ICCJ. Decizia nr. 6577/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6577/2006
Dosar nr. 13890/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 17 mai 2006 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. 274/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului K.G., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Totodată, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
La data de 9 iulie 2005, în jurul orelor 17,45, inculpatul s-a deplasat la magazinul SC E. SRL Sf. Gheorghe, cu intenţia de a face rost de bani. La acest magazin, unde era cunoscut din vedere, inculpatul a solicitat vânzătoarei B.J. suma de 1.350.000 lei pretinzând că această sumă este solicitată de patronul magazinului V.E.P.
Martora B.J., neavând încredere în inculpat, i-a dat suma solicitată de acesta, fiicei sale, minora B.E.A., pe care a rugat-o să meargă împreună cu inculpatul la patronul magazinului pentru a-i da banii.
Martora B.E.A. a fost „plimbată" de inculpat prin scările mai multor blocuri, inculpatul pretinzând ca aceasta să-i dea banii care îi avea asupra sa.
Fiind refuzat de minoră, inculpatul, prin folosirea forţei, a prins mâna minorei şi a desfăcut degetele cu care ţinea bancnotele, pe care le-a luat, fugind de la locul faptei.
Partea vătămată i-a relatat martorei B.J. cele întâmplate, iar aceasta l-a contactat telefonic pe patronul magazinului pentru a verifica dacă acesta l-a trimis pe inculpat după acea sumă de bani. Întrucât acesta i-a comunicat că susţinerile inculpatului nu sunt reale, martora B.J. a anunţat organele de poliţie.
Starea de fapt astfel reţinută, precum şi vinovăţia inculpatului faţă de infracţiunea reţinută în sarcina sa rezultă din administrarea următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de începere a urmăririi penale, declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor B.J., V.E.P., B.A.Z., B.G. coroborate cu declaraţiile inculpatului.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurarea că deşi realizată prin folosirea forţei fizice, fapta nu a cauzat leziuni părţii vătămate, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, inculpatul K.G., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie. În dezbaterile orale apărătorul inculpatului a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului arătând că inculpatul nu a luat la cunoştinţă de conţinutul sentinţei penale nr. 23 din 17 mai 2006. Au fost invocate astfel dispoziţiile art. 179 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora dispoziţiile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Curtea de apel, pronunţând Decizia penală nr. 25/ Ap/MF la 28 august 2006, în dosarul nr. 270/P/Ap/MF/2006, a respins cererea formulată de inculpatul K.G. privind repunerea în termenul de apel.
Totodată, prin această hotărâre s-a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de inculpatul K.G. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 17 mai 2006 a Tribunalului Covasna.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, comunicarea sentinţei nr. 23 din 17 mai 2006, a fost realizată prin afişare pe uşa principală a locuinţei inculpatului, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal din data de 22 mai 2005.
Inculpatul, nu a făcut, însă, dovada existenţei unei împrejurări care i-ar fi împiedicat să exercite calea de atac a apelului în termenul de 10 zile de la comunicare, astfel că, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a respins cererea inculpatului de repunere în termenul de apel, apelul formulat de acesta fiind respins ca tardiv formulat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care a criticat Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, depunând în scris motivele de recurs.
În dezvoltarea orală a motivelor de recurs, apărătorul inculpatului a arătat că instanţa de apel, în mod greşit nu a dat eficienţă dispoziţiilor speciale privind comunicarea hotărârii şi repunerea în termenul de apel.
Concluziile procurorului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost cuprinse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele următoare:
Astfel, Înalta Curte reţine că inculpatul K.G. a lipsit nejustificat la termenul din 17 mai 2006, la care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 23. Pentru acest considerent instanţa i-a comunicat sentinţa penală sus menţionată, procedura de comunicare a hotărârii fiind îndeplinită prin afişare.
Conform art. 179 alin. (2) C. proc. pen.: „dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel (..) citaţia se predă administratorului, portarului sau celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte .. În condiţiile în care comunicarea nu s-a putut realiza în această modalitate, din lipsa acestei persoane, sau a persoanelor arătate în alin. (1) art. 179 C. proc. pen., comunicarea se realizează în conformitate cu alin. (4) al art. 179 C. proc. pen.
Potrivit acestui text de lege, în cazul în care persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul sau camera în care locuieşte, agentul este obligat să facă demersuri pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat, agentul afişează citaţia pe uşa principală a clădirii încheind un proces-verbal şi făcând menţiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citaţiei.
În speţă, cum corect a constatat instanţa de apel, agentul însărcinat cu îndeplinirea procedurii de comunicare a afişat actul pe uşa locuinţei inculpatului, după ce, în prealabil, a epuizat etapele preliminare prevăzute de lege de comunicare a hotărârii, existând astfel dovada că inculpatul a fost încunoştiinţat în mod legal de conţinutul hotărârii.
Totodată, Înalta Curte, constată că în mod corect, instanţa de apel, a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 364 C. proc. pen., referitoare la repunerea în termenul de apel, inculpatul nefăcând dovada existenţei unei cauze temeinice de împiedicare.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, reţinând cele mai sus expuse, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.G.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat K.G. împotriva deciziei penale nr. 25/ P/Ap/MF din 28 august 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, perioada executată de la 14 iunie 2006 la 9 noiembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6372/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6611/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
