ICCJ. Decizia nr. 600/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.600/2006
Dosar nr. 22392/1/2005
(nr. vechi 6818/2005)
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 920 din 28 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 3642/2005, s-a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., ca nefondată.
În baza art. 174 – art. 175 lit. a) şi i) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A., la 18 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 112 lit. e) şi art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat durata arestării preventive a inculpatului de la 3 februarie 2004 până la 28 iunie 2005.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că D.E.C. şi C.A.S. Bucureşti nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 17.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 400.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de judecată a reţinut că cetăţeanul turc S.A., aflat în tranzit pe teritoriul României, a încercat să părăsească în mod fraudulos ţara, pentru a se stabili în occident. În acest scop a luat legătura cu D.E.H., care îi putea facilita această operaţiune, predându-i suma de 5000 Euro.
Întrucât acesta nu şi-a respectat promisiunea făcută, inculpatul l-a somat de mai multe ori să-i restituie banii, deplasându-se la domiciliul său, unde i-a lăsat un bilet de ameninţare.
La data de 30 ianuarie 2004, inculpatul a aşteptat victima în apropierea casei şi când s-au întâlnit, după o scurtă ceartă, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit, producându-i leziuni în zona toracelui, care au afectat inima şi plămânul stâng, cauzându-i moartea.
Situaţia de fapt s-a stabilit pe baza proceselor-verbale şi a planşelor foto întocmite de organele de urmărire penală, raportului de expertiză medico-legală şi celelalte acte medicale, declaraţiilor martorilor şi proceselor-verbale de confruntare.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere pericolul social concret al faptei, determinat de condiţiile în care s-a produs, modalitatea de realizare a omorului şi persoana inculpatului, care are patru copii minori, iar anterior a mai fost condamnat pentru fapte de violenţă în Turcia.
Inculpatul S.A. a formulat apel împotriva acestei hotărâri, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru greşita condamnare, arătând că nu a comis fapta de omor, nefiind prezent la locul faptei în ziua respectivă.
În concluzie, a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În cazul nereţinerii primului motiv de apel, a cerut redozarea pedepsei, în sensul reducerii.
Apelul nu este fondat.
Curtea, examinând sentinţa criticată, sub aspectul motivelor invocate şi a celorlalte temeiuri de fapt şi de drept, a constatat că este legală şi temeinică.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, reconfirmate în cursul cercetării judecătoreşti, a rezultat că între inculpat şi victimă a existat o stare conflictuală care a provocat reacţia violentă a acestuia.
Împrejurările anterioare producerii omorului menţionate mai sus, rezultă din declaraţiile martorilor D.A., D.E.C., C.F. şi B.N.
Referitor la data când s-a săvârşit omorul, martorul B.N. a declarat că l-a observat pe inculpat în apropierea locuinţei victimei, pe care a avertizat-o despre acest fapt, iar după ce D.E.H. a ieşit în stradă, soţia sa l-a urmat şi l-a găsit căzut la pământ cu răni grave.
În condiţiile în care există doi martori care au asistat la conflictul dintre inculpat şi victimă, în cursul căruia s-au exercitat actele de violenţă prin folosirea unui cuţit, susţinerile inculpatului că nu s-a aflat la locul faptei şi nu a comis infracţiunea, nu sunt fondate.
Referitor la cuantumul pedepsei, care este orientat spre minimul prevăzut de lege, s-a constatat că a fost corect stabilit, avându-se în vedere toate împrejurările comiterii faptei şi persoana inculpatului, care este cunoscut ca o fire violentă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 812/ A din 25 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S.A. împotriva sentinţei penale nr. 920 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost computată prevenţia pentru acesta de la 3 februarie 2004 la zi.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul S.A.
Prin motivele de recurs, susţinute oral, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând practic criticile susţinute în apel.
Astfel, inculpatul a susţinut că nu a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele sale personale.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18, referitor la comiterea unei grave erori de fapt, şi, respectiv, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpatul S.A. şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, situaţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că în vara anului 2003, intenţionând să ajungă fraudulos în Germania, inculpatul a intrat, legal, în România, unde, prin intermediul unor conaţionali, rămaşi neidentificaţi, a intrat în legătură cu victima D.E.H., care s-a angajat, în schimbul sumei de 5000 Euro să îl ajute să tranziteze, ilegal, teritoriul Ungariei şi Austriei.
După încercarea nereuşită de tranzit a graniţei după o şedere îndelungată în Bucureşti a inculpatului şi după achitarea sumei de 5000 Euro victimei, inculpatul în seara zilei de 27 ianuarie 2004, s-a deplasat la domiciliul victimei şi pentru că nu a găsit-o acasă a lăsat un mesaj scris de ameninţare.
Biletul a fost lăsat soacrei victimei, martora D.A.
Ulterior, în dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2004, inculpatul s-a deplasat în apropierea domiciliului victimei, observând zona câteva ore, împrejurare în care a fost observat de martorii D.E.C., C.F. şi B.N.
Victima a luat legătura cu inculpatul după ce a fost anunţată de martorul B.N., iar între cei doi a avut loc o discuţie pe un ton ridicat.
Datorită acestui fapt, martora D.E.C. s-a îndreptat înspre cei doi iar la un moment dat victima a căzut la pământ şi pentru că sângera, l-a transportat la spital.
Între timp inculpatul părăsise locul faptei.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne şi externe, consecutive unor plăgi toracice penetrante cu intersectarea cordului, pulmonului stâng şi vaselor pulmonare stângi. S-a mai constatat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp tăietor-înţepător, posibil cuţit şi că între leziuni şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Apărarea inculpatului, că nu a comis fapta a fost corect înlăturată de instanţa de fond, necoroborându-se cu nici una din probele administrate în cauză.
Se relevă, astfel, existenţa unei relaţii încordate între părţi, consecinţă a neînţelegerilor de ordin financiar.
Din probele administrate în cauză reiese că inculpatul, anterior comiterii faptei, a atenţionat-o pe victimă în legătură cu eventualele consecinţe care pot decurge din nerespectarea obligaţiilor asumate, atenţionare făcută în scris, că a fost văzut în mod repetat purtând asupra sa un cuţit, iar în momentul premergător faptei a fost văzut la faţa locului în prezenţa victimei.
Este mai presus de orice îndoială că inculpatul a comis fapta reţinută în sarcina sa, astfel că în mod corect acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
Rezultă că în cauză nu s-a comis o gravă eroare de fapt, în sensul prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., situaţia de fapt, astfel cum a fost corect reţinută, nefiind în contradicţie cu probele administrate în cauză.
Înalta Curte constată că nici cel de-al doilea motiv de recurs, susţinut în subsidiar de inculpat nu este fondat.
Pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, faptă care a avut ca urmare suprimarea vieţii victimei, anterior menţionate (pe fondul unei stări conflictuale, inculpatul a premeditat comiterea faptei, pe care a săvârşit-o în loc public), prin aplicarea de lovituri repetate cu cuţitul în zone vitale, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a mai fost condamnat în Turcia pentru infracţiunea de violenţă, şi care, în pofida probelor care demonstrează vinovăţia sa, inculpatul a negat comiterea faptei.
În aceste condiţii, pedeapsa aplicată, orientată spre minimul special prevăzut de lege, corespunde dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Se va computa prevenţia la zi pentru inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 812/ A din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 3 februarie 2004 la 31 ianuarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 567/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 602/2006. Penal → |
|---|
