ICCJ. Decizia nr. 6681/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6681/2006
Dosar nr. 4562/59/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 424 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiş s-a dispus condamnarea inculpatului A.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, republicată.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 euro, părţii civile B.K., 1200 euro către partea civilă M.D. şi 1500 euro către partea civilă H.l., sau echivalentul în lei, la data executării faţă d aceste părţi civile.
S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul locuieşte în municipiul Timişoara şi se deplasa des şi pentru perioade îndelungate de timp în Franţa, ocupându-se cu recrutarea unor persoane pentru a le duce în Franţa în vederea exploatării lor la muncă.
În luna mai 2005 inculpatul Ie-a recrutat pe părţile vătămate H.l., B.K., M.D., pe care Ie-a transportat cu microbuzul său din România până în localitatea Modon din Franţa.
S-a mai reţinut că inculpatul Ie-a remis părţilor vătămate suma de 500 euro pentru a o prezenta la trecerea frontierei din România spre Ungaria şi Ie-a oprit acestora paşapoartele şi cărţile de identitate pe perioada şederii lor în ţara de destinaţie.
Inculpatul Ie-a promis părţilor vătămate că le găseşte în Franţa locuri de muncă legale şi plătit cu salarii bune, în realitate acestea fiind exploatate.
Astfel, înţelegerea pentru munca prestată (faianţare) şi respectiv salariul, au fost stabilite de inculpat cu beneficiarul lucrării, iar contravaloarea acesteia a Codului de procedură penală, dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, însă şedinţa se declară nepublică la cererea procurorului, a părţilor, sau din oficiu, după ce, în prealabil, declararea şedinţei secrete se face în şedinţă publică.
În acelaşi sens, art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., impune, ca o condiţie distinctă a unui proces echitabil, publicitatea acestuia, ce are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei justiţii secrete, care să nu fie supusă controlului public.
Din examinarea încheierilor de şedinţă din 10 martie 2006, 14 aprilie 2006, 15 mai 2006 şi 14 iunie 2006 ale instanţei de fond, rezultă că şedinţele de judecată nu au fost publice.
Or, pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv art. 12 din Legea nr. 678/2001, nu există o dispoziţie a legii care să prevadă că şedinţele de judecată nu sunt publice, şi nici nu rezultă din actele dosarului că, părţile, procurorul ori instanţa, din oficiu, au solicitat şi s-a pus în discuţie, necesitatea desfăşurării şedinţelor de judecată în şedinţă nepublică. Textul de lege la care face trimitere Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, respectiv art. 24, se aplică doar în situaţia în care inculpatul este trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 din aceeaşi lege.
Având în vedere că desfăşurarea şedinţei de judecată la instanţa de fond a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 290 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţii legale prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sub sancţiunea nulităţii absolute, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută, cu consecinţe şi asupra hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 424 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiş, secţia penală, şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile de avocat cuvenite pentru apărarea din oficiu, a recurentului inculpat A.M. şi a părţilor civile M.D., H.l. şi B.K. în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Suma fost încasată de inculpat, părţile vătămate neprimind nimic pentru activitatea desfăşurată, în perioada 1 iunie 2005-20 iunie 2005.
Deoarece părţile vătămate şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această situaţie, inculpatul Ie-a aplicat o corecţie, fapt ce Ie-a determinat să se prezinte la autorităţile franceze, care în luna iulie 2005, Ie-a returnat în România.
De asemenea, s-a mai reţinut că, părţilor vătămate Ie-a fost restituite paşapoartele, de către martorul A.M., fratele inculpatului, în luna septembrie 2005, la solicitarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.M. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 314/ A din 20 septembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, fără a arăta în scris care sunt criticile aduse hotărârii recurate.
În concluziile orale a invocat în principal, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că, hotărârea atacată este rezultatul unei grave erori de fapt, existând contradicţie între situaţia de fapt reţinută şi probele administrate, care nu fac dovada vinovăţiei acestuia, solicitând, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. b) cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă.
Reprezentantul parchetului a invocat din oficiu cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 4 C. proc. pen., întrucât şedinţa de judecată s-a desfăşurat în şedinţă nepublică, cu încălcarea dispoziţiilor art. 290 C. proc. pen.
Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că deşi inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile invocate se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare şi analizate de instanţă din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub aspectul criticilor invocate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de inculpat este fondat, însă nu pentru criticile invocate de acesta, ci sub aspectul cazului de casare invocat, din oficiu, de procuror, care se impune a fi analizat cu prioritate, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 290 C. proc. pen., şedinţele de judecată sunt publice, excepţie situaţiile expres prevăzute de lege, sau la alin. (2) al art. 290
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva deciziei nr. 314/ A din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 424 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiş, secţia penală.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiş.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 lei, pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat şi a părţilor civile M.D., H.l. şi B.K. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6537/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6704/2006. Penal → |
|---|
