ICCJ. Decizia nr. 6827/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6827/2006
Dosar nr. 6688/1/2006
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 470 din 2 decembrie 2005, Tribunalul Dîmboviţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia a condamnat-o pe inculpata O.M., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi cea complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
S-au aplicat în cauză dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
S-a luat act că inculpata este arestată în altă cauză.
Potrivit art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ., inculpata a fost obligată la plata sumei de 2.137.720.751 lei despăgubiri civile, cu indicii de inflaţie, către partea civilă SC C.F. Braşov, cu sediul în Braşov.
S-a luat act că suma de 2.077.279.000 lei a fost recuperată de partea civilă.
S-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurator formulată de partea civilă.
Inculpata a fost obligată la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin care s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în forma prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:
În perioada septembrie – octombrie 1998, inculpata, în calitate de patron al SC G.C.S.E. SRL Bucureşti, a cunoscut-o pe martora C.M., de la care a aflat că numita B.S., fostă angajată a C.F.R., are posibilitatea de a intermedia procurarea de ordine de compensare R., pentru plata unor mărfuri şi achitarea de datorii.
În a cest scop, martorii M.G., N.M., C.I. şi D.G., colaboratori ai inculpatei, au fost „delegaţi" de aceasta să o contacteze pe B.S., pentru a achiziţiona ordine de compensare în numele şi pentru SC G.C.S.E. SRL Bucureşti.
Pentru finalizarea demersurilor, martorii s-au deplasat la Braşov împreună cu B.S., i-au predat acesteia 2 file cec cu limită de sumă, în valoare totală de 4.215.000.000 lei, şi o delegaţie „în alb" acte emise de inculpata O.M. la Bucureşti, la momentul emiterii cunoscând că nu există disponibil în contul societăţii.
Delegaţia predată în alb, urma să fie folosită de B.S., la cumpărarea ordinelor de compensare.
Folosind instrumentele de plată şi delegaţia, B.S., s-a deplasat la SC C.F. SA Braşov, a luat legătura cu martorii L.E. şi H.F.L., cumpărând de la a aceştia ce reprezentau partea civilă SC C.F. SA Braşov, ordine de compensare în valoare de 4.215.000.000 lei, pe care le-a achitat cu cele 2 cec-uri, lăsând şi delegaţia completată pe numele ei.
Ordinele de plată au fost predate inculpatei la Bucureşti, în schimbul prestaţiei, B.S. solicitând comision, folosind ordinele de compensare, inculpata le-a comercializat către alte societăţi.
După circa 10-15 zile de la emitere, filele cec au fost anulate, emiţându-se altele pentru aceleaşi sume, ce au fost predate către SC C.F. SA Braşov, gest motivat de faptul că, la data stabilită de martorii L.E. şi H.L. pentru achitarea creanţei, nu exista disponibil în contul societăţii administrare de inculpată. Prin emiterea noilor file cec, practic se prelungeau termenele de achitare a obligaţiilor asumate de inculpată.
Întrucât şi aceste file cec, ajunse la scadenţă nu au putut fi acoperite, din lipsă de disponibil în cont, reprezentanţii legali ai SC C.F. SA Bucureşti, au depus plângere împotriva inculpatei, şi martorilor L.E. şi H.L.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 4004/2004, urmare admiterii cererii de strămutare formulată de inculpată.
În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a dispus audierea martorilor propuşi la urmărirea penală, B.S., P.M., C.M., M.G., N.M., C.I., a audiat inculpata ce a susţinut că vinovaţi de producerea prejudiciului suferit de partea civilă sunt asociatul său N.M. şi colaboratorii săi.
La termenul din 18 noiembrie 2005, reprezentantul parchetului, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, susţinând că în raport de activitatea materială desfăşurată de inculpată, se impune aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Apreciind materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond, a reţinut că inculpata a emis în mod repetat file cec, deşi cunoştea că la data emiterii nu avea disponibilul necesar în contul societăţii, activitate materială ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de înşelăciune, în forma prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere pericolul social al infracţiunii, modul de săvârşire a faptei, atitudinea inculpatei în timpul procesului, caracterizate de încercarea de a tergiversa soluţionarea cauzei.
În termen legal, împotriva sentinţei, inculpata a declarat apel, apreciind hotărârea nelegală şi netemeinică.
Astfel, se susţine că în mod greşit a fost reţinută, în sarcina sa infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, neexistând dovezi care să probeze actele de inducere în eroare a partenerilor săi la momentul emiterii filelor cec.
Aceasta susţinere, că reprezentanţii părţii civile SC C.F. SA Braşov cunoşteau că nu avea în cont provizia necesară, au acceptat această situaţie, aşa justificându-se anularea primelor file cec şi emiterea altora.
În raport de aceste apărări, inculpata a solicitat în principal achitarea, invocând drept temei juridic dispoziţiile prevăzute de art. 211 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Într-o teză subsidiară, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu consecinţa reindividualizării pedepsei.
Cu privire la latura civilă, solicită respingerea pretenţiilor părţii civile, cu motivarea că nu există legătură de cauzalitate între fapta sa şi pretinsele prejudicii.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 100 din 20 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatei, reţinând legală şi temeinică hotărârea supusă căii de atac.
Astfel, instanţa de apel, a apreciat că probatoriului administrat în faza urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti i s-a dat o corectă interpretare, stabilindu-se o situaţie de fapt în acord cu realitatea activităţii materiale infracţionale desfăşurată de inculpată.
Corespunzător acesteia, s-a dat o încadrare juridică corectă infracţiunii reţinută ca săvârşită cu vinovăţie de inculpată, pedeapsa principală la care s-a orientat instanţa de fond, exprimând criteriile legale de individualizare.
Împotriva hotărârilor instanţei de apel, inculpata a declarat recurs, reiterând criticile ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia acestora, aşa cum au fost expuse mai sus, invocând drept cazuri de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 13, 14, 17, 18 C. pen.
Înalta Curte, examinând hotărârile în raport de criticile formulate de inculpată, precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Din interpretarea textului menţionat, rezultă că probele strânse în această fază servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare.
În faza procesuală a judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 289 C. proc. pen., probele strânse la urmărirea penală, trebuie verificate de instanţă, prin administrarea lor în şedinţă publică, oral, nemijlocit, şi în contradictoriu.
Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătoreşti, şi exercitând un rol activ, potrivit dispoziţiilor art. 287 C. proc. pen., instanţa trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca rezultat care exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal.
În cauza dedusă judecăţii, inculpata prin apărător a formulat la 21 februarie 2005 o cerere de probatorii, solicitând audierea martorilor M.G., L.E., H.L., proba cu înscrisuri, cerere asupra căreia instanţa prin încheierea din 15 martie 2005 nu se pronunţa în mod expres şi motivat potrivit art. 67 alin. (3) C. proc. pen.
La data de 17 mai 2005 aceeaşi instanţă de fond în lipsa inculpatei arestate, a trecut la audierea martorilor: M.G., S.P. şi N.M., sub rezerva reaudierii acestora, situaţie ce se repetă la 18 octombrie 2005 cu ocazia audierii martorilor C.I.
Tribunalul Dâmboviţa, la data de 18 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, cererea inculpatei prin care solicită audierea martorilor M.G., L.E., H.L. şi constatând cercetarea judecătorească terminată conform art. 339 C. proc. pen., a acordat cuvântul părţilor asupra fondului cauzei.
Prin aceeaşi încheiere instanţa, încuviinţează cererea inculpatei de a i se acorda termen de grefă pentru a lua cunoştinţă de conţinutul declaraţiilor martorilor M.G., C.I., S.P. şi N.M., audiaţi în lipsa sa.
Termenul de grefă a fost stabilit la data de 2 decembrie 2005, ce coincide cu data pronunţării sentinţei de către instanţa de fond, situaţie în care măsura este lipsită de eficienţă.
Procedând în modul descris, Tribunalul Dâmboviţa a încălcat obligaţia legală a efectuării unei cercetări judecătoreşti complete, care presupunea reaudierea tuturor martorilor ascultaţi în lipsa inculpatei arestată.
Această măsură procesuală, se impunea cu atât mai mult, cu cât aceasta a susţinut că martorii cunosc împrejurări esenţiale, de natură să demonstreze apărările invocate de ea în cursul procesului, în sensul că beneficiarii instrumentelor de plată au cunoscut că nu exista la momentul emiterii filelor cec provizia necesară în contul societăţii sale.
Motivarea instanţei, în sensul că martorii şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, astfel încât, nu se impunea reaudierea lor în prezenţa inculpatei, încalcă principiile nemijlocirii, publicităţii, oralităţii şi contradictorialităţii obligatorii în faza de judecată precum şi dreptul la apărare al inculpatei.
Procedând în acest mod, apare în mod evident că inculpata a fost astfel lipsită de beneficiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 3 d) din C.E.D.O., care îi dă dreptul la „administrarea probelor incriminatorii în prezenţa sa, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.
Toate aceste limitări aduse drepturilor procesuale ale inculpatei, nu au fost înlăturate nici de instanţa de apel, care s-a mărginit la a aprecia probele strânse în cursul urmăririi penale şi administrate, incomplet, în cursul cercetării judecătoreşti, cu ignorarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, constatându-se existenţa cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10, recursul inculpatei va fi admis potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Se vor casa ambele hotărâri, trimiţându-se cauza spre rejudecare la instanţa de fond competentă, Tribunalul Dâmboviţa pentru rejudecare.
Cu ocazia reluării ciclului procesual instanţa va avea în vedere şi celelalte critici invocate în recurs de inculpată, ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor.
Constată că inculpata se află arestată în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta inculpată O.M. împotriva deciziei penale nr. 100 din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 470 din 2 decembrie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Dâmboviţa.
Constată că recurenta inculpată este arestată în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6702/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6828/2006. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
