ICCJ. Decizia nr. 604/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.604/2006

Dosar nr. 20040/1/2005

(nr. vechi 5641/2005)

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 959 din 14 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2061/2005, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.C., la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de 24 ore din data de 3 martie 2005 şi perioada arestării preventive de la 4 martie 2005 la zi.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., combinat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat în vederea distrugerii a cantităţii de 0,45 gr. heroină în amestec cu cofeină, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.I. nr. 50109, depuse la I.G.P.R. – Direcţia cazier judiciar şi evidenţă operativă conform dovezii seria AT nr. 0018570 din 18 martie 2005.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 5.270.000 lei consemnată la C.E.C. – Agenţia Berceni cu recipisa nr. 42 din 30 ianuarie/05/40.32/000003 din 4 martie 2005 şi a telefonului mobil marca MOTOROLA model C115 cu cartelă şi acumulator, depuse la camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B Poliţia sector 4, conform dovezii Seria C nr. 0003809 din 18 martie 2005.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

Dorind să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, inculpatul S.R.C., arestat în altă cauză, şi-a manifestat intenţia de a coopera cu organele judiciare, denunţând un subiect al infracţiunii de trafic de droguri.

În ziua de 3 martie 2005, după ce sus-numitul a pus la dispoziţia organelor de poliţie, suma de 1.750.000 lei şi aceasta a fost capcanată chimic, a fost realizat flagrantul în vederea prinderii inculpatului V.C. despre care denunţătorul ştia că se ocupă cu traficul de substanţe stupefiante.

În zona Pieţei Matei Ambrozie, inculpatul a venit cu un autoturism MATIZ şi i-a înmânat denunţătorului un pacheţel conţinând şapte doze de heroină pentru care a primit suma de 1.750.000 lei.

La apariţia organelor de poliţie, inculpatul a mai aruncat din autoturism încă cinci doze de heroină în amestec cu cofeină.

Toate dozele de heroină au fost recuperate de organele de poliţie care au găsit asupra inculpatului bancnotele capcanate, seriile fiind identice cu cele consemnate în procesul-verbal încheiat anterior declanşării acţiunii de prindere în flagrant.

Sentinţa a fost apelată de inculpat care a criticat-o pentru greşita individualizare a pedepsei pe care a considerat-o prea aspră în raport de conduita anterioară, de atitudinea procesuală şi de datele personale.

Prin Decizia penală nr. 672/ A din 8 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Nemulţumit de decizie, acesta a atacat-o cu recurs pe care, în termen legal l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Reiterând motivele din apel, inculpatul solicită casarea ambelor hotărâri şi redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia prin eficientizarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.

Recursul declarat este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare.

Prima instanţă a aplicat, iar cea de apel a menţinut, o pedeapsă just individualizată, făcând o judicioasă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

S-a reţinut pe de o parte că inculpatul a comis o faptă cu o încărcătură socialmente periculoasă, iar pe de altă parte, că se află la prima încălcare a legii penale, este tânăr, având o conduită procesuală sinceră, astfel că pedeapsa stabilită corespunde scopului coercitiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 672/ A din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 3 martie 2005 la 31 ianuarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 604/2006. Penal