ICCJ. Decizia nr. 6428/2006. Penal. Furtul (art.208 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6428/2006
Dosar nr. 748/54/2006
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 245 din 2 decembrie 2005 Tribunalul Olt a condamnat pe inculpaţii:
1. C.C.S., la 4 ani şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi, la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 493 din 17 aprilie 2004 a Judecătoriei Caracal în dosarul nr. 5244/2003.
În baza art. 864 alin. (1) C. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 154 din 29 octombrie 2003 a Tribunalului Olt.
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 2 ani închisoare în pedeapsa de 3 ani închisoare care urmează a se executa alături de pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, în total 7 ani şi 2 luni închisoare;
2. S.E.Z., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi, 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare iar în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 493/2004 a Judecătoriei Caracal urmând ca în total să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
S-a luat act că S.N.C.F.R. R.C.F. Craiova nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că cei doi inculpaţi, alături de T.I. şi el condamnat în cauză în intervalul 27 ianuarie 2005 – 4 februarie 2005 în mod repetat au furat componente ale infrastructurii căii ferate între staţiile Drăgăneşti Olt şi Stoeneşti. Aceste componente au fost vândute de inculpaţi ca fier vechi la depozitul SC E. SRL Drăgăneşti Olt de unde au fost ridicate şi predate părţii civile.
Prin Decizia penală nr. 208 din 21 iunie 2006, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile celor doi inculpaţi, a descontopit pedepsele, a făcut aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., faţă de ambii, a condamnat pe S.E.Z., la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) C. pen. şi, la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a), raportat la art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A contopit pedepsele în cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare şi a menţinut revocarea suspendării executării pedepsei de un an şi 6 luni şi a dispus să execute 3 ani închisoare.
A menţinut pedeapsa inculpatului C.C.S., de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi, l-a condamnat la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
A menţinut revocarea suspendării executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe care a alăturat-o rezultantei celor două pedepse din cauză de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca în final să execute 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-au menţinut restul dispoziţiilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpaţii care nu le-au motivat şi nu s-au prezentat să le susţină.
Apărătorul din oficiu a cerut casarea deciziei şi aplicarea faţă de inculpaţi a dispoziţiilor art. 861 C. pen., motiv de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Pe de o parte unul din inculpaţi a fost condamnat la o pedeapsă mai mare de 4 ani şi nu îndeplineşte condiţiile art. 861 lit. a) C. pen. şi nici cele ale art. 861 lit. b) C. pen., fiind recidivist iar celălalt, S.E.Z. a mai comis anterior infracţiuni pentru care a fost sancţionat cu pedepse a căror executare a fost suspendată.
Or, în raport de aceste împrejurări în cauză nu este îndeplinită condiţia art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., în sensul că nu există temeiuri că inculpatul se va îndrepta prin suspendarea pedepsei.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile inculpaţilor vor fi respinse, cu obligarea fiecăruia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.S. şi S.E.Z. împotriva deciziei penale nr. 208 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 6334/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6606/2006. Penal → |
---|