ICCJ. Decizia nr. 6341/2006. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6341/2006
Dosar nr. 29127/3/2005
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4280 din 16 mai 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererea de revizuire, a sentinţei penale nr. 517 din 29 aprilie 2004 pronunţată de aceeaşi instanţă, formulată de condamnatul I.N., deţinut în Penitenciarul Rahova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că revizuientul a fost condamnat prin hotărârea a cărei revizuire o cere la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare pentru două infracţiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. (4) C. pen. şi 189 alin. (2) C. pen., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1190 din 17 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
S-a reţinut că, în perioada noiembrie - decembrie 2000, în complicitate cu inculpatele G.F. şi T.M., condamnate şi ele la pedepse de câte 17 ani închisoare, au lipsit de libertate persoanele vătămate R.A. şi T.C.
Pentru a le determina să consimtă să-şi vândă locuinţele inculpaţii au exercitat violenţe, fapt ce a dus la decesul lui R.A., la 8 ianuarie 2001.
Condamnatul a invocat drept motiv pentru revizuire faptul că nu este autorul infracţiunilor şi că a fost constrâns prin violenţă de adevăratul făptuitor să nu-l denunţe şi astfel s-a ajuns la condamnarea sa.
Reţinând că motivul invocat de condamnat că nu a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat, nu se circumscrie nici uneia din prevederile art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea ca inadmisibilă.
Apelul declarat de condamnat, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 478 din 21 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termen legal, prin cererea trimisă din penitenciar condamnatul I.N. a atacat-o cu recurs.
Prin apărător şi personal a criticat sentinţa şi Decizia, susţinând că a fost condamnat atât el cât şi mama şi concubina sa pe baza unor probe contradictorii şi insuficiente şi că participanţii la săvârşirea infracţiunilor sunt liberi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Prin alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că, cazul de la lit. a), constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpaţii au negat săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi au cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune.
Vinovăţia inculpaţilor a fost reţinută pe baza declaraţiilor părţilor vătămate şi a martorilor E.A.A., P.Şt., D.M., O.E., I.M., D.G., S.I., B.M., M.A., C.A., R.N., T.C., I.M., I.G., rapoartelor de expertiză medico-legală nr. A1 din 31 din 8 ianuarie 2001 şi A3/46/2001 întocmite de I.M.L. Prof. Mina Minovici Bucureşti, proceselor verbale de recunoaştere din grup, proceselor verbale de cercetare la faţa locului din 28-29 decembrie 2000 şi proceselor verbale de percheziţie domiciliară din 5 şi 8 ianuarie 2001.
După condamnarea la pedeapsa de 22 ani închisoare, recurentul din cauza de faţă a formulat o altă cerere de revizuire prin care a susţinut că nu au fost audiaţi vecinii săi şi casiera de la oficiul poştal cu care ar fi dovedit că nu a sechestrat victimele, astfel că încadrarea juridică dată faptelor a fost greşită. A mai arătat că instanţa nu a reţinut că aşa cum a rezultat din probele administrate, el urmărea să înşele victima împreună cu E.A., E.M., A.A., D.G., S.A.M. şi D.M.
Cererea a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 1040 din 21 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Printr-o nouă cerere la 8 aprilie 2005, condamnatul a solicitat revizuirea sentinţei susţinând că de frică nu a denunţat pe adevăraţii vinovaţi care l-au ameninţat pe el şi membrii familiei. A cerut să fie cercetaţi şi condamnaţi D.G., D.M., A.A. şi E.A.
A arătat că nu urmăreşte să fie achitat el, soţia sau mama sa deoarece nu contestă că are cunoştinţă de cum s-au desfăşurat evenimentele, dar adevăraţii vinovaţi sunt liberi şi nu răspund penal.
Prin memoriile depuse la termenele din 21 februarie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi 18 aprilie 2006 a arătat că a participat în calitate de complice la actele infracţionale puse la cale de persoanele arătate în cererea de revizuire şi că împreună cu acestea a comis şi alte infracţiuni de înşelăciune în diverse sectoare din Bucureşti pe care urmează să le recunoască. În final a solicitat să i se acorde circumstanţe atenuante şi pedeapsa să fie redusă.
Prin faptele şi împrejurările invocate în cererea de revizuire revizuientul nu urmăreşte a dovedi nevinovăţia şi stabilirea unor situaţii de natură a atenua răspunderea penală.
Astfel, revizuientul susţine că nu a lipsit de libertate persoanele vătămate şi a urmărit înşelarea lor pentru a le determina să vândă locuinţele ceea ce ar atrage schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune iar pe de altă parte că adevăraţii autori ai infracţiunii de înşelăciune sunt E.A., E.M., A.A., D.G., S.A.M. şi D.M. iar el a acţionat în calitate de complice ceea ce ar impune la schimbarea încadrării juridice în complicitate la infracţiunea de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
În fine, revizuientul a cerut să se aibă în vedere regretul manifestat şi sinceritatea de care a dat dovadă şi să se dispună reindividualizarea pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Toate acestea au fost corect apreciate ca nefiind motive din cele prevăzute în art. 394 lit. a) C. proc. pen., ele nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute şi pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare aşa încât nu pot constitui motive de revizuire conform art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.
Cum motivele invocate nu se încadrează nici în vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., cu referire specială la lit. b), persoanele la care face referire revizuientul au participat în proces în calitate de martori, în mod corect cererea a fost respinsă.
Recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul I.N. împotriva deciziei penale nr. 478 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă revizuientul la plata sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6326/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 6342/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
