ICCJ. Decizia nr. 6807/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6807/2006
Dosar nr. 8745/3/2006
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2006
Deliberând asupra recursurilor declarate, constată:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 799 din 29 iunie 2006 pronunţată în dosarul nr. 8745/3/2006 a dispus condamnarea inculpatului A.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen., în baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 673 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 373 din 12 februarie 2002 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia, începând cu data de 24 februarie 2006 la zi. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 13 ianuarie 2006, în jurul orelor 12,30, partea vătămată S.L.l. se afla în incinta magazinului SC S.R., unde era angajat ca vânzător, când la un moment dat a intrat în magazin un individ de aproximativ 26 ani, care l-a rugat să-i împrumute telefonul mobil pentru a apela o cunoştinţă.
Partea vătămată a refuzat să-i dea telefonul, oferindu-se să apeleze el persoana respectivă dacă tânărul respectiv i-ar fi comunicat numărul de apel.
Inculpatul i-a comunicat părţii vătămate numărul de telefon şi în timp ce aceasta aştepta să se facă conectarea cu numărul solicitat, inculpatul i-a smuls de la ureche telefonul mobil marca Nokia 6020, după care a fugit din magazin, îndreptându-se pe str. Acţiunii.
Momentul sustragerii a fost observat şi de martorul G.C., patronul magazinului, care se pregătea să intre în incinta acestuia pe o altă uşă de acces şi care a pornit în urmărirea individului. Ieşind în stradă partea vătămată a observat cum individul care îi sustrăsese telefonul mobil s-au urcat într-un autoturism marca Dacia, de culoare albă, care era condus de o altă persoană.
Martorul G.C. a pornit în urmărirea autoturismului marca Dacia, de culoare albă, însă după câteva minute a revenit la magazin comunicându-i părţii vătămate că a pierdut din vedere maşina respectivă.
Ulterior comiterii faptei şi sesizării organelor de poliţie, la magazinul aparţinând SC S.R., respectiv, la data de 21 februarie 2006, în jurul orelor 16,00, a venit o femeie spunându-i că vine din partea inculpatului A.R. zis B. şi i-a înmânat părţii vătămate un telefon mobil marca Nokia 3120, fără cartelă, precum şi certificatul de garanţie al acestuia încheiat în data de 11 august 2005 şi factura fiscală emisă la acea dată. Femeia respectivă i-a mai comunicat părţii vătămate că R. îi transmite acesteia să meargă la poliţie şi să-şi retragă plângerea depusă sa, primind totodată şi telefonul mobil ce-i era oferit.
La două zile după acest incident, respectiv la data de 23 februarie 2006, în jurul orelor 20,00, la magazin au venit mai multe persoane de etnie rromă care i-au cerut părţii vătămate să-i însoţească la organele de poliţie pentru a-şi retrage plângerea, aflând totodată de la aceştia că inculpatul A.R. zis B. a fost prins de organele de poliţie, partea vătămată deplasându-se cu aceştia la secţia de poliţie.
Instanţa de fond a apreciat astfel că fapta inculpatului A.R. constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt, întrucât probatoriul administrat a demonstrat că sustragerea bunului părţii vătămate s-a făcut prin violenţă.
Cu referire la persoana inculpatului şi individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, conduita inculpatului după comiterea faptei, şi a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.
S-a apreciat astfel că, deşi inculpatul este recidivist, se impune reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, pentru a asigura integrarea rapidă a acestuia în societate, întrucât o detenţie prelungită ar conduce la minimalizarea şanselor inculpatului de a se angaja în muncă.
Pentru aceste motive, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 61 C. pen., privind restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 373 din 12 februarie 2002 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, solicitând majorarea pedepsei aplicate şi îndreptarea contradicţiei dintre minuta hotărârii şi dispozitivul acesteia, privind cuantumul pedepsei, în sensul că în conţinutul minutei apare o pedeapsă de 3 ani închisoare, pe când în considerente şi dispozitivul hotărârii se vorbeşte despre o pedeapsă de 4 ani închisoare.
A declarat apel şi inculpatul A.R.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 648 din 11 septembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 874/3/2006, a admis apelul parchetului şi l-a condamnat pe inculpatul A.R., la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu menţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c), art. 76 lit. b), art. 80 alin. (2) C. pen. A respins totodată apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat contradicţia invocată de parchet, cu privire la minuta şi dispozitivul hotărârii şi a îndreptat-o în sensul că a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind că trebuie menţinute circumstanţele atenuante întrucât chiar dacă inculpatul este recidivist, această stare de agravare a răspunderii penale nu poate constitui un element suficient şi singular care să determine aplicarea unei pedepse mai mari decât cea anterioară, instanţa având în vedere toate circumstanţele acestei cauze. O pedeapsă exagerată nu ar face decât să se constituie într-o sancţiune mult prea severă faţă de gradul de pericol social al faptei, urmările acesteia, circumstanţele cauzei.
Referitor la cea de a treia critică din apelul parchetului se constată că instanţa a făcut aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., corespunzător circumstanţei atenuante constând în atitudinea infractorului după comiterea infracţiunii. Instanţa de fond a reţinut ca circumstanţa favorabilă atitudinea inculpatului după comiterea infracţiunii, inclusiv diligentele depuse pentru restituirea unui bun asemănător celui sustras, iar faptul că acesta a susţinut că a comis o faptă de furt calificat şi nu una de tâlhărie, se înscrie în noţiunea largă a exercitării dreptului la apărare, poziţie procesuală ce nu-i poate atrage neaplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. A face aplicarea art. 74 lit. b) C. pen., cum cere parchetul presupune a nu ţine seama în nici un fel de atitudinea inculpatului ulterioară comiterii infracţiunii, ci doar strict de stăruinţa depusă pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii, ceea ce înseamnă nu doar repararea pagubei pricinuite. Astfel, că nu se impune modificarea temeiului juridic al circumstanţei atenuante reţinute de prima instanţă.
Cu referire la apelul inculpatului, s-a constatat netemeinicia acestuia, întrucât a fost reţinută o stare de fapt corectă, şi s-a dat faptei o încadrare juridică adecvată acesteia, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat nefiind susţinută de probele administrate. S-a apreciat de asemenea ca neîntemeiată şi cererea inculpatului pentru reducerea pedepsei sub limita de 3 ani închisoare.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul A.R., primul solicitând majorarea pedepsei şi deducerea corectă a detenţiei, iar cel de-al doilea, reducerea acesteia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma materialelor de recurs formulate, a probelor administrate şi din oficiu, conform art. 3856, 3869 C. proc. pen., instanţa constată recursurile întemeiate, însă pentru motivul de mai jos:
Nici una dintre instanţe nu au observat că inculpatul A.R. a fost reţinut pentru 24 ore, începând cu data de 23 februarie 2006, astfel că în mod incorect s-a dedus din pedeapsă doar durata arestării provizorii începând cu data de 24 februarie 2006 şi până la zi.
Cât privesc însă celelalte critici formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le găseşte nefondate, întrucât o pedeapsă de 4 ani închisoare este totuşi o pedeapsă considerabilă ca şi limită de timp, neputându-se face abstracţie de modul de comitere a faptei de către inculpat, de împrejurările în care a avut loc fapta, de atitudinea inculpatului după comiterea acesteia, care denotă că a conştientizat, gravitatea acesteia. A aprecia că existenţa recidivei conduce la imposibilitatea aplicării de circumstanţe atenuante, este împotriva legii şi ar însemna o discriminare neavutăîn vedere de legiuitor.
Cum încadrarea juridică a faptei a fost reţinută în mod corect, în raport de elementele de deposedare şi de violenţa comise de inculpat şi cum nu se impune nici reducerea pedepsei, instanţa va face aplicarea art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu deducerea corectă şi a reţinerii de o zi, alături de arestul preventiv executat până la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul A.R. împotriva deciziei nr. 648 din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr799 29 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu privire la greşita deducere a timpului reţinerii şi arestării preventive.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 februarie 2006 la 21 noiembrie 2006.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2006.
*
| ← ICCJ. Decizia nr. 6704/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6808/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
