ICCJ. Decizia nr. 5765/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5765/2006
Dosar nr. 1860/112/2005
Şedinţa publică din 6 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114 din 21 iunie 2006 a Tribunalului Bistriţa Năsăud a fost condamnat inculpatul S.V., la 14 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani; pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 34 lit. b) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracţiunile comise de inculpat sunt în concurs real, a contopit pedepsele aplicate şi în consecinţă a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Instanţa de fond a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada prevenţiei, respectiv din 9 februarie 2005, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea toporului, proprietatea inculpatului.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., şi art. 106 din OUG nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 11.950.470 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul judeţean Bistriţa Năsăud şi la 50.000.000 lei ROL către partea vătămată (civilă) T.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Inculpatul locuieşte în comuna Cetate, fiind consătean cu victima T.G. şi se cunoştea cu aceasta, fiica victimei, numita T.N.M. întreţinând relaţii de concubinaj cu fiul inculpatului, numitul S.F.V.
Inculpatul nu a fost de acord cu relaţia de concubinaj a fiului său, apreciind că membrii familiei concubinei fiului său nu sunt oameni cinstiţi şi prin intrarea fiului său în această familie acesta va ajunge hoţ, având convingerea că victima era cel care exercita o influenţă negativă asupra fiului său.
La data de 8 februarie 2005 inculpatul s-a deplasat în pădure după lemne. La întoarcerea acasă a fost anunţat de concubina sa, C.A., că fii lor, S.F.V. şi S.F.V. se afla la sediul organelor de poliţie din municipiul Bistriţa, fiind acuzaţi de comiterea unor infracţiuni de furt.
Martorul S.F.V., fiul inculpatului, sosit la domiciliu în jurul orelor 20,00 – 21,00, i-a confirmat cele sus-menţionate. Pe fondul acestei veşti, care i-a format convingerea că fiul său, S.F.V. urmează să fie arestat, inculpatul a început să consume băuturi alcoolice.
Ulterior, S.F.V., însoţit de concubina sa T.N.M. a sosit la domiciliul părinţilor săi, spunându-i inculpatului că este cercetat penal pentru furt, discuţiile dintre tată şi fiu degenerând în ceartă.
Fiul inculpatului şi concubina sa au plecat la domiciliul lor şi inculpatul a continuat să consume băuturi alcoolice. La un moment dat, a solicitat concubinei sale să pregătească cina, timp în care inculpatul urma să hrănească calul. Când inculpatul a ajuns în curte, unde se afla atelajul încărcat cu arborii tăiaţi din pădure, nedescărcat, a luat toporul folosit în pădure şi s-a deplasat la locuinţa părinţilor martorei T.N.M., pentru a cere socoteală pentru faptul că fiul său a ajuns hoţ, după intrarea în relaţia de concubinaj cu fiica acestora.
Inculpatul a ajuns la locuinţa victimei T.G., în jurul orelor 22,00, a pătruns în locuinţă prin deschiderea uşii de acces, neîncuiată, dar asigurată din interior, cu un cui improvizat. La intrarea în locuinţă a inculpatului, victima T.G. se afla pe pat, în poziţia şezut şi manevra un aparat de radio.
Fără a purta vreo discuţie cu victima, inculpatul a lovit-o cu toporul în cap, cu muchia toporului, aceasta pierzându-şi cunoştinţa. Soţia victimei T.M. a fugit din casă în curtea locuinţei şi a alertat pe martora M.E., sora victimei şi pe martorii B.D. şi B.D.G., care locuiesc în vecinătate.
Inculpatul a ieşit la rândul lui în curte, unde mai întâi a întâlnit-o pe martora B.D., a ameninţat-o cu moartea, ridicând toporul asupra ei, aceasta şi-a dat seama că a confundat-o cu T.N. şi i-a spus că ea nu este concubina fiului său.
Inculpatul s-a deplasat apoi la locuinţa martorului B.D.G., a intrat în locuinţă şi s-a interesat de martorele T.N.M. şi T.M., afirmând că „le omoară". Martorul B.D.G. i-a cerut să plece din locuinţa sa şi inculpatul s-a deplasat la locuinţa victimei, exercitând alte acte de violenţă asupra acesteia, trăgând-o jos de pe canapea şi aplicându-i lovituri peste corp cu toporul, cu pumnii şi picioarele, ulterior aşezând victima pe o altă canapea.
După ce iniţial s-a deplasat la locuinţa martorului B.C., inculpatul s-a deplasat la locuinţa martorului B.D.G., căruia i-a solicitat să se deplaseze la locuinţa victimei pentru a-i acorda îngrijiri.
Martorul, însoţit de inculpat, s-au deplasat la locuinţa victimei şi au transportat-o la spital cu autoturismul.
Cu această ocazie, inculpatul a încercat din nou să-i aplice lovituri victimei, fiind împiedicat însă de martorul B.D.G. Victima a fost transportată la Spitalul judeţean Bistriţa Năsăud, fiind anunţate şi organele de poliţie.
Inculpatul, ajungând la domiciliul său, a comunicat familiei fapta sa şi a continuat să consume băuturi alcoolice.
Organele de poliţie au identificat inculpatul în dimineaţa zilei de 9 februarie 2005 în stare avansată de ebrietate, cu această ocazie, identificându-se şi toporul cu care s-a săvârşit fapta.
Victima a decedat la data de 9 februarie 2005, potrivit raportului de constatare medico-legală – autopsie, rezultând că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se insuficienţei acute cardio-respiratorii, consecutivă unei contuzii, dilacerării cerebrale, cu fractura calotei craniene şi a unei hemoragii interne, prin rupturi pluriviscerale, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur cu muchii ascuţite şi prin lovire activă cu corpuri dure. S-a concluzionat, totodată, că între leziuni şi deces există o legătură de cauzalitate, decesul putând data din 9 februarie 2005, Victima avea o alcoolemie de 2,30% şi grupa sanguină 0 I, Rh negativ.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul S.V., solicitând reducerea pedepsei, şi susţinând în continuare că fapta a fost comisă în stare de provocare, deoarece victima a instigat pe fii săi să comită infracţiuni de furt, aceştia fiind condamnaţi.
În susţinerea orală a apelului s-a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante, inculpatul a regretat fapta, şi anterior săvârşirii faptei a avut un comportament adecvat în societate.
Prin Decizia penală nr. 185/A/2006 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi a menţinut starea de arest a acestuia.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 9 februarie 2005 până la 1 august 2006, inculpatul apelant fiind obligat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi la cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi încadrarea juridică a faptelor sunt corecte, iar în cauză nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., susţinerea apelantului că s-a aflat în stare de provocare, nu poate fi primită, deoarece aflarea veştii că cei doi fii ai săi urmează să fie arestaţi pentru comiterea unor furturi şi bănuiala că acest lucru se datorează victimei, chiar dacă s-au suprapus consumului de alcool şi tulburărilor psihice ale inculpatului, nu au la origine nici o provocare din partea victimei, provocare produsă prin violenţă, atingere gravă a demnităţii inculpatului, sau altă acţiune ilicită gravă a acesteia.
S-a mai reţinut că în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă a conduitei anterioare bune, fiindcă din referatul de evaluare rezultă că deşi comunitatea îl cunoaşte ca o persoană liniştită şi muncitoare, în cursul anului 1989 a mai fost condamnat la pedeapsa de 15 ani pentru infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.
De asemenea, instanţa a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că a regretat comiterea faptei imediat şi că a încercat să ajute victima, reţinându-se că după prima lovire cu toporul în cap şi lăsarea victimei în stare de inconştienţă, a revenit şi a continuat să o lovească peste tot corpul. În concluzie, s-a reţinut că instanţa a efectuat corect individualizarea pedepsei, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit nu s-a reţinut scuza provocării şi solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., având în vedere împrejurarea că victima nu a decedat imediat ci după o foarte mare perioadă de timp, ca urmare a faptului că nu i s-a acordat asistenţa medicală necesară.
Recursul nu este fondat.
Motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice a faptei se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., dar nu subzistă în cauză.
Elementul subiectiv al infracţiunii de omor îl constituie vinovăţia sub forma intenţiei, indiferent de modalitatea acesteia. Intenţia de a ucide rezultă din modul cum a fost săvârşită fapta. Astfel, folosirea unor instrumente apte să producă moartea victimei, aplicarea de lovituri cu instrumente de acest fel, în regiuni vitale ale corpului sau aplicarea de lovituri la întâmplare cu corpuri contondente sunt dovezi neîndoielnice ale intenţiei de a ucide.
Intenţia, ca element subiectiv caracteristic infracţiunii de omor, o deosebeşte pe aceasta de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, la care făptuitorul nu urmăreşte şi nu acceptă eventualitatea producerii morţii victimei.
Inculpatul recurent a aplicat victimei lovituri cu toporul în zona capului şi peste corp cu intensitate. De asemenea, a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, lovituri care au condus ulterior la decesul victimei care avea o alcoolemie de 2,30 %.
Victima a fost lovită la data de 8 februarie 2005 şi a decedat la data de 9 februarie 2005, din raportul de constatare medico-legală autopsie rezultând că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se insuficienţei acute cardio-respiratorii, consecutivă unei contuzii dilacerării cerebrale, cu fractura calotei craniene şi a unei hemoragii interne, prin rupturi pluriviscerale, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur cu muchii ascuţite şi prin lovire activă cu corpuri dure. S-a concluzionat că între leziuni şi deces există o legătură de cauzalitate, decesul putând data din 9 februarie 2005.
Deşi inculpatul nu a dovedit susţinerile sale în sensul că victima nu a primit asistenţa medicală necesară, eventuala neaplicare de către organele medicale a unei terapii complete ori examinarea superficială, nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre faptă şi rezultat, deoarece moartea victimei n-ar fi intervenit fără lovitura mortală aplicată de inculpat.
Al doilea motiv de recurs invocat de recurent, în sensul că greşit instanţele nu au reţinut circumstanţa atenuantă legală, scuza provocării este de asemenea nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., circumstanţa atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau adusă prin altă acţiune ilicită gravă.
În mod corect a reţinut instanţa că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului această circumstanţă deoarece nu s-a dovedit, în concret, că victima a fost cel care a determinat pe fiul inculpatului să comită infracţiuni.
Fiul inculpatului este major şi răspunde personal pentru faptele săvârşite.
Simpla nemulţumire a inculpatului de relaţia de concubinaj a fiului său cu fiica victimei nu poate constitui o împrejurare de natură a atrage concluzia că inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări ca urmare a actului provocator al victimei.
Neîndoielnic este faptul că a existat o stare de surescitare a inculpatului în momentul în care a aflat că fiul său este cercetat penal chiar dacă el însuşi avea antecedente penale, însă condiţiile de existenţă ale provocării privesc şi existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei vătămate, acte ce pot fi realizate prin violenţă fizică sau psihică, atingere gravă a demnităţii persoanei sau alte acţiuni grave; acte provocatoare care să determine infractorului o puternică tulburare sau emoţie.
Împrejurările săvârşirii faptei au fost avute în vedere de instanţă, de asemenea şi atitudinea procesuală corectă, individualizarea pedepsei efectuându-se cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, nu subzistă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice. În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul, ca nefondat, şi va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 185/ A din 1 august 2006 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 9 februarie 2005, la 6 octombrie 2006.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5359/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6013/2006. Penal → |
|---|
