ICCJ. Decizia nr. 5524/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5524/2006
Dosar nr. 8807/1/2006
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110/ PI din 8 februarie 2006, Tribunalul Timiş, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.C., la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), lit. a) ,b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 118 lit. c) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 679 kg mercur.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 234/P/2003 a fost trimis în judecată inculpatul M.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reţinut vă în cursul anului 2001, inculpaţii B.C. şi V.G.C., prieteni din copilărie din comuna Cenei, judeţul Timiş au primit de la numitul C. cantitatea de 2,679 kg de mercur alb, într-o sticlă de plastic de 250 ml, pentru a-l valorifica şi a împărţi banii între ei. La această operaţiune a participat şi inculpatul B.I. care a găsit o persoană rămasă neidentificată, interesată de cumpărarea mercurului. Persoana respectivă s-a recomandat J.
Inculpaţii sus-menţionaţi au fost depistaţi de către organele de poliţie şi trimişi în judecată la 11 februarie 2003 prin rechizitoriul nr. 96/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a disjuns cauza în vederea depistării numiţilor C. şi J.
Organele de poliţie continuând cercetările au descoperit faptul că respectivul C. se numeşte M.C.C. şi figurează în evidenţele oficiale cu domiciliul în comuna Cenei, judeţul Timiş şi s-a mai descoperit faptul că, sus-numitul are reşedinţa în Timişoara, str. I. Ionescu, judeţul Timiş.
Din declaraţia martorului M.L. (tatăl recurentului inculpat) şi D.A. (bunica) a rezultat că din perioada lunii octombrie 2002 M.C.C. a plecat la muncă în Spania, nefiind cunoscută adresa.
Prin adresa nr. 3621003 din 27 octombrie 2003, S.E.I.P.J. Timiş – Biroul Paşapoarte, a comunicat faptul că M.C.C. posedă paşaportul turistic nr. 6606899 din 28 august 2003.
Procedându-se la recunoaşterea după fotografie a inculpatului, martorii B.C. şi V.G.C. au indicat fotografia ce-l releva pe inculpatul M.C.C. fără nici o ezitare şi în prezenţa martorilor asistenţi.
Aceşti martori au susţinut şi în declaraţiile date în prezenţa apărătorului inculpatului că persoana de la care au achiziţionat mercurul, este M.C.C., fapt confirmat de martorul C.A.D.
Apărările inculpatului, formulate numai prin apărător, acesta neprezentându-se la organele de urmărire penală, au fost înlăturate cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, concluzionându-se că inculpatul M.C.C. a deţinut mercur alb în cantităţi de 2,679 kg în vederea comercializării către B.C. şi V.G.C.
Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal a declarat apel în termen legal inculpatul M.C.C., solicitând reanalizarea probatoriului administrat în cauză şi pronunţarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 178/ A din 4 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat, reţinându-se că situaţia de fapt este corectă, în cauză efectuându-se corect individualizarea judiciară a pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, susţinând că, în cauză nu există probe incriminatorii, niciunul dintre martori nesusţinând că inculpatul M.C.C. a vândut mercurul vreunei persoane; nefăcându-se distincţie între intenţia de a vinde şi operaţiunea de vânzare-cumpărare. Au fost invocate cazurile de casare a hotărârii atacate cu recurs, prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 171 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
În cauză nu subzistă cele două cazuri de casare a hotărârilor invocate de recurent, iar dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în aceste cazuri (pct. 171 al art. 3859 C. proc. pen., fiind abrogat prin art. 1 pct. 185 din Legea nr. 356/2006).
Dezvoltarea motivelor de recurs se încadrează în punctul 18 al art. 3859 C. proc. pen., deoarece recurentul susţine că instanţele „au reţinut o altă stare de fapt", instanţele pronunţând o hotărâre greşită de condamnare, dar acest caz nu poate fi reţinut pentru considerentele care urmează.
Pentru a fi reţinut cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., ar trebui să se constate că prima instanţă a stabilit greşit faptele şi că această greşeală a influenţat în mod hotărâtor soluţia pronunţată.
Eroarea gravă de fapt constă, în esenţă, într-o inexactă reflectare, ca pură stare de fapt, a ceea ce conţine dosarul în actele sale, în cuprinsul hotărârii atacate, o contradicţie evidentă, necontestată şi esenţială, între ceea ce rezultă din actele lui şi ceea ce reţine instanţa prin hotărârea sa, cu privire nu numai la existenţa faptei, dar şi cu privire la orice situaţie de fapt de natură să influenţeze soluţia cauzei.
Din declaraţiile martorilor B.C. şi V.G.C. rezultă că în cursul anului 2001 au primit de la inculpatul M.C.C. o sticlă de plastic plină în proporţie de 1/3 în care se află mercur pentru a-l comercializa.
Această sticlă din plastic, care conţinea cantitatea de 2,679 kg mercur alb a rămas la martorul V.C. până, la data de 25 ianuarie 2003, când cei doi martori împreună cu martorul B.I. au fost depistaţi în Staţia C.F.R. Timişoara Nord, având asupra lor cantitatea de mercur.
Martorii V.C. şi B.C. au declarat că mercurul l-au primit de la inculpatul M.C.C. pentru a găsi cumpărător.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) C. pen., acţiunea poate consta, după caz, în procedura, în deţinerea, în orice operaţie privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori în experimentarea produselor sau substanţelor toxice.
Fiecare dintre acţiunile alternative ale laturii obiective practicate „fără drept" poate constitui infracţiune.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că „niciunul dintre martori nu a declarat că M.C.C. a vândut mercurul cuiva", în opinia recurentului, instanţele nereuşind să facă distincţia între intenţia de a vinde şi operaţiunea de vânzare-cumpărare care presupune mai multe elemente.
Susţinerea recurentului inculpat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 312 C. pen., nu este fondată.
Recurentul inculpat a deţinut sticla de mercur şi a predat-o celor doi martori în vederea comercializării. Inculpatul a omis una din acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 312 C. pen., care se poate săvârşi, printre altele, şi prin orice operaţiune privind circulaţia produselor şi substanţelor toxice, mercurul încadrându-se în categoria substanţelor toxice.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că sub aspectul vinovăţiei inculpatului nu are relevanţă împrejurarea că ulterior inculpatul M.C.C. a părăsit ţara, stabilindu-se în Spania, iar o parte din banii ce i se cuveneau pentru mercurul comercializat nu i-ar fi parvenit.
În consecinţă, instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, stabilindu-se că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat recurentul.
Nici cazul de casare invocat din oficiu, art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., nu subzistă în cauză.
În apel, unul din motivele invocate a fost lipsa de pericol social al faptei săvârşite de inculpat.
Neexaminarea unui motiv de apel invocat de inculpat, în principiu, poate atrage casarea hotărârii conform cazului invocat.
Nu orice omisiune a unui motiv de apel cade sub incidenţa art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Pentru aceasta, este necesar ca motivul de apel asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat să aibă influenţă asupra soluţionării cauzei sau, să fie de aşa natură încât, dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluţia procesului.
Aceasta înseamnă că pentru aplicarea art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanţa de recurs trebuie să examineze, prin referire la obiectul concret al cererii de apel îndeplinirea condiţiei sus-menţionate.
Deşi nu a făcut referire expresă la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, printre care şi gradul de pericol social al faptei, menţinând sentinţa şi Decizia aplicate, instanţa implicit a considerat că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Verificând hotărârea cu privire la aplicarea corectă a art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a reţinut că în cauză, s-a efectuat corect şi individualizarea judiciară a pedepsei.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului este mare în raport de circumstanţele săvârşirii faptei şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, hotărârile fiind supuse casării conform art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul inculpatului şi casându-le în parte, va fi aplicată o pedeapsă într-un cuantum de natură a atinge scopul preventiv şi educativ prevăzut de legiuitor şi cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.C.C. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din 4 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 110/ PI din 8 februarie 2006 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., pe care o reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5521/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5539/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
