ICCJ. Decizia nr. 678/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 678/2006
Dosar nr. 16336/1/2005
(nr. vechi:3992/2005)
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 181 din 11 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet formulată de inculpat prin apărător, ca neîntemeiată.
În baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.S., la 8 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 21.646.810 lei despăgubiri către partea civilă C.A.S.M.B. şi s-a luat act că partea vătămată H.R.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 10 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că în vara anului 2002, G.A.C. a împrumutat de la I.C. suma de 10.000 dolari S.U.A. cu o dobândă cămătărească de 50 % lunar şi care a fost restituită în toamna aceluiaşi an, în total 60.000 dolari S.U.A. Suma de bani remisă de I.C. era constituită atât din surse proprii, cât şi de la C.D.
În zilele de 11-12 iunie 2003, G.A.C. a fost contactat telefonic, iniţial de C.D., care a emis alte pretenţii băneşti, iar ulterior, pe data de 13 iunie 2003, de inculpatul S.S., care s-a recomandat „N. al lui G.", care i-a comunicat că trebuie să mai restituie 40.000 dolari S.U.A., dar dacă îi va da lui 20.000 dolari S.U.A. nu va mai avea probleme.
În aceste condiţii, în data de 17 iunie 2003, când a fost contactat din nou telefonic de către inculpat, G.A.C. a luat legătura cu C.G.I. şi cu partea vătămată, agentul principal de poliţie H.R.C. (care, potrivit adresei D.G.P.M.B. nr. 30398 din 27 iunie 2003 s-a învoit de la serviciu şi nu a mai participat la misiunea ce o avea de îndeplinit în acea zi) şi s-au întâlnit la un local situat în apropierea stadionului Lia Manoliu, pentru a stabili modalitatea în care vor acţiona faţă de pretenţiile inculpatului.
Aici, în urma discuţiilor telefonice avute de C. cu inculpatul, s-a stabilit ca loc de întâlnire zona Baba Novac, intersecţia cu Dristor, la localul A. sau restaurantul terasă C.N.
Cei trei au solicitat telefonic ajutorul lui C.M. şi R.R.C., comunicându-le ora şi locul de întâlnire cu inculpatul, pe care R.R.C. îl cunoştea. Iniţial, în localul terasă a ajuns C.M., care s-a aşezat la prima masă din dreapta, în local fiind deja prezent inculpatul, însoţit de fiul său S.R.A. şi D.V. Inculpatul, împreună cu fiul său, se aflau la masa a treia, situată pe latura din stânga.
Ulterior, pe terasă au intrat H.R.C. şi C.G.I., partea vătămată aşezându-se la prima masă situată pe latura din stânga, iar C. îndreptându-se spre masa la care era aşezat inculpatul, s-a prezentat acestuia, apoi cei doi şi-au adresat injurii reciproce. În acele momente, a intrat pe terasă şi R.R.C.
În scurt timp, între persoanele implicate s-a iscat o busculadă (în care s-au lovit reciproc), cu toţii ajungând pe trotuar, în faţa terasei.
Aici, inculpatul a scos un cuţit cu lama rabatabilă de la şold şi i-a aplicat o lovitură la gât lui H.R.C. în zona cervicală stânga, partea vătămată ţipând la inculpat în prezenţa martorilor, că l-a tăiat cu cuţitul.
Ulterior, C. şi R. l-au dus cu autoturismul la spital pe H.R.C. pentru a primi îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel, criticând-o sub aspectul greşitei condamnări, precum şi a greşitei încadrări juridice dată faptei.
Prin Decizia penală nr. 331/ A din 29 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat împotriva sentinţei, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând a redus pedeapsa de la 8 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani şi 6 luni închisoare cu reţinerea art. 74 – art. 76 C. pen. cât şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor de la 5 la 4 ani.
Celelalte dispoziţii au fost menţinute.
Pentru a pronunţa astfel, sau reţinut următoarele:
Chiar dacă inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptei reţinută în sarcina sa, vinovăţia lui este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declaraţiile date de partea vătămată şi de martorul C.G.I. în cursul urmăririi penale, declaraţiile martorului R.R.C., menţiunile procesului-verbal de recunoaştere a inculpatului de pe fotografie de către partea vătămată, precum şi concluziile certificatului medico-legal şi ale raportului de expertiză medico-legală întocmită în cauză.
Audiată fiind de către procuror, la data de 30 iunie 2003, partea vătămată a arătat că a fost lovită cu cuţitul în zona gâtului de către ţiganul cu mustaţă, îmbrăcat într-o cămaşă înflorată, deschisă la culoare şi despre care bănuia că este „N. al lui G." (poreclă sub care este cunoscut inculpatul S.S., astfel cum el însuşi a arătat), această declaraţie fiind menţinută de partea vătămată şi cu ocazia audierii sale din data de 2 iulie 2003.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile date în faţa procurorului, la data de 2 iulie 2003, de către martorul C.G.I., acesta arătând că „bărbatul ţigan îmbrăcat cu o cămaşă înflorată şi care purta mustaţă a scos un cuţit din partea dreaptă de la şold şi imediat l-a tăiat la gât pe H.R.C."; totodată, martorul a mai subliniat că a văzut efectiv momentul în care bărbatul descris anterior a lovit-o cu cuţitul în zona gâtului pe partea vătămată, precizând că cele declarate în faţa procurorului la data de 2 iulie 2003 corespund adevărului.
S-au mai reţinut ca relevante şi declaraţiile date pe 2 iulie 2003 în faţa procurorului de către martorul R.R.C. declaraţii ce au fost menţinute parţial şi în faţa instanţei de fond şi în cuprinsul cărora acesta a arătat că, deşi nu a văzut efectiv momentul în care partea vătămată a fost lovită, totuşi a observat că cel mai aproape de aceasta, în timpul incidentului, s-a aflat inculpatul, care avea în mâna dreaptă un cuţit sau un briceag; totodată, martorul a arătat că în drum spre spital partea vătămată a afirmat că a fost „tăiat" de „N. al lui G.", adică de către inculpatul S.S.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată H.R.C. şi martorul C.G.I. au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, atitudine manifestată parţial şi de martorul R.R.C., însă, declaraţiile de retractare au fost înlăturate de instanţă ca nesinceră şi făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală.
În acest sens, se reţine că declaraţiile date în faza de urmărire penală conţin o expunere completă şi credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele în ziua incidentului, din interpretarea coroborată a acestora rezultând cu certitudine că inculpatul este cel care a lovit-o pe partea vătămată.
Aceasta întrucât, deşi dispoziţiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declaraţiilor date în faza de urmărire penală, pentru a putea fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declaraţiile de retractare să fie susţinute de o justificate valabilă. În acest sens, Curtea a apreciat că explicaţia oferită de partea vătămată pentru retractarea declaraţiilor iniţiale, respectiv faptul că anumite pasaje din cuprinsul acestora au fost sugerate de procurorul care a instrumentat cauza, nu poate fi reţinută având în vedere în acest sens şi împrejurarea că acesta îndeplinea la data respectivă funcţia de agent principal de poliţie în cadrul secţiei 9, fiind greu de crezut că ar fi putut fi influenţat în vreun fel de organele de anchetă.
A mai subliniat, Curtea că partea vătămată a cunoscut încă de la început cine anume este agresorul, însă a refuzat să dezvăluie identitatea acestuia, conduita explicabilă prin relaţiile întreţinute cu inculpatul şi cu persoanele din anturajul acestuia.
Totodată, Curtea constată ca fiind nefondată şi cea de a doua critică formulată de apelantul inculpat cu privire la greşita calificare juridică dată faptei, instanţa apreciind că, în raport cu starea de fapt reţinută, activitatea infracţională desfăşurată de acesta a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Astfel, se reţine că, în cadrul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate la nivelul gâtului, producând-i o plagă tăiată de aproximativ 16 cm la baza acestuia, în zona latero-cervicală stânga. Imediat după producerea incidentului, victima a fost transportată la spital şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, în cadrul căreia a fost echilibrată hemodinamic şi respirator, procedându-se la ligaturarea unui ram arterial muscular sterno-cleido-mastoidian stâng.
Susţinând că fapta a fost greşit calificată ca tentativă de omor, inculpatul a invocat caracterul superficial al vătămării cauzată părţii vătămate, împrejurarea că acesteia i-a fost aplicată o singură lovitură, precum şi concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, în care se menţionează că leziunile produse victimei nu i-au pus acesteia viaţa în primejdie.
Aceste susţineri, deşi reale reţine Curtea, nu sunt de natură a atrage o altă încadrare juridică decât cea deja reţinută, având în vedere în acest sens atât elementele de natură contextuală, cât şi cele privitoare la obiectul vulnerant folosit şi zona vizată prin agresiune.
În acest sens, Curtea arată că instrumentul folosit de inculpat, un cuţit cu lama de 30-40 cm, pe care acesta îl avea asupra sa constituie o armă aptă să producă moartea. Totodată, zona vizată, respectiv zona gâtului, irigată de artere mari, precum carotida, care în caz de secţionare produc o puternică hemoragie, ca urmare a scurgerii turbulente a sângelui constituie un alt element semnificativ în aprecierea intenţiei de a ucide, atâta timp cât, în lipsa unei intervenţii rapide, exista riscul iminent de moarte a victimei prin exsanghinare, chiar în raportul de expertiză medico-legală menţionându-se că plaga produsă a provocat o sângerare abundentă, de tip mixt.
În raport de aceste elemente, Curtea constată că, aşa cum a fost concepută şi executată activitatea desfăşurată de inculpat, aceasta era proprie realizării rezultatului letal, care a fost obstaculat de cauze ce nu au implicat atitudinea sa, şi anume de producerea unor leziuni mai puţin grave părţii vătămate, care a beneficiat imediat şi de ajutor medical, intensitatea mai redusă a loviturii datorându-se nu voinţei inculpatului, ci modului în care s-au derulat evenimentele, respectiv în cadrul unui conflict spontan şi rapid la care au participat mai multe persoane.
Faptul că din certificatul medico-legal şi din raportul de expertiză medico-legală nu rezultă că lovitura ar fi avut o intensitate ridicată, de natura celor cerute în cazul infracţiunilor de omor şi, implicit, a tentativei, nu face ca fapta să aibă o altă încadrare juridică, atâta timp cât această împrejurare s-a datorat condiţiilor concrete în care s-a acţionat, busculadei existente la locul faptei, interpunerii unor participanţi la evenimente, toate acestea explicând şi rămânerea faptei în faza de tentativă şi nu de omor în formă consumată.
Critica cu privire la individualizarea a fost primită de Curte motivat de împrejurarea că deşi inculpatul a mai fost condamnat, s-a împlinit termenul de reabilitare, are o atitudine corespunzătoare atât în familie cât şi în relaţiile cu ceilalţi şi că deşi este arestat în altă cauză acest aspect nu este un impediment la aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., atât timp cât beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.S.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicată de instanţa de control judiciar în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În esenţă, se susţine că modalitatea concretă în care a fost săvârşită fapta precum şi atitudinea procesuală constant negativă în pofida evidenţei probatoriului administrat în cauză rezultă periculozitatea sporită a inculpatului, astfel că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Inculpatul a criticat Decizia sub trei aspecte: grava eroare de fapt, greşita încadrare juridică, greşita individualizare a pedepsei.
Cu privire a primul motiv inculpatul a susţinut că din probe nu rezultă că el a provocat rana părţii vătămate.
Cu privire la cel de al doilea motiv subsidiar, inculpatul a susţinut că fapta săvârşită se încadrează în dispoziţiile art. 180 alin. (3) C. pen., întrucât leziunile prevăzute nu au fost profunde, iar pentru însănătoşire au fost necesare un număr mic de îngrijiri medicale.
În sfârşit, în motivul ce vizează individualizarea pedepsei inculpatul susţine că pedeapsa este prea mare şi solicită să se dea eficienţă maximă dispoziţiilor 74 – art. 76 C. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 14, 17 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Recursul parchetului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, în aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la forma de vinovăţie, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită precum şi la orice elemente privind persoana inculpatului.
Tot la fel, existenţa uneia din împrejurările enumerate în art. 74 C. pen., nu obligă prin ea însăşi considerarea acesteia ca circumstanţă atenuantă însă instanţa poate sau nu să recunoască caracter atenuant anumitor atitudini, situaţii.
Instanţa de control judiciar a recunoscut caracter atenuant datelor ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv comportamentul în familie şi societate rezultând din înscrisurile depuse la dosar.
Împrejurarea că inculpatul este arestat în altă cauză, având în vedere prezumţia de nevinovăţie nu atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Aşa fiind, Curtea apreciază că instanţa de apel a valorificat toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi o reindividualizare în sensul majorării pedepsei nu se impune.
Cu privire la recursul declarat de inculpat.
Primul motiv ce vizează grava eroare de fapt este nefondat.
Ştiut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esenţă în contradicţia evidentă şi esenţială între ceea ce spune dosarul prin actele lui şi ceea ce spune instanţa prin hotărâre. În speţă, verificând probele administrate se poate conchide că există concordanţă între probe şi hotărârile date şi că instanţele au dat eficienţă deplină dispoziţiilor ce reglementează probele şi mijloacele de probă.
S-a stabilit pe bază de probe certe de cele două instanţe că nu există nici un dubiu că inculpatul este persoana care a lovit-o pe partea vătămată cu cuţitul în zona gâtului. Concludente sunt în acest sens declaraţiile date de partea vătămată, de martorii C.G.I. şi R.R.C., menţiunile procesului-verbal de recunoaştere de către partea vătămată a inculpatului de pe fotografie, coroborate cu actele medicale întocmite în cauză, probe pe care instanţele detaliat le-au analizat, motivând importanţa fiecăreia în contextul întregului material probator administrat în cauză.
Nici ce-l de-al doilea motiv cu privire la schimbarea încadrării juridice nu este fondat, fapta inculpatului de a lovi partea vătămată cu un cuţit la baza gâtului provocându-i acesteia două plăgi tăiate parietal dreapta şi în regiunea cervicală stânga cu secţiune de masă musculară şi ram arterial muscular cu hemoragie abundentă, plagă în lungime de 16 cm şi care a necesitat intervenţie chirurgicală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, comisă în public.
Atât elementele de natură contextuală cât şi cele privitoare la obiectul vulnerant folosit şi zona vizată prin agresiune nu atrage altă încadrarea juridică decât cea reţinută.
Cât priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că inculpatul a beneficiat deja de largi circumstanţe atenuante coborându-i-se pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege. Avându-se în vedere şi celelalte considerente expuse la analiza motivului de recurs invocat de parchet, pedeapsa aplicată este temeinică şi legală, nejustificându-se reducerea acesteia.
Cum alte motive care examinate din oficiu să conducă la casarea hotărârilor nu sunt, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondate, recursurile declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 29 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
Se va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 29 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul S.S. este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 677/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 713/2006. Penal → |
|---|
