ICCJ. Decizia nr. 5783/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5783/2006

Dosar nr. 10345/1/2006

Şedinţa publică din 9 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 205 din 30 martie 2006, Tribunalul Braşov a admis contestaţia formulată de B.E.P. din cadrul Tribunalului Braşov, privind pe condamnata M.F. (fostă F.), şi, în consecinţă, s-a dispus efectuarea, menţiunilor pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 199/2004, emis în baza sentinţei penale nr. 175/2004, în sensul că numele condamnatei este F.F., iar domiciliul acesteia este în Braşov.

Conform adresei nr. 46952 din 10 noiembrie 2005 a I.P.J. Braşov, condamnata M.F. se numeşte în prezent F.F., urmare divorţului intervenit prin sentinţa penală nr. 1862 din 9 februarie 2001 a Judecătoriei Braşov.

Împotriva sentinţei, condamnata a declarat apel, solicitând să se facă menţiuni corecte pe mandatul de executare a pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 167/ AP din 7 iunie 2006, Curtea de Apel Braşov a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei, condamnata a declarat recurs, fără a-l motiva.

Recursul este nefondat.

În mod corect instanţa de fond a admis contestaţia la executare, constatând un incident ivit în cursul executării, şi anume schimbării numelui condamnatei, dispunând efectuarea respectivelor menţiuni.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea contestatoarei recurente la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea M.F. împotriva deciziei penale nr. 167/ Ap din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Braşov.

Obligă recurenta să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5783/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs