ICCJ. Decizia nr. 6326/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6326/2006
Dosar nr. 13871/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 04 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 4323/36/2006, în baza art. art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.L.S. şi punerea de îndată în libertate, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/ UP din data de 08 august 2006, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 145 C. proc. pen., cu referire la art. 1451 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să nu părăsească ţara pe timp de 30 de zile, începând cu data de 04 octombrie 2006.
În baza art. 145 alin. (I1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să respecte obligaţiile prevăzute la lit. b), d), f), g) şi h) C. proc. pen.
În ceea ce o priveşte pe inculpata B.I.E., în baza art. 145 C. proc. pen., cu referire la art. 1451 C. proc. pen. şi la art. 159 C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe timp de 30 de zile, începând cu data de 05 octombrie 2006.
În baza art. 145 alin. (I1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată să respecte obligaţiile prevăzute la lit. b), d), f), g) şi h) C. proc. pen.
Faţă de ambii inculpaţi, s-a făcut aplicarea prevederilor din art. 145 alin. (21) C. proc. pen.
În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a inculpatului S.L.S. a fost luată în baza cazurilor prevăzute de art. 148 lit. b) şi h) C. proc. pen., temeiuri care nu mai subzistă în cauză.
Astfel, cât priveşte temeiul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., instanţa a reţinut că acesta nu mai subzistă ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006.
Cât priveşte temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., s-a reţinut că acesta subzistă parţial, doar în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege, nefîind îndeplinită şi condiţia cumulativă a pericolului social concret al inculpatului pentru ordinea publică.
Referitor la inculpata B.I.E., instanţa a reţinut că se impune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara în raport de natura infracţiunii comise, cât şi de faptul că în cauză nu au intervenit elemente noi faţă de momentul luării acestei măsuri.
Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Constanţa, a declarat recurs invocând faptul că instanţa de fond nu a făcut distincţia între depistarea în flagrant a faptei şi constatarea ei în procedura flagrantului, care îşi păstrează consecinţele.
Totodată, parchetul a apreciat că punerea în libertate a inculpatului este nelegală, întrucât din prevederile art. 160b C. proc. pen., care face trimitere la prevederile art. 160a alin. (2) C. proc. pen., rezultă că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus cu privire la o măsură preventivă nu este suspensiv de executare.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul criticilor invocate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O. orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b.
Potrivit art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Din examinarea actelor dosarului reiese că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. inculpatul a fost iniţial arestat în vederea aducerii lui în faţa autorităţii judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune. Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condiţiile art. 1491 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor şi garanţiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea şi temeinicia acesteia fiind examinată de instanţa de control judiciar.
De asemenea, din examinarea actelor dosarului, reiese că arestarea preventivă a inculpatului s-a făcut în baza a două temeiuri ale art. 148 C. proc. pen., respectiv lit. b) şi h), aşa cum acest text era reglementat anterior modificărilor aduse de Legea nr. 356/2006. Instanţa învestită cu soluţionarea propunerii procurorului a reţinut că se impune arestarea preventivă a inculpatului fiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum şi cazurile prevăzute de art. 148 lit. b) şi h) acelaşi cod.
Astfel, s-a reţinut că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, acesta a fost prins în flagrant, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar prin modalitatea de săvârşire a faptelor prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, efectuând controlul de legalitate şi temeinicie a măsurii arestării preventive, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu mai subzistă, impunându-se revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Înalta Curte constată că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, unul dintre temeiurile arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., nu mai subzistă, fiind abrogat de Legea nr. 356/2006.
Cât priveşte celălalt temei al arestării, prevăzut de art. 148 lit. h), devenit lit. f) după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute de lege. Astfel, deşi infracţiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, analiza actelor şi lucrărilor de la dosar nu relevă existenţa unor probe certe care să facă dovada că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică, în lipsa unei definiţii legale sau a unor criterii de determinare a acestuia, se apreciază în raport de unele criterii complementare cum ar fi: gravitatea infracţiunilor săvârşite, urmările acestora, persoana inculpaţilor, însă acestea nu legitimează, prin ele însele, în lipsa unor probe concrete care să facă dovada pericolului adus ordinii publice de starea de libertate a inculpatului, o lungă detenţie preventivă.
În acest sens, instanţa europeană a admis că, în cauze delicate şi complexe, autorităţile naţionale sunt îndreptăţite să creadă că menţinerea unui suspect în detenţie este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfăşurarea anchetei, cel puţin la începutul ei. Totuşi, cu timpul, numai imperativele urmăririi penale nu mai justifică detenţia celui în cauză pentru că, în mod normal, riscurile iniţiale ale perturbării ei se atenuează, pe măsura efectuării investigaţiilor necesare, a obţinerii mărturiilor şi a efectuării verificărilor. Totodată, instanţa europeană a decis că, atunci când un acuzat este menţinut, în mod rezonabil, în detenţie provizorie urmare a invocării interesului apărării ordinii publice, se pot încălca dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din Convenţie, dacă, din orice motive invocate, procedura de urmărire se prelungeşte o perioadă considerabilă de timp.
În speţă, în raport de datele expuse, se constată că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, cercetarea judecătorească poate fi efectuată cu inculpatul aflat în stare de libertate.
Această soluţie se impune şi pentru considerente de echitate, având în vedere că, coinculpata B.I.E., cercetată pentru aceleaşi fapte penale, se află în stare de libertate, fată de aceasta luându-se încă din faza iniţială doar o măsură restrictivă de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi ţara.
În ceea ce priveşte critica referitoare la nelegalitatea încheierii recurate, întrucât s-a dispus punerea efectivă a inculpatului în libertate, înainte de soluţionarea recursului, se constată că, sub aspectul menţiunilor pe care trebuie să le conţină o astfel de încheiere, criticile nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar instanţa, prin menţiunile înscrise în dispozitivul încheierii, s-a conformat întocmai prevederilor legale.
Referitor la critica de nelegalitate a punerii efective în libertate a inculpatului înainte de judecarea recursului, înalta Curte constată că aceasta excede cadrului recursului de fată, întrucât este o problemă de executare, intervenită după pronunţarea hotărârii, pe care instanţa de recurs nu o poate cenzura, limitele recursului mărginindu-se la încheierea atacată şi la dispozitivul acesteia.
Prin urmare, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 160b alin. (2) C. proc. pen. şi de art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., iar încheierea recurată este legală şi temeinică, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Constanţa împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 4323/36/2006.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6284/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6341/2006. Penal. Lipsirea de libertate în... → |
|---|
