ICCJ. Decizia nr. 6397/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6397/2006
Dosar nr. 3939/117/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 482 din 17 august 2005, pronunţată de Tribunalul Cluj, au fost condamnaţi inculpaţii:
M.P., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută art. 211 alin. (1) şi (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) şi art. 80 C. pen.
Ş.N., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută art. 211 alin. (1) şi (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 40, art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) şi art. 99 şi următoarele C. pen.
Pentru acest din urmă inculpat s-a dispus, în baza art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 208/2006 a Judecătoriei Turda, pedeapsă ce a fost cumulată cu pedeapsa nou aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
S-a dedus, din durata pedepselor aplicate fiecărui inculpat, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2006 la zi şi, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, iar inculpatul Ş.N., în solidar cu părţile responsabile civilmente Ş.N. şi Ş.M., să plătească părţii civile S.F. 130 Ron despăgubiri materiale.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească fiecare câte 400 de lei cheltuieli judiciare către stat, inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 11 aprilie2006 inculpaţii M.P. şi Ş.N. au arat grădinile martorelor S.M. şi M.L. din localitatea Boju, judeţul Cluj, primind în schimb suma totală de 80 RON, câte 40 RON pentru fiecare grădină.
La aceeaşi dată, în localitatea Boju s-a aflat partea vătămată S.F., care are domiciliul în satul Cara, comuna Cojocna, este persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi de coşerit şi în acest scop s-a deplasat în localitatea Boju, primind suma de 100 RON de la 5 persoane cărora le-a prestat activitatea menţionată, eliberându-le chitanţe.
Atât inculpaţii cât şi partea vătămată, după terminarea activităţilor, s-au deplasat la barul din localitatea Boju unde au consumat băuturi alcoolice şi au făcut cunoştinţă.
Aflând că inculpaţii urmează să se deplaseze în localitatea Cojocna cu căruţa, pentru a face un schimb de cai, partea vătămată i-a rugat să o transporte şi pe ea până acolo de unde ar fi continuat să meargă la domiciliul său din satul Cara.
Au plecat de la bar cu căruţa toţi trei, în jurul orei 19,00, iar după circa 15 minute, când au ajuns în câmp, în zona Gării Tunel, inculpatul M.P. a acuzat-o pe partea vătămată că i-ar fi sustras suma de 220 RON, din vesta cu care era îmbrăcat, iar inculpatul Ş.N. a început să o lovească pe aceasta, după care şi inculpatul M.P. i-a aplicat lovituri. În timpul agresiunii, unul din inculpaţi i-a smuls părţii vătămate de la gât telefonul mobil, care era prins cu un şnur şi ambii inculpaţi au deposedat-o pe aceasta de suma de 150 RON care se afla în buzunarul cămăşii.
Inculpaţii au legat-o pe partea vătămată cu un căpăstru şi au pornit căruţa, dar partea vătămată a reuşit să se dezlege imediat, fără a suferi leziuni în jurul gâtului, zonă în care a fost lezată.
Partea vătămată a fugit apoi spre staţia C.F.R. Tunel, situată în apropiere de locul agresiunii, de unde a sesizat, prin intermediului impegatului de mişcare, organele de poliţie.
Inculpaţii au fost depistaţi de către organele de poliţie într-un bar din comuna Cojocna, asupra inculpatului Ş.N. găsindu-se suma de 20 Ron şi telefonul mobil, care au fost restituite părţii vătămate pe bază de dovadă.
Cu toate că inculpaţii au susţinut că au luat prin violenţă de la inculpaţi doar suma de 40 Ron, instanţa a luat în considerare cele arătate de partea vătămată S.F., care a fost constant în declaraţii, a făcut dovada că a primit suma de 100 Ron pentru activitatea desfăşurată, iar în privinţa consumaţiei achitate la barul din Boju, declaraţia lui se coroborează cu cea a martorei Ş.M. care era de serviciu la bar.
Susţinerile inculpaţilor nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă, cu atât mai mult cu cât au declarat chiar ei că au consumat câte 10-15 sticle de bere, cheltuind astfel pe băutură cea mai mare parte a banilor primiţi pentru arat. În plus, telefonul mobil aparţinând părţii vătămate a fost găsit asupra inculpatului Ş.M.. De asemenea, după ce au ajuns în localitatea Cojocna, inculpaţii au mai cheltuit bani pe alcool şi ţigări. În acest context s-a luat în considerare ca reală susţinerea părţii vătămate că a avut asupra ei suma de 120 Ron înainte de a încasa banii pentru coşerit şi pentru că la plecarea din Boju mai avea suma de 150 Ron, care i-a fost sustrasă de către inculpaţi.
A fost înlăturată apărarea inculpaţilor, în sensul că au găsit telefonul mobil pe jos, după plecarea părţii vătămate şi l-au luat cu intenţia de a-l restitui acesteia, deoarece această susţinere a fost infirmată chiar de martorul J.I. propus de inculpaţi. Dacă intenţia lor era de a restitui telefonul, ar fi trebuit să meargă la postul de poliţie să-l predea, imediat ce au ajuns în Cojocna, dar nu au procedat astfel, ci s-au ocupat de schimbul de cai, apoi au mers la bar, comportament ce denotă lipsa intenţiei de a clarifica problema în sensul restituirii telefonului. De altfel, această posibilitate exista şi la momentul la care partea vătămată a fugit de la locul în care a fost agresată.
La dozarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor, prima instanţă a ţinut a ţinut seama de prevederile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social concret al faptei comise, de persoana inculpaţilor, care nu au avut un comportament sincer, nu au avut anterior o conduită bună în societate, astfel cum rezultă din referatele de evaluare, inculpatul M.P. se află se află la prima confruntare cu legea penală, în timp ce inculpatul Ş.N. a fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 luni închisoare, nu au copii minori în întreţinere, sunt tineri şi au comis fapta sub influenţa băuturilor alcoolice, aceste două împrejurări fiind reţinute ca circumstanţe atenuante, conform prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen.
Raportat la cele mai sus expuse, instanţa a apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor, respectiv 4 ani închisoare, pentru inculpatul M.P., care a avut o contribuţie mai mică la comiterea infracţiunii, el exercitând acte de violenţă asupra părţii vătămate, fără a se putea stabili cu exactitate că a observat momentul în care inculpatul Ş.M. i-a luat acesteia telefonul mobil, aspect care îi profită, dar fără a se omite că a deposedat prin violenţă partea vătămată de bani, şi 3 ani închisoare pentru inculpatul Ş.N., care a iniţiat actele de violenţă şi a luat telefonul mobil al părţii vătămate, vor realiza scopul preventiv, educativ şi sancţionator, prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel ambii inculpaţi, care au solicitat achitarea pentru infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina în sarcina lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat cu art. 10 alin. lit. d) C. proc. pen.
În motivarea apelului său, inculpatul M.P. a arătat că nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate în scopul deposedării de bunuri şi că la dosar nu există dovezi din care să rezulte că, într-adevăr, s-au sustras bunuri de la partea vătămată, astfel că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii.
Inculpatul Ş.N., prin apelul său, a arătat că lipseşte intenţia comiterii infracţiunii reţinute în sarcina sa, şi nu s-a dovedit înţelegerea prealabilă dintre inculpaţi în sensul deposedării părţii vătămate de bunuri şi nici intenţia sustragerii de bunuri.
Prin Decizia nr. 215/ A din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor M.P. şi Ş.N. împotriva sentinţei penale nr. 482/2006 a Tribunalului Cluj.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, s-a dedus prevenţia la zi, iar inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că vinovăţia inculpaţilor este pe deplin dovedită, în baza materialului probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate S.F. şi declaraţiile inculpaţilor date de în faza de urmărire penală.
Împotriva deciziei instanţei de prim control judiciar, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.P., invocând, prin concluziile apărătorului, cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate în scopul deposedării acesteia, neexistând dovezi în acest sens, astfel că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii da tâlhărie, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, prin reducerea cuantumului acesteia.
Înalta Curte, examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. 3 C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare:
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că instanţele au reţinut corect, în baza probatoriului administrat în cauză, vinovăţia recurentului inculpat M.P., în săvârşirea la data de 11 aprilie 2006, împreună cu inculpatul Ş.N., a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) C. pen., asupra părţii vătămate S.F.
Susţinerile recurentului inculpat că nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate sunt infirmate de declaraţiile date chiar de acesta în faza de urmărire penală când a recunoscutcă a lovit-o pe partea vătămată S.F. în scopul de a o deposeda de bani, descriind detaliat modul de comitere al infracţiunii împreună cu inculpatul Ş.N.
Este adevărat că ulterior, în faţa instanţei de fond, recurentul inculpat revine asupra declaraţiilor iniţiale şi recunoaşte doar exercitarea de acte violenţă, arătând că nu a intenţionat să sustragă banii părţii vătămate dar, aşa cum au arătat şi celelalte instanţe, aceste apărări nu pot fi primite, atâta timp cât declaraţiile ambilor inculpaţi, date în faza de urmărire penală, se coroborează cu declaraţiile constante ale părţii vătămate şi restul probelor administrate în cauză.
Cu privire la cererea de reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, întrucât instanţa de fond a dat eficienţă deplină criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând în mod corect în favoarea inculpatului M.P. circumstanţa atenuantă prevăzută de dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere vârsta tânără a acestuia şi faptul că a comis infracţiunea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Astfel, pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, situată sub minimul special prevăzut de legea penală, este în măsură să asigure atât finalitatea preventivă cât şi cea educativă, prevăzută de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva deciziei nr. 215/ A din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2006, la 2 noiembrie 2006.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva deciziei nr. 215/ A din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2006, la 2 noiembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6342/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 6534/2006. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
