ICCJ. Decizia nr. 6611/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6611/2006
Dosar nr. 11299/1/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 170 din 21 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.Z.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate privind pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare aplicată prin sentinţa penală nr. 459 din 18 martie 2003 a Judecătoriei Satu Mare, ce se va executa separat de pedeapsa aplicată, prin privare de libertate.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv din 17 august 2004 la zi.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a respins constituirea de parte civilă formulată de S.T. din Baia Mare şi S.N.T.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 6000 Euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb din ziua plăţii, în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul este asociat la SC S.S. SRL Satu Mare, unde la un chioşc de ziare lucrează şi martorul O.L.C. De asemenea, minorul V.N. de 14 ani care se cunoştea cu inculpatul, îl ajuta pe vânzătorul de la chioşcul din Piaţa de alimente nr. 1 contra unor mici beneficii.
Împreună cu partea vătămată S.K., locuia S.T., fiul concubinei părţii vătămate, constituit şi parte civilă în cauză, care, de asemenea, se cunoştea cu inculpatul şi de mai multe ori l-a vizitat pe partea vătămată care era grav bolnav şi handicapat locomotor însoţit deseori şi de minorul V.N., făcându-i diferite servicii. La rândul său minorul se cunoştea cu S.T., ambii fiind internaţi în aceeaşi perioadă la casa de copii. Apartamentul în care locuia partea vătămată era proprietatea acestuia.
În cursul lunii februarie 2004, partea vătămată s-a înţeles cu nepotul său O.L. să facă schimb, nepotul să-l îngrijească până la deces, sens în care la 17 martie 2004 s-a încheiat între partea vătămată S.C. şi O.L.C. căsătorit cu O.E.C. un contract de vânzare-cumpărare cu păstrarea dreptului de uzufruct şi clauză de întreţinere. Cu această ocazie, susţine O.L.C., a dat unchiului său suma de 60 milioane lei şi s-au înţeles pentru o sumă lunară pe care nu a mai putut-o achita întrucât s-a îmbolnăvit. La realizarea acestui act au fost ajutaţi de inculpatul C.Z.M.
Ulterior, partea vătămată s-a răzgândit, astfel a discutat cu nepotul său O.L.C. în sensul de a vinde apartamentul, astfel au apelat la ajutorul inculpatului pentru a da anunţul în presă.
S-a prezentat în calitate de cumpărător martorul R.I. a luat legătura cu O.L. şi împreună s-au dus la locuinţa părţii vătămate S.C., martorul s-a arătat interesat de cumpărarea apartamentului, astfel s-au înţeles ca preţul de vânzare să fie de 8000 Euro, din care 2000 Euro s-a achitat cu titlu de avans, banii primindu-i martorul O. cu acordul părţii vătămate în contul sumei plătite anterior şi pentru alte cheltuieli, diferenţa de 6000 Euro, urmând a fi achitată părţii vătămate în momentul încheierii contractului autentic în faţa notarului.
În urma înţelegerii dintre O.L. şi cumpărătorul R.I., în dimineaţa de 2 august 2004, inculpatul C.Z.M. se duce la piaţă, de unde îl ia pe minorul V.N. şi împreună se duc pe str. M. Eminescu în faţa Cabinetului notarial I.C., unde se întâlnesc cu O.L., urmând ca împreună să se deplaseze la locuinţa părţii vătămate pentru a-l aduce la notar, având în vedere că datorită handicapului de care suferă acesta nu se poate deplasa singur. Pentru realizarea acestui scop, inculpatul a solicitat o maşină taxi condusă de şoferul B.V.
Anterior acestei date, aşa cum rezultă din declaraţiile minorului V.N., în cursul urmăririi penale date în prezenţa mamei sale şi a apărătorului inculpat avocat G.I., iar apoi în prezenţa mamei şi a avocatului D., inculpatul i-a relatat acestuia că vor duce un bătrân la notar pentru încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare de la care el va trebui să sustragă banii, a fost de acord şi, că are încrede în el în sensul că nu va relata la nimeni ce vor face.
Au mers împreună la apartamentul părţii vătămate în Cartierul „Solidarităţii", unde partea vătămată a fost adusă pe braţe la maşină de fiul concubinei acestuia, martorul S.T. care a vrut şi el să urce în maşină pentru a merge cu ei la notar, dar inculpatul C.Z.M. s-a opus, spunându-i să rămână acasă să aibă grijă de apartament, vor avea ei grijă de tatăl său, nu i se va întâmpla nimic.
Ajunşi la cabinetul notarial, s-au întâlnit cu cumpărătorul şi soţia martorului O., respectiv O.E. şi aceştia au intrat la notar pentru perfectarea formelor legale de vânzare a apartamentului, partea vătămată a rămas în maşină, şoferul, inculpatul şi minorul afară. În timp ce aşteptau afară, arată minorul, inculpatul i-a reamintit că trebuie să ia banii de la partea vătămată, şoferul nu a asistat la aceste discuţii.
Pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, în două rânduri notarul a venit la maşină şi a discutat cu partea vătămată cu privire la condiţiile şi dorinţa de înstrăinare a apartamentului. Văzând acordul părţii vătămate, după încheierea formalităţilor, acesta a fost dus de vânzător în cabinetul notarial unde a fost semnat contractul autentic, ocazie cu care în prezenţa notarului şi a soţilor O., cumpărătorul i-a dat părţii vătămate suma de 6000 euro care, după ce au fost număraţi i-a pus într-un buzunar de la pantaloni care avea fermoar şi pe care acesta l-a închis pentru a asigura banii.
Martorul O.L. l-a dus pe partea vătămată la maşină, aşezându-l pe bancheta din spate, lângă el a intrat minorul V.N., iar inculpatul C.Z.M. a urcat pe scaunul din faţă şi după ce soţii O.L. s-au despărţit de partea vătămată, pentru că urmau să se întâlnească cu inculpatul C.Z.M. peste 15-20 minute întrucât plecau împreună, maşina a pornit, pe traseu inculpatul cerând şoferului să meargă întâi pe la gară, iar de acolo să-l ducă pe partea vătămată la domiciliu.
Pe drum, inculpatul C.Z.M. i-a cerut minorului să caute în buzunarul părţii vătămate cheile de la apartament, acesta fiind pretextul pentru a-i sustrage banii, partea vătămată s-a opus spunând că nu sunt cheile la el, ci au rămas la S.A. şi l-a lovit pe minor peste mână. Văzând că minorul nu reuşeşte, inculpatul îi cere şoferului să oprească, coboară din maşină, deschide portiera dinspre partea unde era aşezată partea vătămată şi cu toate că aceasta îşi ţinea mâna peste buzunarul în care avea banii, inculpatul reuşeşte să-i sustragă, după care urcă în maşină şi merg până la gară, unde inculpatul coboară, urmând ca maşina să-şi continue drumul până acasă la partea vătămată. Deşi partea vătămată când i s-au luat banii a strigat să-i restituie, nu a fost ascultat. Şoferul B.V. l-a auzit pe partea vătămată strigând după inculpat când a coborât la gară, dar nu a înţeles ce spune întrucât se exprima greu şi vorbea în limba maghiară, dar martorul a mai arătat că, ajunşi la gară, la coborâre, inculpatul era grăbit.
Ajunşi la locuinţa părţii vătămate, acelaşi martor a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, partea vătămată l-a întrebat dacă a văzut că inculpatul C.Z.M. i-a luat banii, a spus că nu ştie, dar a văzut că bătrânul avea lacrimi în ochi, era foarte supărat şi nervos, afirmând că va anunţa poliţia.
După ce partea vătămată a fost dusă în casă, acesta a relatat martorului S.T. că i-au fost luaţi banii pe drum de către inculpatul C.Z.M. şi când i-a cerut acesta a afirmat că nu îi dă până nu vorbeşte cu O.L. Aflând cele întâmplate s-a dus la locul de muncă al inculpatului pentru a discuta cu acesta despre cele petrecute, împrejurare confirmată de martorul B.V. care i-a spus că inculpatul a plecat la mare, ocazie cu care a aflat şi de la acesta că inculpatul a sustras banii părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând achitarea sa întrucât nu este vinovat de fapta pentru care a fost cercetat şi condamnat.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 110/ A din 13 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.Z.M.
A obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la 13 iunie 2006.
Împotriva hotărârii pronunţată de curtea de apel, inculpatul a declarat recurs reiterând motivele invocate în faţa primei instanţe de control judiciar.
Examinând recursul declarat, faţă de criticile arătate, de lucrările de la dosar, de sentinţa şi Decizia pronunţată în cauză, de cazul de casare invocat, acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare.
Astfel, se constată că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt, vinovăţia inculpatului dând faptei săvârşite de acesta o corespunzătoare încadrare juridică. Din declaraţia părţii vătămate, care ulterior a decedat precum şi a martorilor V.N. (minor), B.V. rezultă, că la data de 2 august 2004, în urma perfectării contractului de vânzare-cumpărare între partea vătămată S.C. şi R.J., partea vătămată a primit suma de 6000 euro în faţa notarului, pe care pus-o într-un buzunar de la pantalonii care avea fermoar, pe care l-a închis, pentru a asigura banii. Dat fiind că partea vătămată era handicapată locomotor şi nu se putea deplasa, martorul O.L. a dus-o pe partea vătămată la maşină aşezând-o pe bancheta din spate, „lângă partea vătămată a urcat minorul V.N. iar inculpatul C.Z.M. a ocupat scaunul din faţă. Pe drum inculpatul C.Z.M. i-a cerut minorului să caute în buzunarul părţii vătămate cheile de la apartament, acesta fiind pretextul pentru a sustrage banii, partea vătămată însă s-a opus spunând că nu sunt cheile la el ci au rămas la S.T. şi l-a lovit pe minor peste mână. Văzând că minorul nu reuşeşte să sustragă banii părţii vătămate astfel cum s-a înţeles anterior cu acesta, inculpatul i-a cerut şoferului să oprească, a coborât din maşină, a deschis portiera dinspre partea unde era aşezată partea vătămată şi cu toate că aceasta îşi ţinea mâna peste buzunarul în care avea banii, inculpatul a reuşit să-i sustragă, apoi inculpatul a coborât din maşină la gară. Deşi partea vătămată a strigat după ce i s-au luat banii cerând inculpatului să-i restituie, nu a fost ascultat.
Şoferul B.V. l-a auzit pe partea vătămată strigând după inculpat, când a coborât la gară, dar nu a înţeles ce spune întrucât se exprima greu şi vorbea în limba maghiară. Şoferul a mai declarat că partea vătămată avea lacrimi în ochi, era foarte supărat şi nervos dar că nu ştie despre sustragerea banilor decât din ce i-a relatat partea vătămată.
După ce partea vătămată a fost dusă în casă, acesta a relatat martorului S.T. că i-au fost luaţi banii pe drum de către inculpatul C.Z.M. Aflând cele întâmplate, acest martor s-a dus la locul de muncă al inculpatului pentru a discuta cu el despre cele petrecute, împrejurare confirmată de martorul B.V. care i-a spus că inculpatul a plecat la mare, ocazie cu care a aflat şi de la acesta că inculpatul a sustras banii părţii vătămate.
Pe parcursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei însă nu a putut prezenta dovezi concludente în apărarea sa, toate susţinerile acestuia fiind combătute de probele administrate în cauză.
Aşa fiind se constată că fapta inculpatului C.Z.M. de a sustrage, prin violenţă, respectiv prin îndepărtarea mâinilor părţilor vătămate de la buzunar, a sumei de 6000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei de 8 ani închisoare prima instanţă, în mod corect a avut în vedere atât perseverenţa infracţională a inculpatului cât şi pericolul social ridicat al faptei, împrejurarea că prejudiciul nu a fost recuperat ca şi lipsa de sinceritate a inculpatului.
Din oficiu nu se constată cazuri de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Conchizând că în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, că motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmând ca recurentul inculpat să fie obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Z.M. împotriva deciziei penale nr. 110/ A din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 august 2004 la 10 noiembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6577/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6628/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
