ICCJ. Decizia nr. 5961/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5961/2006
Dosar nr. 13705/1/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 septembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 28733/2/2005 (2827/M/2005) de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor S.S. şi D.S., respingându-se, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul D.S. pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că nici la acest moment nu se poate vorbi despre schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpaţilor S.S. şi D.S., fiind întrunite cumulativ condiţiile impuse de art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, în condiţiile în care există cel puţin indicii temeinice în sensul săvârşirii de către cei doi inculpaţi a faptelor ce li se impută, gravitatea acestora, determinată de împrejurările în care se reţine că ar fi fost comise, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, justificând aprecierea că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă şi la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică, impunându-se în continuare privarea lor de libertate.
În ce priveşte durata arestului preventiv, Curtea îşi menţine opinia, exprimată în detaliu în încheierea anterioară, că acesta nu a depăşit o limită rezonabilă, în raport cu particularităţile cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.S. pentru motivele consemnate în practicaua prezentei.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate până în această fază, cât şi din oficiu, instanţa constată recursul nefondat.
Inculpatul D.S. a fost condamnat de Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 966 din 18 iulie 2005, la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, sporită la 13 ani închisoare, ca pedeapsă principală, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) ş b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-au aplicat de asemenea dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., privind pedeapsa accesorie, s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 4 mai 2004, până la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului. S-a avut în vedere, la pronunţarea acestei hotărâri că inculpatul a comis infracţiunile de: tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.; de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi de lipsire de libertate (10) prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen., pentru care s-au aplicat pedepse diferenţiate, respectiv: 11 ani pentru infracţiunea de tâlhărie, 11 ani pentru infracţiunea de înşelăciune, 2 ani şi 6 luni pentru infracţiunea de şantaj, 4 ani pentru infracţiunea de ultraj şi câte 10 ani închisoare pentru fiecare din faptele de lipsire de libertate.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul D.S. a declarat apel, care formează obiectul dosarului nr. 2827/II/2005 al Curţii de Apel Bucureşti.
În cursul judecăţii acestui apel, instanţa a menţinut în mai multe rânduri starea de arest a inculpatului D.S. apreciind că nu s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cauzei şi că un termen de 2 ani de soluţionare, în fond şi în apel, nu este de natură a constitui o încălcare a art. 6 din C.E.D.O.
S-a mai avut în vedere că prin gravitatea deosebită şi prin reacţia publicului, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, în lipsa căreia ordinea publică ar fi efectiv ameninţată. S-a mai motivat că în cauză sunt, de asemenea, cercetaţi 11 inculpaţi pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate, proxenetism, şantaj, trafic de persoane, elementul comun fiind constrângerea victimelor, prin violenţă sau ameninţare.
S-a concluzionat că multitudinea infracţiunilor de care inculpaţii sunt acuzaţi, tulburarea pe care au produs-o în opinia publică, circumstanţele în care se reţine că au fost comise faptele, justifică aprecierea că la acest moment lăsarea lor în libertate ar reprezenta o ameninţare la adresa opiniei publice.
În faţa Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel, a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate.
Printre motivele invocate de inculpatul apelant D.S., pentru punerea lui în libertate, în cursul soluţionării apelului, figurează acelea că s-au schimbat temeiurile, faţă de cele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, şi că nu mai poate influenţa în nici un fel martorii din cauză, nesolicitând probe în apel; a cerut, de asemenea, să fie avută în vedere sinceritatea lui.
În raport, într-adevăr, de natura cauzei, de numărul persoanelor implicate în raportul penal, de gradul de afectare a relaţiilor care vizează siguranţa persoanei, în mod corect a apreciat instanţa de apel că prezintă pericolul pentru ordinea publică şi nu sunt temeiuri pentru punerea în libertate a inculpatului D.S.
Cât priveşte termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, instanţa de recurs este de acord cu concluzia instanţei de apel în sensul că nici acesta nu a fost afectat, faţă de complexitatea cauzei.
De-a lungul diferitelor etape procesuale pe care le-a parcurs această cauză până în prezent, organele judiciare au dat dovadă de celeritate, fiind afectate mai multe termene de judecată pentru discutarea, pe rând a stării de arest a celor 11 inculpaţi din cauză sau pentru soluţionarea altor cereri ale acestora în faţa instanţei de apel.
Cum în mod corect s-a apreciat astfel că subzistă temeiurile de arestare privindu-l pe inculpatul D.S. şi că măsura preventivă luată faţă de acesta rezistă şi la proba timpului, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de acesta, conform art. 38515 pct. 1 lit. b), cu referire la art. 160b, 3002 C. proc. pen. Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva încheierii din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 28733/2/2005 (nr. vechi 2827/M/2005).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5783/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 6088/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
