ICCJ. Decizia nr. 5921/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5921/2006
Dosar nr. 4123/2/2006
Şedinţa publică din 17 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petentul D.C.G. a formulat plângere penală împotriva subcomisarului B.D.T. din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, afirmând că acesta se face vinovat de comiterea mai multor infracţiuni de serviciu, şi a solicitat tragerea la răspundere penală a acestui inculpat.
Prin rezoluţia din 11 ianuarie 2006, dată în dosarul nr. 149/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul B.D.T., faţă de care s-a efectuat cercetări în faza de acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) şi (2); art. 246 raportat la art. 2481 C. pen.; art. 247 raportat la art. 2481 C. pen. şi art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi art. 247 raportat la art. 2481 C. pen., din actele de urmărire penală s-a stabilit inexistenţa acestor infracţiuni, în cauză aplicându-se dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a reţinut că subcomisarul B.D.T. a aplicat în mod corect prevederile art. 221 C. proc. pen., dispunând la data de 19 iulie 2004, în mod legal şi temeinic începerea urmăririi penale faţă de numiţii D.C.G. şi D.C.M., în acel moment existând indicii şi probe pentru luarea acestei măsuri procedurale. Faptul că, ulterior, aceste probe au fost infirmate prin alte acte de urmărire penală, dispuse sau efectuate de acelaşi poliţist, denotă faptul că B.D.T. nu a avut nici un moment intenţia de a crea o situaţie defavorabilă petentului D.C.G.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), s-a procedat la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen., şi s-a dispus în sensul inexistenţei acesteia, iar referitor la infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., pe baza probelor administrate în dosar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cu aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
La data de 19 februarie 2006, petentul D.C.G. a formulat, în temeiul art. 271 – art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei dată în dosarul penal nr. 149/P/2005 din 11 ianuarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul B.D.T., considerând soluţia ca fiind nelegală şi netemeinică.
Plângerea formulată de petiţionar a fost respinsă prin rezoluţia din 1 martie 2006 dată de Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimat este legală şi temeinică.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petiţionarul D.C.G., în nume propriu cât şi ca reprezentant al SC E. SA a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., criticând atât rezoluţia menţionată cât şi rezoluţia de respingere a plângerii, din 1 martie 2006, susţinând că sunt nelegale şi netemeinice şi a solicitat infirmarea acestora şi tragerea la răspundere penală a intimatului.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, plângerile constatând, că din actele şi lucrările dosarului nu a rezultat că ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate de petiţionari cu privire la intimatul B.D.T.
Instanţa a reţinut că în cauză nu există indicii că intimatul şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu la momentul instrumentării cauzei privindu-l pe petiţionar, sau că a urmărit o defavorizare a acestuia, iar pe de altă parte a apreciat că petentul nu a invocat critici pertinente în cauză.
Constatând că organul de urmărire penală a administrat toate probele necesare aflării adevărului şi a motivat temeinic soluţiile dispuse, prima instanţă a respins ca nefondate plângerile apreciind ca fiind corectă dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs de petiţionarul D.C. şi de SC E. SA care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea acesteia şi pe fond admiterea plângerilor şi infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Verificând actele din dosarul penal nr. 106043 al D.G.P.M.B. se constată că intimatul B.D.T., în calitatea sa de subcomisar care a participat la instrumentarea cauzei respective, a dispus în mod legal, la acel moment, 19 iulie 2004, începerea urmăririi penale faţă de numiţii D.C.G. şi D.C.M., deoarece existau indicii şi probe care justificau luarea unei astfel de măsuri.
Împrejurarea că ulterior probele respective au fost infirmate prin alte acte de urmărire penală nu este de natură să ducă la concluzia că intimatul a încercat să-i creeze petentului D.C. o situaţie defavorabilă.
Relevant este de altfel şi faptul că actele prin care au fost infirmate probele efectuate anterior datei de 19 iulie 2004, au fost dispuse sau chiar efectuate tot de către intimat, ceea ce demonstrează lipsa oricărei intenţii a acestuia de a se manifesta abuziv faţă de petiţionar.
Aşa fiind, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de aceste sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi art. 247 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este corectă, ca dealtfel şi cea referitoare la neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., şi cea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. (ca urmare a schimbării calificării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)), pentru care s-a constatat de asemenea inexistenţa faptelor.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile invocate de recurenţi cu privire la hotărârea atacată, soluţia de respingere a plângerilor formulate de petiţionari fiind întemeiată pe actele şi lucrările de la dosar, din cuprinsul cărora rezultă că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimat este corectă.
Ca urmare, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii SC E. SA Bucureşti şi D.C. împotriva sentinţei nr. 132 din 16 august 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5689/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5975/2006. Penal → |
|---|
