ICCJ. Decizia nr. 5466/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5466/2006
Dosar nr. 929/57/2006
Şedinţa publică din 22 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 24 februarie 2006 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 16/P/2006, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata, notar Public B.V., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi 289 C. pen.
Prin aceeaşi rezoluţie, în temeiul art. 38 C. proc. pen., art. 42 alin. (1) şi (2) şi art. 45 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei faţă de numiţii R.P. şi R.V., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., 292 C. pen. şi 293 C. pen.
În fapt, în 12 decembrie 2005, petentul R.D. a reclamat faptul, că în 21 aprilie 2005, cu ocazia încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 3130/2005 între numiţii R.P. şi R.V., intimata B.V. nu a verificat identitatea şi calitatea de pretins vânzător a numitului R.P., iar cu concursul relei credinţe a acestuia din urmă, petentul a fost lezat în drepturile sale, prin încheierea acelui contract în fals.
Procurorul a apreciat, în contextul probelor administrate, că intimata nu a acţionat cu intenţia de a prejudicia interesele persoanei vătămate şi a consultat actele care trebuiau prezentate în asemenea situaţii, astfel că infracţiunilor reclamate le lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia.
Prin rezoluţia din 21 martie 2006 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 305/II/2/2006, în temeiul art. 275 şi 278 C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului R.D. împotriva rezoluţiei din dosarul nr. 16/P/2006, ca neîntemeiată.
Împotriva rezoluţiei procurorului, petiţionarul a formulat plângere.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa penală nr. 63 din 19 iunie 2006, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.D. împotriva rezoluţiei din 24 februarie 2006 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 16/P/2006. A obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.
Nemulţumit de hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, petiţionarul a declarat recurs.
Recursul este nefondat urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că, în fapt, în 12 decembrie 2005 petentul R.D. a reclamat faptul că în 21 aprilie 2005, cu ocazia încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 3130/2005 între numiţii R.P. şi R.V., intimata B.V. nu a verificat identitatea şi calitatea de pretins vânzător a numitului R.P., iar cu concursul relei-credinţe a acestuia din urmă, petentul a fost lezat în drepturile sale, prin încheierea acelui contract în fals.
Astfel, s-a constatat că numitul R.P. s-a prezentat la sediul Notarului Public B.V. şi a afirmat că este proprietarul tabular al imobilului – teren înscris în CF Şura Mare nr. 3046, nr. top 70/5 de sub A + 3 şi că este una şi aceeaşi persoană cu R.P., fapt nereal, prin care a fost indus în eroare notarul public.
Din verificările efectuate a rezultat că, în 21 aprilie 2005, numiţii R.P. (văr cu petentul) şi R.V. (fratele petentului) au încheiat în faţa notarului public un contract de vânzare-cumpărare al terenului menţionat anterior, primul în calitate de vânzător, iar al doilea în calitate de cumpărător.
În vederea încheierii contractului numitul R.P. a prezentat certificatul fiscal nr. 953 din 20 aprilie 2005 eliberat de Primăria Şura Mare în care erau menţionate toate datele de identificare ale acestuia şi care corespundeau cu cele din cartea de identitate cerută de notar, precum şi sentinţa civilă nr. 1759 din 17 martie 1992 a Judecătoriei Sibiu. În acelaşi scop, notarul public a cerut şi obţinut extrasul de carte funciară al imobilului.
Întrucât în extrasul de CF era menţionat ca proprietar R.P., iar în sentinţa civilă nr. 1759/1992 era trecut R.P. şi deşi exista această neconcordanţă ambele se refereau la un număr topografic nou, respectiv 70/5 şi aceeaşi suprafaţă de teren, respectiv 219 mp, astfel că intimata l-a întrebat pe numitul R.P. dacă este una şi aceeaşi persoană cu cel menţionat în cuprinsul sentinţei civile şi dacă nu este vorba de tatăl său, iar acesta a susţinut că se pot verifica certificatul fiscal şi cartea sa de identitate.
În consecinţă, în baza declaraţiei lui, notarul a încheiat contractul, făcând menţiunea expresă în conţinutul acestuia „subsemnatul vânzător R.P. este una şi aceeaşi persoană cu R.P.", pentru a înlătura orice dubiu cu privire la persoana prezentă în faţa sa.
Aşa fiind, intimata B.V. a procedat în mod regulamentar, identificând părţile anterior încheierii contractului şi verificând concordanţa dintre datele menţionate în cartea de identitate a vânzătorului cu cele din extrasul de Carte Funciară şi din certificatul fiscal, care-l atesta ca proprietar pe numitul R.P. (este relevant în acest sens codul numeric personal).
Suplimentar, pentru a nu exista suspiciuni legate de neconcordanţa de nume dintre cartea de identitate a vânzătorului şi numele acestuia menţionat în cartea funciară şi în sentinţa civilă, intimata l-a întrebat expres pe vânzător dacă este una şi aceeaşi persoană iar acesta a răspuns afirmativ.
Această măsură de prevedere suplimentară, care implică evident responsabilitatea vânzătorului pentru identitatea pe care şi-a declinat-o în faţa notarului, denotă că intimata nu a acţionat cu intenţia de a prejudicia pe vreuna din părţi.
Având în vedere atitudinea intimatei precum şi faptul că aceasta nu a acţionat cu intenţia de a prejudicia interesele persoanei vătămate, împrejurarea că a verificat identitatea părţilor, aşa cum avea obligaţia să o facă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.D., obligându-l pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.D. împotriva sentinţei penale nr. 63 din 19 iunie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5437/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 5467/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
