ICCJ. Decizia nr. 6628/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6628/2006
Dosar nr. 13896/1/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 68/ P din 20 septembrie 2006, a respins plângerea formulată de petenta C.F. împotriva rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 25 aprilie 2006 precum şi împotriva rezoluţiei din 21 martie 2006 (în dosarul nr. 221/P/2006) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care le menţine în întregime.
În motivarea acestei sentinţe se reţine că, petenta se plânge împotriva rezoluţiilor de mai sus, socotind, în esenţă, că procurorul nu a verificat motivele pe care le-a invocat, nu a efectuat cercetări şi audieri în vederea stabilirii caracterului legal sau ilegal al actului procedural al percheziţiei domiciliare aduse în discuţie.
Petenta învederează prin plângerea sa că a invocat următoarele motive de nelegalitate:
În data de 20 octombrie 2005, prin încheierea din dosarul nr. 7/A/2005, în temeiul căreia urma ca percheziţia să se efectueze la domiciliul din Oradea, str. Graurilor, autorizaţia a fost emisă numai pentru domiciliul persoanei fizice nu şi pentru cel al societăţii, conţinând doar dreptul de a percheziţiona şi ridica acte de la acel domiciliu. Cu toate acestea, actele de percheziţionare s-au făcut în incinta celor două încăperi care sunt în posesia şi folosinţa persoanei juridice SC V.C.P. pentru care nu a fost autorizată percheziţia.
Petenta apreciază că percheziţia nu a fost legală pentru că în primul rând nu a fost necesară. În al doilea rând rezoluţia de începere a urmăririi penale este datată din 19 octombrie 2005, iar aducerea la cunoştinţă a învinuirii i s-a făcut la 21 octombrie 2005, după efectuarea percheziţiei.
Anterior obţinerii autorizaţiei de percheziţiei, nu i s-au solicitat să predea obiecte sau înscrisuri, de altfel nici nu a tăgăduit existenţa sau deţinerea lor.
Pe de altă parte petenta susţine că s-a depăşit cadrul percheziţiei domiciliare efectuându-se „căutare corporală asupra unei poşete personale" aflate asupra petentei de unde au fost reţinute acte şi agende personale.
În ceea ce priveşte motivarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petenta nu-şi însuşeşte ideea după care percheziţia domiciliară începe cu percheziţia corporală, respectiv că aceasta se include în cea domiciliară, nefiind necesară autorizare expresă. În acest sens face trimitere la prevederile art. 100 alin. (2) şi art. 106 C. proc. pen.
În prezenta cauză nu s-a solicitat şi nici nu s-a obţinut o astfel de autorizare pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a întocmit un proces verbal separat în condiţiile art. 108 C. proc. pen.
Petenta apreciază că au fost încălcate prevederile art. 111 C. proc. pen., privind efectuarea percheziţiei la persoane juridice, fapt care ar fi obligat organul de cercetare penală la solicitarea unei alte autorizaţii.
Ca ultim aspect se apreciază că nu s-au efectuat decât în parte acte premergătoare în conformitate cu prevederile art. 224 C. proc. pen., în sensul că petenta nu a fost citată în vederea susţinerii sesizării pentru audierea sa sau pentru a i se solicita probe în legătură cu afirmaţiile făcute în plângere.
În drept invocă prevederile art. 2781 C. proc. pen.
Din examinarea ansamblului actelor şi lucrărilor aflate la dosar, curtea reţine următoarele:
Nu poate fi primită afirmaţia petentei în sensul că intenţia sa nu a fost aceea de a formula plângere penală, însă toate memoriile sale s-au reunit la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi au fost considerate ca fiind nişte plângeri penale formulate împotriva unor procurori şi poliţişti care au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale, de vreme ce în dosarul conexat 1609/P/2006 a formulat plângere motivată în drept potrivit prevederilor art. 2781 C. proc. pen.
În dosarul nr. 221/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea se află înregistrată sesizarea adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor, care prin adresa din 13 decembrie 2005 a remis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea soluţionării.
Urmare prin rezoluţia din 21 martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 221/P/2005 s-a procedat la verificarea susţinerilor făcute de petenta C.F., constatându-se că în cauză nu există faptă penală şi nici făptuitor.
În considerentele rezoluţiei se reţin următoarele:
La data de 18 octombrie 2005 procurorul de şedinţă F.F. s-a sesizat din oficiu sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), privind experţii C.F., V.M. şi B.A., constând în aceea că, fără studierea dosarului în care au fost desemnaţi pentru efectuarea unei expertize dosarul penal nr. 4520/2003 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, au întocmit un raport de expertiză în care au atestat fapte şi împrejurări ce nu corespund adevărului.
Pe baza procesului verbal de sesizare din oficiu s-a format dosarul nr. 5217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea trimis la I.P.J. Bihor în vederea efectuării cercetărilor penale sub supravegherea procurorului L.A.
Urmare, prin rezoluţia din 19 octombrie 2005 dată în dosarul precitat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a început urmărirea penală împotriva petentei C.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece a redactat raportul de expertiză în dosarul Judecătoriei Oradea nr. 4520/2003, fără a exista dovezi că ar fi studiat dosarul cauzei sau că a solicitat copii ale actelor contabile necesare efectuării expertizei, atestând în mod necorespunzător concluziile din raportul de expertiză, care s-ar fi întocmit pe baza declaraţiilor inculpatului Ş.M. şi a înscrisurilor prezentate de acesta.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a solicitat autorizarea efectuării percheziţiei domiciliare adresându-se cu sesizare la 20 octombrie 2005 Judecătoriei Oradea. În consecinţă, s-a emis autorizaţia de percheziţie nr. 9 din aceiaşi dată, cu termen de valabilitate pe o durată de 3 zile începând cu data emiterii. Urmare, la 21 octombrie 2005, procurorul A.L. însoţit de inspectorul P.C. şi H.L., agentul şef G.V.D. au procedat în baza autorizaţiei de percheziţie la efectuarea acesteia.
La deplasarea organelor de cercetare penală la locuinţa petentei, în jurul orelor 8,30, aceasta intenţiona să părăsească imobilul şi urmare comunicării scopului pentru care s-a făcut deplasarea procurorilor şi a poliţiştilor i s-a solicitat să revină în locuinţă. Percheziţia a început cu controlul genţii pe care aceasta o avea asupra sa.
În concluzie s-a apreciat că este netemeinică susţinerea că a fost supusă unei percheziţii neuautorizate efectuate pe stradă. Netemeinică s-a apreciat a fi şi susţinerea petentei potrivit căreia organele de cercetare penală nu ar fi avut autorizaţie de percheziţie pentru biroul său unde într-adevăr se află sediul societăţii comerciale V.C.P. SRL deoarece potrivit încheierii şi autorizaţiei de percheziţie, aceasta s-a dispus la adresa din Oradea, str. Graurilor.
La percheziţia domiciliară se mai reţine că, a asistat petenta, apărătorul ales al acesteia şi martori asistenţi, iar potrivit procesului verbal încheiat, C.F. a declarat că obiecţiunile le va formula ulterior în scris, martorii asistenţi neavând obiecţiuni cu privire la modul de desfăşurare a percheziţiei.
Petenta, nemulţumită şi de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recursul de faţă, reluând obiecţiunile şi criticile formulate în plângerea sa şi solicitând în final, a se casa sentinţa şi să „se trimită dosarul, organului de urmărire penală, în vederea efectuării de cercetări şi de acte de urmărire penală, pentru stabilirea corectă a conţinutului sesizării pe care a făcut-o".
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 221/P/2005 şi dosarul nr. 165/VIII-1 din 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum şi hotărârea atacată, în raport de criticile aduse de recurentă, se reţine în fapt că:
Atât procurorul precum şi poliţiştii care au efectuat percheziţia domiciliară, au avut autorizaţie prevăzută de lege şi aducerea la îndeplinire, nu a fost abuzivă şi nici defectuoasă, după cum se plânge petenta.
Drept mărturie, stau declaraţiile martorilor asistenţi şi care nu au formulat nici un fel de obiecţii, cu privire la eventualele nelegalităţi şi nici asupra modului de desfăşurare a percheziţiei, fapt consemnat în procesul-verbal încheiat cu această ocazie.
În aceleaşi împrejurări, petenta, de asemenea, nu a ridicat obiecţii cum era legal şi firesc şi dacă se impunea, declarând doar că, le va formula ulterior.
Apoi văzând şi prevederile art. 275 – art. 277 C. proc. pen., corect instanţa de fond a mai reţinut că, nu este instituită obligaţia legală pentru procuror de a audia persoana, care face plângerea respectivă şi nici de a-i cere probe în susţinerea celor afirmate în petiţia sa.
Potrivit textelor de mai sus, petenta avea obligaţia de la lege, a face dovada vătămării intereselor sale legitime, prin respectivele măsuri şi acte de urmărire penală efectuate de procuror şi pe care le-a reclamat.
Mai apoi ajunsă în faţa instanţei, ca persoana vătămată, şi recurgând la plângere în baza art. 2781 C. proc. pen., putea prezenta ca probă „orice înscrisuri noi" astfel cum este prevăzut în alin. (7) al art. 2781 C. proc. pen.
Deci, în cauză aceste dispoziţii ale legii, petenta nu le-a îndeplinit.
În aceste condiţii, judecătorul instanţei de fond, se apreciază că, a soluţionat temeinic şi legal plângerea de faţă, atâta vreme cât, la nici unul din cele 4 termene acordate petiţionarei, nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat vreo probă.
Ca atare, hotărârea atacată va fi menţinută ca temeinică şi legală, iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.F. împotriva sentinţei penale nr. 68/PI din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la 1000 lei cheltuieli judiciare către intimatul P.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6611/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6702/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
