ICCJ. Decizia nr. 5689/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5689/2006
Dosar nr. 13451/1/2006
Şedinţa publică din 2 octombrie 2006
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1415/2/2006 s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpatului P.D., în temeiul prevederilor art. 3002 C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsurii subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva încheierii din 19 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.D. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 196 din 22 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 4211/2005, inculpatul P.D. a fost condamnat, la o pedeapsă de 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., şi omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a reţinut că:
- la data de 25 martie 2005, pe timp de noapte, inculpatul P.D. a sustras din domiciliul părţii vătămate M.G., 2 telefoane mobile, 12 perechi de pantaloni, 4 perechi de pantofi, o pereche de adidaşi şi un foen, bunuri în valoare totală de 10 milioane lei.
- la data de 17 aprilie 2005, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul P.D. a exercitat acte de violenţă asupra mamei sale P.E., în vârstă de 74 ani, cauzându-i multiple leziuni, în urma cărora aceasta a decedat.
Împotriva hotărârii primei instanţe, a declarat apel inculpatul P.D., apel care formează obiectul dosarului nr. 1415/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul din 19 septembrie 2006, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte însă, sunt înscrise totodată şi excepţii de la regula generală mai sus-menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale".
Rezultă aşadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenţie sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă aşadar că, dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei de omor (pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat multiple lovituri mamei sale, care datorită unor afecţiuni locomotorii se deplasa cu dificultate), de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave ce vizează valoarea socială supremă, viaţa omului, de urmările faptei comise (victima a prezentat un traumatism cranio-cerebral închis şi comă gradul I-II), dar şi de conduita inculpatului, care a avut o poziţie procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate, lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel, în sensul menţinerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva încheierii din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1415/2/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5599/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5921/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
