cauza, pentru a fi judecată în primă instanţă, la Tribunalul Galaţi, secţia maritimă şi fluvială.
Nulitatea constatată face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs, urmând ca instanţa căreia i s-a trimis cauza spre competentă soluţionare să aibă în vedere toate apărările formulate, inclusiv pe cele referitoare la greşita încadrare juridică a faptelor în infracţiunea de delapidare, în loc de infracţiunea de deturnare de fonduri sau infracţiunea de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii ori infracţiunea de evaziune fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 150/ A din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Extinde efectele recursului cu privire la inculpaţii P.B.V.M. şi B.F.M.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 66 din 10 mai 2005 a Tribunalului Călăraşi şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia maritimă şi fluvială.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5326/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5410/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
