ICCJ. Decizia nr. 6231/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6231/2006
Dosar nr. 18474/33/2005
Şedinţa publică din 26 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 18747/33/2005 (număr în format vechi 18463/RG/2005) a fost respinsă plângerea petenţilor H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. şi B.V. formulată împotriva rezoluţiei din 7 octombrie 2005 dată în dosar nr. 217/P/2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Au fost obligaţi petenţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată în dosar nr. 18463 din 18 noiembrie 2005, petenţii H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. şi B.V. au solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 7 octombrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că prin Decretul nr. 39/1950 şi Decretul nr. 281/1954 s-a înfiinţat U.A. din România, iar după anul 1990 U.A. din România nu a mai luat fiinţă în baza legii, întrucât Legea nr. 51/1996 este denumită Lege de organizare şi exercitare a profesiei de avocat.
Pentru dobândirea personalităţii juridice a U.A. din România, aceasta trebuia să respecte dispoziţiile art. 8 şi 17 din OUG nr. 26/2000.
În condiţiile legislaţiei din România, orice persoană juridică trebuie să dobândească în temeiul legii capacitatea de exerciţiu şi de folosinţă aşa cum prevăd dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, însă Baroul de Avocaţi Cluj nu este persoană juridică de stat, în sensul că prin barouri Statul Român nu îşi exercită autoritatea.
Barourile de Avocaţi din vremea regimului comunist, nu fac excepţie de la prevederile legii pe care ar trebui să le respecte, iar judecătorii nu ar trebui să favorizeze existenţa acestor structuri ilegale şi să respecte dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţia României „nimeni nu este mai presus de lege".
În aceste condiţii, cu bună ştiinţă şi cu intenţie directă tolerează şi acceptă reprezentarea în instanţă a avocaţilor care fac parte dintr-o structură care nu este înfiinţată, făcându-se vinovaţi de favorizarea infractorului.
Petenţii au arătat că, toţi judecătorii de la judecătorie, tribunal şi curtea de apel după ce îşi prezintă şi îşi dovedesc calitatea de avocat, fără a lua în considerare această calitate, nu sunt acceptaţi să pună concluzii în instanţă.
Petenţii au mai arătat că la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceştia sunt acceptaţi ca şi avocaţi, chiar în cauzele cu arestaţi preventiv, iar la instanţele din Cluj li se refuză dreptul de a pleda ca şi avocaţi în instanţă, deşi au arătat că fac parte dintr-un barou înfiinţat de numitul B.P. au fost admişi ca şi avocaţi la mai multe instanţe din ţară, însă nu şi la instanţele din Cluj.
Din probele administrate în cauză a rezultat următoarele:
Petenţii H.M., K.T., P.I., D.C., B.I. şi B.V. au formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor de la Judecătoria Cluj-Napoca pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă şi împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 şi art. 261 pct. 1 C. pen., plângere care a fost înregistrată sub dosar nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că judecătorii de la Judecătoria Cluj Napoca, soluţionând diferite dosare aflate pe rolul acestei instanţe, în mod abuziv i-au împiedicat să reprezinte părţile care i-au angajat, în calitatea de avocaţi, deşi erau membrii ai Baroului Cluj.
Prin rezoluţia din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii A.A., B.E., B.A., B.A., B.F., B.N., C.P., C.A., C.O., C.C., D.I., D.I., D.R., F.M., F.R., G.O., G.C., I.M., I.V., I.S., K.N., L.M., N.G., N.A., P.I., Ş.L., T.D., T.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă şi împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 şi art. 261 pct. 1 C. pen.
Petenţii nu au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva acestei rezoluţii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii au formulat plângere doar făptuitorii şi numai cu privire la temeiul juridic în baza căruia s-a dispus neînceperea urmării penale.
Făptuitorii au arătat că în mod greşit s-au reţinut ca şi temei al neînceperii urmăririi penale, dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în loc de dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reclamate de petenţi nu există.
Prin rezoluţia din 14 martie 2005 dată în dosarul nr. 251/II/2/2006 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a admis plângerea formulată de făptuitori împotriva rezoluţiei din 7 octombrie 2005 în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în sensul că temeiul de drept al neînceperii urmăririi penale este prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în loc de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această rezoluţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a reţinut că fapta judecătorului de a nu recunoaşte calitatea de avocat a unei persoane care pretinde că are această calitate nu este prevăzută de legea penală şi ca urmare nu constituie abuz în serviciu.
Orice faptă a judecătorului în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu poate constitui faptă penală.
În esenţă, s-a arătat că a supune judecătorul ameninţării cu răspunderea penală pentru orice act executat în îndeplinirea atribuţiilor specifice judecării unei cauze, înseamnă practic a-i paraliza dreptul constituţional de a-şi exercita atribuţiile de serviciu.
Eroarea de judecată reală sau pretinsă de parte se poate îndrepta doar în cadrul procesual al căilor de atac.
La fel nu poate fi angajată răspunderea civilă, disciplinară sau administrativă a unui judecător pentru faptul că a respins o cerere, că a refuzat administrarea unei probe, că a interpretat potrivit convingerilor sale o probă sau o lege şi că orice încorsetare a propriei convingeri este o limitare a independenţei.
Nerecunoaşterea calităţii de avocat pretinsă de petenţi este un act de judecată asumat prin deliberarea completului în mod independent şi că numai o instanţă de control poate stabili dacă acest act a fost sau nu eronat.
În concluzie, fapta de a judeca este o faptă legitimă, având izvor constituţional şi nu este prevăzută de legea penală.
Petenţii au formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, care este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Petenţii aşa cum s-a arătat mai sus au formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor de la Judecătoria Cluj Napoca pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă şi împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 şi art. 261 pct. 1 C. pen., cu motivarea că judecătorii de la Judecătoria Cluj Napoca, soluţionând diferite dosare aflate pe rolul acestei instanţe, în mod abuziv i-au împiedicat să reprezinte părţile care i-au angajat în calitatea de avocaţi, deşi erau membrii ai Baroului Constituţional Român din Cluj.
Prin rezoluţia din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate de petenţi.
Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În sensul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut o etapă procesuală obligatorie în sensul că plângerea formulată şi întemeiată pe aceste dispoziţii legale se rezolvă de prim procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., sesizarea instanţei de judecată este admisibilă doar după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei sau ordonanţei date de procuror. Ca atare, din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că introducerea plângerii la procurorul ierarhic superior constituie o condiţie prealabilă obligatorie de exercitare a procedurii reglementate în art. 2781 C. proc. pen., plângerea la instanţă formulată cu omiterea acestei etape fiind inadmisibilă. Acesta este sensul în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală 5572/2004.
Având în vedere că petenţii nu au formulat plângere împotriva rezoluţiei din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi că doar făptuitorii au formulat plângere împotriva acestei rezoluţii şi numai cu privire la temeiul juridic privitor la neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenţi împotriva rezoluţiei din 14 martie 2006 dată în dosarul nr. 251/II/2/2006 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, întrucât petenţii nu au formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 7 octombrie 2005 la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., şi numai după soluţionarea plângerii dacă erau nemulţumiţi puteau formula plângere la instanţă potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenţii urmează să plătească statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termenul legal, recursuri petiţionarii H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I., B.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs petiţionarii au arătat că această sentinţă se referă la Baroul Constituţional Român, care numai funcţionează, aceştia desfăşurându-şi activitatea în cadrul Baroului C., făcându-se referiri la D. 31/1954, la literatura de specialitate cu privire la asociaţiile profesionale, că toţi judecătorii de la judecătorie, tribunal, curtea de apel după ce se prezintă şi dovedesc calitatea de avocat, fără a lua în considerare actele doveditoare a calităţii lor de avocat, s-au pronunţat în sensul de a respinge această calitate, că împotriva sa H.M.V. au fost depuse plângeri penale de către „Baroul C." şi „Baroul H." pentru exercitarea fără drept a unei profesii, respectiv a celei de avocat soluţionată prin neînceperea urmăririi penale, soluţie ce a fost atacată în termen în instanţă la Judecătoria Odorheiul Secuiesc de către „Baroul H.", având ca avocat ales pe domnul K.T., prodecan al Baroului C., barou la care el este decan, admis de către instanţa de judecată. Soluţia instanţei de judecată a fost de a se menţine soluţia parchetului, soluţie ce a rămas definitivă prin nerecurare. În consecinţă, instanţa penală a pronunţat o hotărâre judecătorească cu privire la nevinovăţia sa la practicarea ilegală a profesiei de avocat, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, instanţa nu i-a interzis să practice profesia de avocat, că această hotărâre penală definitivă are autoritate de lucru judecat, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile.
Recurenţii au mai arătat că în motivarea soluţiei prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a arătat că „în plus Curtea Europeană a Drepturilor omului a menţionat că membrii asociaţiei B.P. pot exercita profesia de avocat, cu condiţia îndeplinirii exigenţelor prevăzute de Legea nr. 51/1995".
În consecinţă, în situaţia în care s-a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale care este menţionată şi de instanţa de judecată pentru H.M.V., înseamnă că cei înscrişi în U.N.B.R. preşedinte P.B., Baroul C. respectă legea şi au calitatea de avocat, precum şi faptul că şi împotriva domnului P.B. s-a făcut plângere penală, iar soluţia instanţei de judecată a fost de a se menţine rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Totodată, recurenţii au învederat că Baroul C. condus de G.M. a depus plângere penală împotriva lui H.M.V., T.K. şi N.L., rezoluţia procurorilor fiind de neîncepere a urmăririi penale, fiind invocate în concret considerente ale rezoluţiei respective, solicitând organului de urmărire penală să solicite judecătorilor de la judecătorii, de la Judecătoria Cluj-Napoca adresele prin care s-a arătat că ei avocaţii care sunt înscrişi pe tabloul avocaţilor U.N.B.R, preşedinte P.B. nu au voie să pledeze în instanţă, deoarece au făcut adrese în acest sens şi nu au primit nici un răspuns.
De asemenea, recurenţii consideră că purtarea judecătorilor este un abuz în serviciu, deoarece nu vor să se pronunţe asupra legalităţii documentelor pe care le depun la dosarul fiecărei cauze, documente care sunt sau nu primite, prin care ei demonstrează calitatea de avocaţi, a fost invocată Decizia nr. 45/1995 a Curţii Constituţionale, precum şi aspecte privind înscrierea Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei F.P. Alba Iulia în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor al Judecătoriei Târgu-Jiu, Decizia O.S.I.M nr. 103.622 din 29 aprilie 2004 prin care s-a acceptat înregistrarea mărcii individuale U.N.B. din România şi pentru următoarele clase de produse şi/sau servicii: „CI. 42: Servicii juridice; activităţi de consultanţă în toate domeniile dreptului; asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie, de urmărire penală, apărarea cu mijloace juridice specifice a dreptului şi intereselor persoanelor fizice şi juridice în raporturile cu autorităţile publice, gestionarea dreptului de autor."
A fost depusă o altă cerere la O.S.I.M., tot de către domnul P.B., cu privire la înregistrarea mărcii individuale „R." şi s-a emis Decizia nr. 105547 din 28 iunie 2004 cu dreptul de proprietate P.B., cu acelaşi drept de proprietate asupra clasei 42 amintită mai sus. La O.S.I.M. au mai fost înregistrate şi alte cereri pe numele domnului P.B. pentru denumirile: U.A. din România şi Baroul C., Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei F.P. Alba Iulia, având dreptul să înfiinţeze barouri, a emis Hotărârea nr. 23/2004 de înfiinţare a Baroului C., membru al U.N.B. din România, preşedinte domnul P.B.
De asemenea, recurenţii au mai făcut precizări cu privire la faptul că în luna martie, anul 2004 a fost făcută o solicitare la Judecătoria Cluj-Napoca pentru a şti dacă „Baroul C. - decan G.M." este înregistrat la R.A.F. de la Judecătoria Cluj-Napoca, iar răspunsul judecătoriei a fost că această structură profesională nu este înregistrată, deci nu există, s-au adresat şi altor autorităţi, primind răspuns de la D.G.F.P. Cluj în sensul că „Baroul C. - decan G.M." este înscris la D.G.F.P. din data de 13 iulie 2003, având „ca act de înfiinţare Decretul nr. 281/1954".
S-a mai menţionat că judecătorii de la Judecătoria Cluj acceptă calitatea de avocat a unor avocaţi „înscrişi" în structuri profesionale inexistente, refuzând să ia în considerare actele emise de organe ale statului, respectiv Judecătoria Târgu Jiu, prin care se acorda dreptul unei asociaţii profesionale să înfiinţeze pe teritoriul României barouri. Prin neacceptarea lor ca şi avocaţi s-au încălcat articolele 16 alin. (2), art. 24 alin. (2), art. 37 alin. (1) din Constituţia România, art. 11 alin. (1), art. 14 din C.E.D.O., art. 20 din D.U.D.O., art. 1 alin. (1) şi (2) lit. a), alin. (3), art. 2 alin. (1) şi (2) şi alin. (3) din O.G nr. 137/2000, fiind făcute şi alte precizări.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe art. 3851 C. proc. pen.
În recurs, la termenul din 29 iunie 2006, Înalta Curte a amânat cauza faţă de lipsa de procedură constatată, precum şi lipsa dosarelor menţionate.
A fost efectuată o adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care s-a solicitat înaintarea de urgenţă a dosarului nr. 217/P/2005, precum şi a lucrării nr. 251/II/2/2006 fiind necesare soluţionării recursului declarat de petiţionari împotriva sentinţei penale nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Au fost ataşate cauzei dosarul parchetului şi lucrarea solicitată, fiind înaintate cu adresă din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 217/P/2005 din 14 august 2006, aflată la fila 53 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul din 14 septembrie 2006 s-a învederat de către magistratul asistent că petiţionarul H.M.V. a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, din motive medicale, cerere pusă în discuţie, iar Înalta Curte a amânat cauza pentru motivul menţionat.
La termenul de astăzi, deşi legal citaţi, au lipsit, atât recurenţii petiţionari, cât şi intimaţii, la dosarul cauzei nefiind depus nici un înscris care să ateste imposibilitatea de prezentare sau vreunui alt motiv de către aceştia, împrejurare faţă de care Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părţilor în conformitate cu art. 38513 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de recurenţii petiţionari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. şi B.V. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, atât, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., anterior modificării survenite prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, respectiv art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 3851 anterior modificării prin acelaşi act normativ menţionat, având în vedere aplicarea legii procesual penale în timp, în cauză fiind pronunţată o hotărâre în primă instanţă anterior modificărilor survenite prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, cât şi din oficiu art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile petiţionarilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., anterior modificării survenite prin Legea nr. 356/2006, legiuitorul a statuat că „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă."
Din analiza cauzei rezultă că împotriva rezoluţiei din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.A.I., B.E., B.A.B., B.A.M., B.F., B.N.F., C.P.D., C.A., C.O., C.C., D.I.N., D.I., D.R.R., F.M., F.R., G.O.R., G.C., I.M., I.V., I.S., K.N.C., L.M., N.G.A., N.A., P.I.I., Ş.L., T.D.I. şi T.A. de la Tribunalul Cluj sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă şi împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 şi art. 261 pct. 1 C. pen., au formulat plângere numai făptuitorii, care au criticat soluţia sub aspectul temeiului de drept, apreciind că faptele imputate de petiţionari nu există, aşa încât în cauză ar fi incident cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 14 martie 2006 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ce face obiectul lucrării cu nr. 251/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus în aplicarea art. 275 şi următoarele C. proc. pen., admiterea plângerii, infirmarea în parte a dispozitivului rezoluţiei din 7 octombrie 2005 în sensul că temeiul de drept este cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în locul celui prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., precum şi comunicarea soluţiei părţilor.
Petiţionarii H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. şi B.V. au sesizat direct instanţa de judecată cu plângere împotriva rezoluţiei dată la 7 octombrie 2005 în dosarul nr. 217//P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fără a fi formulat plângere în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ceea ce a condus la respingerea, ca inadmisibilă a plângerii petiţionarilor de către prima instanţă.
Înalta Curte consideră că în mod corect şi temeinic motivat instanţa de fond competentă a pronunţat soluţia respingerii, ca inadmisibilă a plângerii formulată de petiţionari, printr-o justă aplicare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că sesizarea instanţei de judecată cu plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată este admisibilă numai după îndeplinirea condiţiei prealabile prevăzută de lege, respectiv parcurgerea procedurii obligatorii reglementată de art. 275 – art. 278 din acelaşi cod, şi anume formularea plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei sau a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori, după caz, de către procurorul ierarhic superior.
În condiţiile în care plângerea a fost adresată direct instanţei de judecată, fără ca, în prealabil, rezoluţiile sau ordonanţele procurorului prin care au fost date soluţii de netrimitere în judecată, să fie atacate, în temeiul art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, au fost încălcate dispoziţiile referitoare la sesizarea instanţei, care se sancţionează cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
De altfel, prin Decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITE(M. Of., nr. 119/8.02.2006) a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., stabilindu-se că „Plângerea adresată direct instanţei de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, fără ca acestea să fie atacate, în prealabil, conform art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, est inadmisibilă."
Aşadar, în contextul cauzei, prima instanţă a pronunţat soluţia, respingerii, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petenţi, în sensul celor stabilite prin Decizia în interesul legii mai sus menţionată şi ale cărei efecte erau aplicabile la acel moment.
Modificările dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., intervenite prin Legea nr. 356/2006 ce a intrat în vigoare la 6 septembrie 2006 nu sunt incidente în prezenta cauză, având în vedere aplicarea legii procesuale penale în timp, în cauză fiind pronunţată o hotărâre în primă instanţă anterior modificărilor survenite, respectiv la 25 aprilie 2006.
Mai mult, dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României revizuite se referă la efectele legii penale mai favorabile şi nicidecum la legea procesual penală.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că examinarea în recursurile declarate de petiţionari, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., a condiţiei de legalitate a sesizării instanţei a primei instanţe, asupra căreia aceasta s-a pronunţat, prevalează criticilor formulate de recurenţii petiţionari referitoare la soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. şi B.V. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 25 aprilie2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii petiţionari la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. şi B.V. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6218/2006. Penal. Arestarea nelegală şi... | ICCJ. Decizia nr. 6284/2006. Penal → |
|---|
