ICCJ. Decizia nr. 610/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 610/2006
Dosar nr. 20432/1/2005
(nr. vechi 5837/2005)
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 30 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 347/2005, inculpatul T.R. a fost condamnat, la 4 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În temeiul art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, dispunându-se în temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 2 luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 şi art. 71 C. pen.
Admiţându-se cererea părţii civile Regionala C.F. Craiova, inculpatul a fost obligat la 20.916.956 lei despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în seara zilei de 22 iulie 2004, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat de la domiciliul său cu Piatra Olt, în zona triajului C.F. Piatra Olt, cu scopul de a sustrage cablu din cupru de la instalaţiile de semnalizare ale căii ferate.
Având asupra sa un topor şi o până de bomfaier şi fiind însoţit de un alt făptuitor neidentificat, inculpatul a secţionat mai multe cabluri de culoare neagră, cu înveliş PVC, după ce în prealabil a îndepărtat dale din beton.
În timp ce inculpatul şi făptuitorul rămas necunoscut încercau să se îndepărteze de la locul faptei, având asupra lor cablul secţionat, au fost surprinşi de lucrătorii C.F.R. V.N. şi D.M., aşa încât au fugit, abandonând cablurile sustrase într-un lan de porumb.
S-a stabilit că prin sustragerea cablului din cupru a fost pusă în pericol circulaţia terenurilor pe calea ferată, mai multe macazuri fiind scoase din funcţiune.
Prin sustragerea celor 190 metri de cablu din cupru s-a produs un prejudiciu părţii civile în valoare de 20.916.957 lei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că în seara zilei respective se plimba prin zona staţiei C.F.R. Piatra Olt, cu martorul M.C. Acest martor însă nu a confirmat susţinerea inculpatului, precizând că la data de 22 iulie 2004, nu s-a întâlnit cu acesta.
Pe de altă parte, martorul V.N., a relatat că în seara zilei de 22 iulie 2004, aflându-se în serviciu de pază împreună cu colegul său, martorul D.M., după ce a sesizat fuga unui grup de rromi, a mers în triaj unde l-a întâlnit pe inculpat, aflat în stare de ebrietate, având un topor asupra sa cu care tăia cablu din cupru.
Acest martor l-a recunoscut pe inculpat în timpul cercetărilor, cu ocazia unei confruntări consemnată în procesul verbal la fila 40 dosar de urmărire penală.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, precum şi atitudinea inculpatului de nerecunoaşterea faptelor ca şi statutul său de recidivist.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, inculpatul a declarat apel, susţinând în motivele scrise întocmite de apărătorul său că nu a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat şi că nu există probe certe ale vinovăţiei inculpatului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate s-a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, stabilind în mod corect vinovăţia inculpatului şi rezolvând de asemenea corect toate problemele juridice cu care s-a confruntat.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, însă nici nu a putut a justifice prezenţa într-un alt loc decât cel indicat de martorii audiaţi în cauză, susţinerea sa că ar fi fost împreună cu martorul M.C., fiind combătută chiar de acest martor.
Atât martorul V.N. cât şi martorul D.M., l-au văzut pe inculpat în timp ce secţiona cablul de cupru şi ulterior a fost identificat de către V.N.
Conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 266 din 12 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.R. împotriva sentinţei penale nr. 126/2005 a Tribunalului Olt.
Apelantul a fost obligat să plătească statului 150 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.R.
Prin motivele de recurs susţinute de apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul după ce s-a prezentat în instanţă la termenul din 29 noiembrie 2004 solicitând amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător ales, cerere care i-a fost admisă, nu s-a mai prezentat pentru a-şi susţine motivele de recurs), inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport de faptul că nu există probe certe care să demonstreze participarea sa la comiterea faptei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele arătate de inculpat, prin apărător, şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Astfel, există o eroare gravă de fapt, în înţelesul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârile atacate, este contrară actelor şi probelor dosarului, respectiv greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru părţile din proces.
Ori, în cauză, se constată că nu există nici o contradicţie între probele administrate în cauză şi soluţia de condamnare a inculpatului.
În pofida poziţiei procesuale a inculpatului de nerecunoaştere a faptelor reţinute în sarcina sa, probele administrate în cauză au condus instanţele la concluzia că recurentul a comis infracţiunile de furt calificat şi distrugere şi semnalizare falsă.
Astfel, inculpatul a fost surprins de martorii V.N. şi D.M. în timp ce transporta cablul din cupru sustras, ce alimenta macazele liniei ferate, şi pe care îl secţionase cu toporul şi bomfaierul.
În apărarea sa, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu a săvârşit faptele pentru că, în seara zilei de 22 iulie 2004, era împreună cu martorul M.C. şi cu prietenele lui, apărare infirmată chiar de acest martor, care a declarat că în ziua respectivă nu s-a întâlnit cu recurentul.
Rezultă, mai presus de orice îndoială, că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, împrejurare în care soluţia de condamnare este legală şi temeinică.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului T.R. va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.R. împotriva deciziei penale nr. 266 din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 607/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 677/2006. Penal → |
|---|
