ICCJ. Decizia nr. 5433/2006. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5433/2006
Dosar nr. 8862/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul A.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite părţii civile J.D. suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare şi suma de 5.000 RON reprezentând daune morale.
A fost obligat inculpatul la 2.200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Pe 24 martie 2005, inculpatul s-a întâlnit cu victima la barul din localitatea Hadâmbu, unde au avut o discuţie în contradictoriu. În urma acestei discuţii, confirmată de martorii prezenţi la bar, inculpatul a lovit victima cu pumnul în faţă, iar victima a căzut la pământ. Acest aspect este confirmat şi de inculpat, care a recunoscut că victima a căzut. Ulterior, pe drumul spre casă, inculpatul s-a întâlnit din nou cu victima şi l-a lovit din nou, acesta căzând la pământ din nou.
În cursul aceleiaşi zile victima a început să se simtă rău, acuzând dureri de cap şi a doua zi a fost internată în spital.
Din raportul de necropsie efectuat în cauză rezultă că moartea lui J.V. a fost violentă şi leziunile traumatice s-au produs în cadrul unui traumatism cranio – cerebral şi facial prin lovire activă cu mijloc contondent, urmată de cădere cu impact cranian.
Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că acţiunea inculpatului a fost cea care a determinat leziunile traumatice. Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu au relevat existenţa unei alte persoane, aşa cum a încercat să demonstreze inculpatul, care să fi lovit victima la fel de puternic ca inculpatul.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză. La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere atât circumstanţele reale ale săvârşirii faptei cât şi cele personale ale inculpatului, faptul că este infractor primar, că a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, şi a aplicat o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege.
În latură civilă, instanţa a admis în parte pretenţiile formulate de partea civilă J.D. întrucât din declaraţiile martorilor audiaţi, pe latura civilă, P.C. şi R.F. rezultă că partea civilă a cheltuit cu înmormântarea aproximativ 10.000 RON (10.000.000 lei).
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate instanţa a considerat că acordarea unei sume cu acest titlu se impune pentru a compensa suferinţa pricinuită părţii civile de decesul fiului său, J.V.
În termen legal, această sentinţă a fost atacată cu apel de către inculpat şi de către partea civilă, fiind criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul critică sentinţa sub aspectul cuantumului pedepsei, solicitând redozarea ei, în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea sa, care constau în conduita bună, faptul că este infractor primar, nu a avut parte de o educaţie corespunzătoare şi că a fost provocat de victimă când a săvârşit fapta şi ca efect al acestor circumstanţe să i se coboare pedeapsa sub minimul prevăzut de lege. Un alt motiv de apel priveşte şi latura civilă a cauzei, susţinând inculpatul că sumele care i-au fost acordate părţii civile cu daune materiale şi morale sunt prea mari.
Partea civilă critică sentinţa sub aspectul laturii civile, susţinând că sumele ce i-au fost acordate sunt prea mici şi se impune majorarea atât a daunelor materiale cât şi morale, cât şi sub aspectul laturii penale, susţinând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică în raport cu împrejurările comiterii faptei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de cei doi apelanţi, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea a constatat că apelul părţii civile este fondat, iar al inculpatului este nefondat din următoarele motive:
Cu privire la apelul părţii civile instanţa de control judiciar a constatat că numai un motiv de apel este întemeiat şi anume acela al individualizării pedepsei aplicate inculpatului.
Instanţa de fond a administrat un probatoriu complet, pe baza căruia a stabilit corect situaţia de fapt, dar s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică.
În cadrul complex de individualizare a pedepsei, instanţa trebuie să ţină cont, conform prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii acestei fapte.
Din probele dosarului de fond rezultă că inculpatul a persistat în comiterea faptei penale asupra victimei, deoarece după prima lovitură aplicată i-a mai aplicat încă una atunci când s-a întâlnit cu ea pe drumul spre casă.
Această perseverare în a lovi victima îi conferă faptei un grad ridicat de pericol social care trebuie evaluat la stabilirea cuantumului pedepsei.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că pedeapsa aplicată ar putea fi majorată cu încă doi ani, aceasta fiind în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Cu privire la latura civilă şi la motivul invocat de partea civilă, instanţa a constatat că acesta nu este întemeiat.
Prima instanţă i-a acordat despăgubirile materiale în limita în care au fost dovedite, iar daunele morale au fost judicios aplicate în funcţie de suferinţa morală pricinuită părţii civile.
În privinţa apelului inculpatului este de observat că pedeapsa aplicată nu numai că nu poate fi redusă, dar aşa cum s-a motivat mai sus, ea trebuie majorată faţă de împrejurările comiterii ei.
Sub aspectul laturii civile aşa cum s-a arătat mai sus, daunele materiale au fost admise pe baza probelor administrate, fiind dovedite, adică cu cheltuielile de înmormântare, iar daunele morale au fost corect evaluate în funcţie de suferinţa psihică dăunată părţii civile.
Faţă de cele arătate, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 135 din 9 mai 2006, a admis apelul părţii civile J.D., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, iar acesta a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 135 din 9 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, în termen legal a declarat recurs inculpatul A.C., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport cu împrejurările săvârşirii faptei şi cu datele care circumstanţiază persoana sa, necunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine procesuală sinceră.
Inculpatul solicită reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, dându-se eficienţă circumstanţelor sale atenuante.
Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
În sarcina inculpatului A.C. a fost corect reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., constând în aceea că în după - amiaza zilei de 24 martie 2005 a aplicat victimei J.V. două lovituri cu pumnul în faţă, lovituri în urma cărora victima a căzut şi s-a lovit cu capul de pământ.
La data de 2 aprilie 2006 victima a decedat, din raportul de necropsie efectuat în cauză rezultând că moartea a fost violentă şi s-a datorat comei cerebrale traumatice contuziei şi dilacerării cerebrale, edemului cerebral malign, hematomului subdural, complicată în evoluţie cu apariţia bronhopneumoniei.
Leziunile traumatice s-au produs în cadrul unui traumatism cranio – cerebral şi facial prin lovire activă cu mijloc contondent, urmată de cădere cu impact cranian.
Instanţa de apel a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat comiterea faptei însă a comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, perseverând în săvârşirea acesteia.
Astfel, inculpatul a lovit victima cu intensitate de două ori, la un interval scurt de timp, lovituri ce au avut ca urmare producerea de leziuni traumatice, aşa cum s-a arătat, şi care au condus la decesul victimei.
Pedeapsa aplicată inculpatului este orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar în raport cu cele expuse, nu se impune reducerea acesteia, prin cuantumul său şi modalitatea de executare fiind în măsură să corespundă cerinţelor 52 C. pen.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 135 din 9 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5424/2006. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 5437/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
