ICCJ. Decizia nr. 677/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.677/2006
Dosar nr. 20661/1/2004
(nr. vechi 5955/2004)
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 169 din 21 mai 2003 a Tribunalului Giurgiu, pronunţată în dosarul nr. 1998/2003, inculpatul S.H. a fost condamnat, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.
S-a dispus conform art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de 3 ani şi punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 61 din 23 aprilie 2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
S-a confiscat de la inculpat, în baza art. 118 lit. e) C. pen., cantitatea de 2.997 capse genofix, iar în baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României.
S-a dispus, de asemenea, conform art. 91 din OUG nr. 194/2002 luarea în custodie publică a inculpatului de către S.E.I.P. în vederea expulzării.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, din probatoriul ce a fost administrat în cauză, a reţinut, în fapt, că la data de 22 aprilie 2003 fiind conducător auto al unui autocar, inculpatul a introdus pe teritoriul României, fără a efectua cuvenita declaraţie vamală, 3.000 de capse genofix pentru care nu poseda autorizaţie.
Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 677 din 11 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ce a fost pronunţată în dosarul nr. 2837/2003.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul, invocând nelegala sa citare la instanţa de apel.
Prin Decizia penală nr. 1024 din 20 februarie 2004 ce a fost pronunţată în dosarul nr. 5681/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de inculpat, constatându-se că procedura de citare cu inculpatul, aflat în Turcia, a fost viciată la data judecării apelului, s-a dispus casarea cauzei cu trimitere pentru rejudecarea apelului.
Astfel, cauza a fost înregistrată sub nr. 2050/2004 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, iar în apel după casare, inculpatul legal citat a fost reprezentat prin apărător ales, care a solicitat achitarea inculpatului, fie pentru inexistenţa faptei, fie pentru lipsa intenţiei, prin aplicarea art. 181 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 700 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2050/2004, a fost admis apelul declarat de inculpatul S.H. împotriva sentinţei penale nr. 169 din 21 mai 2003 ce a fost pronunţată în dosarul nr. 1998/2003 al Tribunalului Giurgiu.
A fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi rejudecând, în fond:
Prin aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., s-a redus cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de la 3 ani la un an închisoare.
A fost redus termenul de încercare de la 5 ani la 3 ani.
A fost înlăturată aplicarea pedepsei complimentare prevăzută de art. 65 C. pen., constând în interdicţia de exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare efectuate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, după casare, examinând actele şi lucrările dosarului cauzei a constatat că apelul declarat de inculpat este fondat.
Situaţia de fapt din cauză a fost indubitabil stabilită prin probatoriul administrat, rezultând că inculpatul nu a declarat la vamă capsele genofix şi că nu posedă autorizaţie pentru aducerea şi deţinerea acestora.
Încadrarea juridică dată faptei este corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpatului, iar vinovăţia nu poate fi pusă la îndoială.
A fost apreciată, ca nefondată şi nu poate fi reţinută susţinerea că fapta nu există, câtă vreme legea română impune declararea în vamă a anumitor bunuri, iar inculpatul nu s-a supus acestei obligaţii legale.
Este la fel, nefondată, susţinerea că inculpatul nu ar fi avut intenţia de fraudare a legii române câtă vreme eventuala recunoaştere a legii nu absolvă de vinovăţie şi răspundere penală.
Cât despre solicitarea de a se constata că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, aceasta nu poate fi primită sub nici unul dintre aspectele pe care legea penală le are în vedere la definirea gradului de pericol social al unor fapte. Câtă vreme capsele genofix introduse ilegal sunt apte, după cum a stabilit expertiza efectuată în cauză, să propage prin explozie proiectilul (bolţ) pentru care sunt concepute, iar introducerea capselor în ţară s-a produs nelegal, este prezent şi este de reţinut pericolul social generic şi concret al faptei.
S-a constatat, însă, că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere în ce priveşte cuantumul pedepsei ce a aplicat-o în cauză.
Dat fiind că inculpatul a dat dovadă de sinceritate şi a manifestat dorinţa sinceră de a contribui la bunul mers al urmăririi penale şi a judecării cauzei se cuvin a fi acordate acestuia circumstanţe atenuante, în temeiul art. 74 lit. c) C. pen., cu efectul reducerii cuantumului pedepsei, conform art. 76 lit. c) C. pen.
S-a mai constatat că este nelegal aplicată inculpatului pedeapsa complimentară constând în interdicţia de exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., întrucât inculpatul este cetăţean străin şi nu poate beneficia de drepturile ce i-au fost interzise inutil.
Ca o consecinţă a reducerii cuantumului pedepsei principale, a fost stabilit conform art. 82 C. pen., un nou termen de încercare.
Împotriva acestei decizii a declarat, recurs inculpatul S.H., criticând-o, apărătorul inculpatului, invocând în scris, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13, 12 şi 171 C. proc. pen.
Astfel, s-a susţinut că cele 3000 capse genofix care servesc la detonarea pistolului de implantat bolţuri nu sunt muniţie în sensul legii. Potrivit art. 4 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, prin muniţie în sensul legii se înţelege: cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel, care pot fi întrebuinţate la armele prevăzute la art. 3.
Or, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, prin arme de foc, se înţelege acele arme a căror funcţionare determină aruncarea de proiectile. În alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt enumerate categoriile de arme de foc, fără ca în cele 7 categorii să fie inclus şi pistolul pentru implantat bolţuri. În sfârşit, în alin. (3) sunt enumerate categoriile de arme de foc şi ansamblurile şi dispozitivele care pot constitui şi pot acţiona ca arme de foc.
Apărarea inculpatului consideră că acele capse găsite asupra sa nu constituie muniţie, întrucât nu este îndeplinită condiţia esenţială şi anume ca ele să poată fi întrebuinţate la armele de foc, aceste capse întrebuinţându-se la pistolul de implantat bolţuri, dispozitiv care nu face parte din categoria armelor de foc, astfel cum sunt definite şi stabilite de art. 3 din Legea nr. 17/1996. Că un asemenea pistol nu este o armă de foc o dovedeşte faptul că bolţul acţionat prin acest dispozitiv nu poate fi aruncat ca un proiectil, acesta putând fi doar implantat, iar, pe de altă parte, aşa cum a fost dovedit cu o expertiză balistică efectuată într-o altă cauză la Parchetul Giurgiu, pistolul respectiv nu percutează capsele decât dacă partea frontală a sa este presată de un plan dur (beton, de exemplu).
Din această expertiză a rezultat cu certitudine că percuţia capselor la un asemenea pistol este posibilă numai dacă partea frontală (orificiul prin care iese bolţul) este presat de planul dur în care se implantează, ceea ce exclude aruncarea proiectilului. Potrivit expertizei, dacă gura pistolului nu este presată pe planul dur în care se implantează bolţul, trăgaciul este blocat şi astfel, capsele nu pot fi percutate.
Or, aşa cum s-a arătat, arma de foc (potrivit art. 3) este aceea care aruncă proiectilul nicidecum cea care implantează un bolţ într-un plan dur, aflat în tangenţă cu gura pistolului, fără ca acel bolţ să descrie o traiectorie.
Din economia textului art. 3 nu se poate înţelege decât că legiuitorul a definit arma de foc ca fiind acel dispozitiv care trimite un proiectil pe o anumită traiectorie, proiectil care, în traseul său, poate răni sau ucide.
În consecinţă, dacă pistolul de implantat bolţuri nu face parte din categoria armelor de foc, atunci nici capsele care se întrebuinţează la acest pistol nu pot fi muniţie.
În atare situaţie se impune raportarea stării de fapt la textul art. 176 din Legea 141/1997, pentru a se stabili dacă fapta reţinută în sarcina sa constituie infracţiunea acolo arătată.
Acel text consideră infracţiune, trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive etc. Dar, atâta vreme cât, aşa cum a demonstrat, capsele genofix nu constituie muniţie, întrucât nu servesc la întrebuinţarea unei arme de foc, pentru deţinerea lor (inclusiv pentru transportul lor dintr-un loc în altul, inclusiv pentru trecerea peste frontieră) nu este nevoie de autorizaţie, deoarece pentru simplul fapt că Legea nr. 17/1996 în art. 10, 11 şi 14 prevede obligativitatea autorizaţiei numai pentru arme de foc şi muniţii.
Considerarea în practica judiciară a pistoalelor de implantat bolţuri şi a capselor genofix, ca arme de foc şi muniţie, nu este fundamentată pe analiza corectă a textelor de lege incidente, astfel încât se tinde a se crea, artificial, o faptă penală, impunându-se achitarea inculpatului, deoarece fapta reţinută nu este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Un al doilea motiv de recurs constă în acela că faptei îi lipseşte într-adevăr una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi anume pericolul social, determinat de împrejurarea că acele capse genofix nu pot servi decât la implantarea bolţurilor cu un pistol special, folosit exclusiv pentru această operaţiune, fiind exclusă folosirea şi în alte scopuri, atitudinea sinceră a inculpatului, care a declarat organelor de control că acel colet i-a fost încredinţat în Turcia pentru a fi transportat în România la o firmă de construcţii, impunându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În cazul în care s-ar trece peste această apărare şi s-ar considera că fapta prezintă pericol social, acesta nu este caracteristic unei infracţiuni, tocmai datorită minimei atingeri adusă ordinii de drept, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi anume că acele capse nu puteau fi folosite decât pentru implantarea unor bolţuri, fiind exclusă folosirea în acţiuni care să pună în pericol viaţa sau integritatea persoanei, susţinând şi alternativa achitării inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. În sprijinul acestei susţineri a invocat ca practică judiciară soluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, dată în dosarul nr. 271/P/2003, soluţie prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire a doi inculpaţi pentru trecerea peste frontieră a 489 capse genofix, precum şi a unui pistol de implantat bolţuri.
În al treilea rând, prin hotărârile atacate s-a făcut o greşită aplicare a legii, fiind evidenţiat scopul măsurilor de siguranţă prevăzut de art. 111 C. pen., arătând că instanţa de fond a dispus expulzarea inculpatului. Potrivit art. 117 alin. (1) C. pen., această măsură este facultativă ceea ce impune concluzia că poate fi dispusă numai motivat, dar în cauză instanţa de fond nu a procedat astfel, considerând, totodată că nici nu avea elemente pe care să-şi fundamenteze hotărârea.
Se apreciază că nu se impunea luarea unei asemenea măsuri, atâta timp cât atingerea adusă este minimă, date fiind împrejurările concrete ale comiterii faptei, caracteristica inofensivă a capselor genofix, inculpatul este făptuitor de circumstanţă, acesta a fost şofer pe ruta Turcia – România, aceasta fiind singura şi modesta posibilitate de a-şi asigura existenţa. În situaţia în care se va menţine pedeapsa aplicată de instanţa de apel (un an închisoare cu suspendarea executării) a solicitat înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării prevăzute de art. 117 alin. (1) C. pen.
De asemenea, apărarea inculpatului a menţionat că imediat după judecata în fond, la momentul punerii sale în libertate Autoritatea pentru Străini din cadrul M.A.I. a pus în aplicare măsura expulzării, deşi hotărârea nu era definitivă, contrar dispoziţiilor art. 438 alin. (2) C. proc. pen., aceeaşi autoritate dispunând interdicţia de intrare în România pe o durată de 10 ani. Deşi a făcut demersuri pentru ridicarea interdicţiei motivat de dreptul său de a participa la proces în fazele de apel şi recurs, Autoritatea pentru Străini i-a respins cererea.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a dezvoltat motivele de recurs formulate în scris, invocând şi dispoziţiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, ale cărei dispoziţii sunt mult mai clare, solicitând achitarea inculpatului, în temeiul cazurilor de casare şi dispoziţiilor referitoare la achitare, aşa cum au fost precizate şi consemnate în încheierea de la 26 ianuarie 2005, fiind amânată pronunţarea, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Examinând recursul declarat de inculpatul S.H. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 13, 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios şi motivat, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond, iar la rândul său, în baza propriului examen a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv aceea de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se că fapta inculpatului S.H., care la data de 22 aprilie 2003 a fost surprins de către organele vamale, în Vama Giurgiu, pe cursul de intrare în România din Bulgaria, având asupra sa, în autocar, pe culoarul dintre scaunele acestuia, în partea din spate, 30 de cutii ce conţineau câte 100 bucăţi capse genofix, în total 3000 capse genofix utilizabile la pistolul pentru implantarea bolţurilor, fără a avea autorizaţie în acest sens şi fără să le declare organelor vamale, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.
În procesul-verbal de constatare se atestă că în urma controlului de frontieră asupra autocarului condus de inculpat au fost găsite pe culoarul dintre scaunele autocarului 30 cutii care conţineau 100 bucăţi de capse pentru bolţuri fiind întocmite procese-verbale de reţinere şi primire a celor 3000 capse.
În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, se descrie modalitatea de stabilire a funcţionabilităţii capselor, în sensul că „am introdus cartuşele cu banda din plastic în pistol, am armat pistolul, fără a introduce bolţ pe ţeavă şi am acţionat asupra trăgaciului, percuţia capsei producându-se instantaneu. Repetând operaţiile cu celelalte două capse am constatat că şi acestea au percutat", concluzionându-se că cele 10 capse, puse la dispoziţie, sunt în stare de funcţionare.
În declaraţiile date atât în faza urmăririi penale, cât şi în aceea a cercetării judecătoreşti inculpatul S.H. a recunoscut săvârşirea faptei, arătând, însă că nu cunoştea iniţial conţinutul cutiilor, ci numai după ce a fost efectuat controlul, aceste capse vânzându-se liber în Turcia, fără autorizaţie, nu şi-a făcut probleme pentru că de autorizaţii se ocupau reprezentanţii firmei, că a fost întrebat dacă are de declarat aur, argint, bijuterii, stupefiante, arme, etc., răspunzând negativ, după aceea fiind găsit pachetul ce conţinea un număr de 3000 capse genofix pentru implantat bolţuri, care a fost ridicat de poliţie şi s-a întocmit proces-verbal.
Din coroborarea mijloacelor de probă mai sus arătate a rezultat în mod concret contribuţia inculpatului S.H., în sensul nedeclarării autorităţilor vamale a celor 3000 de capse genofix, ce au fost depistate ulterior în urma controlului efectuat în autocar, recunoscând că i-au fost încredinţate, capse ce reprezintă muniţie în accepţiunea legii şi pe care, trecându-le peste frontieră, fără autorizaţie a săvârşit infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.
Înalta Curte nu poate reţine critica apărării recurentului inculpat, în sensul inexistenţei unei fapte penale, respectiv a infracţiunii de contrabandă, ca urmare unei greşite catalogări a pistoalelor de implantat bolţuri şi a capselor în categoria armelor de foc şi muniţiei, bazată pe o incorectă analiză, atât a conţinutului Legii nr. 17/1996, cât şi al actualei Legi nr. 295/2004, deoarece actele normative invocate prevăd dispoziţii concrete de definire a armelor şi muniţiilor, în care se circumscrie şi capsa tip genofix utilizată la pistolul pentru implantat bolţuri.
Astfel, legiuitorul, în art. 3 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, definea nu numai armele de foc, dar şi principiul de funcţionare al acestora, respectiv „prin arme de foc, în sensul prezentei legi, se înţelege acele arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Principiul de funcţionare are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături."
În art. 4 din aceeaşi lege, „prin muniţii, în sensul prezentei legi, se înţelege: cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel, care pot fi întrebuinţate la armele prevăzute la art. 3."
În conţinutul actualei legi privind regimul armelor şi al muniţiilor, respectiv Legea nr. 295/2004, prin care a fost abrogată Legea nr. 17/1996, legiuitorul a definit mult mai concret arma şi tipurile de arme, precum şi muniţia, evidenţiind, totodată, expres categorii de arme şi muniţii, clasificarea armelor pe mai multe criterii, categoriile de persoane, tipurile de documente.
Astfel, în noul act normativ este definită atât arma, în mod general, dar şi arma de foc, ca un tip distinct de prima, precum şi muniţia.
În art. 2 pct. I la pct. 1 se prevede că „arma, orice dispozitiv a cărui funcţionare determină, aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă; la pct. 2 arma de foc, arma al cărei principiu de funcţionare are la bază forţa de expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei capse prin arderea unei încărcături; sunt asimilate de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc; iar la pct. 3 muniţie, ansamblu format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit."
La pct. II, categorii de arme şi muniţii, pct. 3 se definesc armele şi muniţiile neletale respectiv „arme şi muniţii destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi".
În art. 65 din Legea nr. 295/2004 se prevede că „muniţia aferentă armelor neletale poate fi procurată numai în baza certificatului de deţinător al armei, de la armurieri autorizaţi să o comercializeze", în capitolul V intitulat " Regimul operaţiunilor cu arme şi muniţii" sunt cuprinse dispoziţii concrete privind efectuarea operaţiunilor cu arme, armurierii, categorii de operaţiuni care pot fi desfăşurate de către armurieri, regimul constituirii armurierilor, regimul efectuării operaţiunilor cu arme şi muniţii, iar în anexa la actul normativ la pct. III Arme şi muniţii neletale, poziţia 26 sunt supuse declaraţiei, armele cu destinaţie industrială, precum şi muniţia corespunzătoare.
Aşadar, Legea nr. 295/2004 este un act normativ al cărei conţinut, din perspectiva tehnicii de reglementare cuprinde dispoziţii cu un ridicat grad de determinare, în sensul existenţei unor concrete şi expres delimitări nu numai a tipurilor de arme şi muniţii, dar şi a regimului, operaţiunilor şi categoriilor de persoane, în condiţiile mai sus menţionate şi care fiind în vigoare la momentul judecării cauzei de faţă, se circumscrie prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), respectiv legii penale mai favorabile.
Înalta Curte consideră că prin conţinutul şi concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză s-a dovedit că cele 10 capse genofix puse la dispoziţie într-o rolă metalică cu diametrul de 43 mm şi grosimea de 0,8, pe care sunt introduse prin presare, în orificii de acelaşi calibru, capsele având calibrul de 6,2 mm şi lungimea de 9,8 mm, pe rozetă fiind inscripţionată litera N, din cele găsite la inculpat sunt în stare de funcţionare, ca urmare a verificării, pe rând a trei capse din cele 10, prin armarea pistolului pentru implantat bolţuri, fără a fi introdus bolţ pe ţeavă, ci numai a capsei şi acţionându-se asupra trăgaciului, s-a produs instantaneu percuţia capsei, iar prin repetarea operaţiunii şi celelalte capse au percutat.
Astfel, principiul de funcţionare al capselor genofix găsite la inculpat prin folosirea unui pistol pentru implantat bolţuri şi constatat în condiţiile mai sus prezentate se înscrie în noţiunea de „muniţie" în accepţiunea concretă a Legii nr. 295/2004, respectiv face parte din „ansamblu format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit" destinată unui scop utilitar industrial şi supusă declaraţiei, în condiţiile aceluiaşi act normativ.
Înalta Curte nu poate avea în vedere referirile apărării la un alt raport de constatare tehnico-ştiinţifică depus la dosarul prezentei cauze, deoarece chiar dacă a fost folosit un pistol pentru implantat bolţuri de acelaşi fel, specificându-se, însă, că percuţia capselor se face numai dacă pistolul este presat cu partea frontală de un plan dur, astfel trăgaciul este blocat, dovedindu-se funcţionabilitatea capselor, mărcile de capse au fost diferite, respectiv J.S.L. L.V. şi R.T., primele având calibrul 6,8 mm şi lungimea de 11 mm, rozetele sunt inscripţionate cu S, capătul celălalt fiind sertizat unghiular, introduse într-o lamelă de plastic, de culoare roşie, folosit drept încărcător, iar celelalte capse au aceeaşi lungime şi calibru, pe rozetă fiind inscripţionate cu N şi introduse într-o lamelă de plastic de culoare neagră.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză a fost dovedită infracţiunea de contrabandă comisă de inculpatul S.H., deoarece acesta a trecut peste frontieră, fără autorizaţie cele 3000 de capse genofix, ce constituie „muniţie", cu destinaţie utilitară industrială, supusă declaraţiei, în accepţiunea Legii nr. 295/2004 pe care nu le-a declarat, fiind găsite în autocar, în urma controlului efectuat de autorităţile vamale, fiind întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, neimpunându-se achitarea prevăzută de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi în consecinţă nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Totodată nu se poate reţine nici solicitarea de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., deoarece fapta săvârşită de inculpat, în condiţiile arătate, aceea de contrabandă este prevăzută ca infracţiune în Legea nr. 141/1997.
Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărările formulate pentru recurentul inculpat, în sensul că faptei comise îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale pentru a fi infracţiune, respectiv pericolul social, ori totuşi în situaţia în care se apreciază că acesta există nu este caracteristic unei infracţiuni, impunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor în art. 181 C. pen.
Astfel, prin fapta comisă de inculpat s-a evidenţiat, în concret gradul de pericol social relativ ridicat şi caracteristic infracţiunii de contrabandă, conferit prin modalitatea de săvârşire, respectiv introducerea în ţară, prin trecerea frontierei, fără a avea autorizaţie şi fără a declara autorităţilor vamale a unei cantităţi importante de muniţie, cu destinaţie utilitar industrială, supusă obligaţiei de declarare, 3000 de capse genofix, dar şi de persoana inculpatului, care este cetăţean turc, domiciliază în Turcia, nu are antecedente penale şi chiar dacă a recunoscut fapta, a avut o poziţie relativ sinceră cu privire la obligaţiile ce îi incumbau.
Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., deoarece în cauză instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, în stabilirea şi dovedirea infracţiunii de contrabandă, în condiţiile arătate, fapta comisă de inculpat prezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, reflectat în planul răspunderii penale, prin cuantumul pedepsei şi modalităţii de executare aplicate.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica apărării referitoare la înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen. şi dispusă faţă de inculpat, faţă de caracterul facultativ al acesteia şi circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, deoarece prin modalitatea concretă de săvârşire a faptei a fost evidenţiat gradul de pericol social relativ ridicat, acesta este cetăţean turc, cu domiciliul în Turcia, având 6 copii minori întreţinere, astfel că măsura dispusă îşi poate atinge finalitatea prin asigurarea unor mai strânse relaţii familiale, neexistând motive că riscă să fie supus torturii, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, neimpunându-se achitarea inculpatului pe nici unul din temeiurile menţionate şi nici înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 700 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 700 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 610/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 678/2006. Penal → |
|---|
