ICCJ. Decizia nr. 6870/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6870/2006
Dosar nr. 8268/2/2006
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 142 din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 8268/2/2006 (nr. dosar în format vechi 2689/2006), în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.N. împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 199/ P din 15 iunie 2006, cu consecinţa menţinerii soluţiei prin ordonanţa atacată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul S.N. la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciar către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea adresată curţii, la data de 4 septembrie 2006, petentul S.N. a solicitat desfiinţarea ordonanţei nr. 199/ P din 15 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării cercetărilor şi începerii urmăririi penale.
În motivarea plângerii a arătat că persoana cercetată V.A., în calitate de preşedinte al Judecătoriei Urziceni a refuzat să-i pună la dispoziţie dosarule 1158/1992 şi 677/1992 ale acestei instanţe, săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu. Petentul a menţionat că a solicitat consultarea dosarului în vederea efectuării de copii xerox, acţionând în calitate de mandatar al reclamantului S.I., parte în acele dosare.
Petentul a susţinut că interogatoriul luat mandatului său în dosarul 677/1992 al Judecătoriei Urziceni nu a fost semnat de către acesta, însă acest fapt nu îl poate proba, deoarece persoana cercetată a refuzat să-i pună la dispoziţie dosarul pe motiv că nu mai poate fi găsit.
De asemenea, petentul a invocat netemeinicia hotărârii pronunţate în acest dosar, apreciind că persoana cercetată a dat dovadă de rea-credinţă în soluţionarea acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat ă prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 11 aprilie 2005, petentul S.N., acţionând în calitate de mandatar al fratelui său S.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a Preşedintelui Judecătoriei Urziceni - Vişan Apostol şi a funcţionarilor Primăriei Munteni - Buzău, judeţul Ialomiţa, pentru faptul că nu i-a fost pus la dispoziţie dosarul 1158/1992 al Judecătoriei Urziceni spre consultare şi pentru că s-ar fi săvârşit abuzuri cu ocazia soluţionării acestui dosar.
Prin ordonanţa nr. 199/ P din 15 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Preşedintele Judecătoriei Urziceni - Vişan Apostol pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât o parte a faptelor nu există şi pentru celelalte s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Totodată s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, în vederea efectuării de cercetări faţă de funcţionarii Primăriei Munteni - Buzău, judeţul Ialomiţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 288, 289 şi 291 C. pen.
În motivarea ordonanţei atacate s-a arătat că petentului i-a fost pus la dispoziţie dosarul spre studiu, astfel că sub acest aspect susţinerile sale nu sunt întemeiate, iar cu privire la modul de soluţionare a dosarului 1158/1992 al Judecătoriei Urziceni, ultimul act efectuat în dosar a avut loc la data de 26 iunie 1992 astfel că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluţia nr. 1317/II-2 din 14 august 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prima instanţă a constatat că soluţia parchetului este legală şi temeinică, având în vedere că susţinerile petentului referitoare la împiedicarea consultării dosarului nr. 1158/1992 al Judecătoriei Urziceni nu s-au adeverit, din contră se poate observa că prin rezoluţia depusă pe cererea petentului, preşedintele instanţei a aprobat consultarea dosarului menţionat.
De asemenea, pentru modul de soluţionare a dosarului nr. 1158/1992 al Judecătoriei Urziceni s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), având în vedere că ultimul act efectuat în dosar poartă data de 26 iunie 1992 şi nu a intervenit vreo cauză de întrerupere a termenului de prescripţie.
Nu a putut fi primită critica petentului referitoare la lipsa cercetărilor efectuate în dosar de către parchet, în condiţiile în care au fost ataşate lucrările efectuate în dosarul nr. 1158/1992 al judecătoriei Urziceni, precum şi cererea petentului de consultare a dosarului care poartă rezoluţia preşedintelui instanţei.
Pentru aceste considerente, curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.N., cu consecinţa menţinerii soluţiei din ordonanţa atacată, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul S.N., criticând-o, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3, 10, 171 şi 4 C. proc. pen., arătând că a arătat instanţei de fond că adresa din 29 mai 1992 a Judecătoriei Urziceni cu nr. 2436 din 12 iunie 1992 a Judecătoriei Urziceni a fost făcută în locul lui fratele său S.I. şi a fost înmânată O.C.O.T. Ialomiţa pentru a fi trimisă de Judecătoria Urziceni să elibereze cerea cu nr. 306 din 05 martie 1991.
Recurentul petiţionar a mai menţionat aspecte legate de răspunsuri ale unor instituţii, la mai multe hotărâri judecătoreşti, la certificate pentru titlu de proprietate, criticând faptul că preşedintele judecătoriei V.A. nu a vrut să pună la dispoziţie actele din dosarul nr. 1158/1992, a arătat că fratele său S.I. are certificat de încadrare în grad de handicap, nr. 996 din 7 martie 2005, neputând să-şi reprezinte interesele, acest lucru a fost arătat şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea recursului, casare sentinţei pronunţată de instanţa de fond, desfiinţarea ordonanţei şi rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în temeiul art. 3 pct. 2, 3, dosarul cu nr. 199/2005 să fie restituit parchetului pentru completarea urmăririi.
La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea recurentului petiţionar S.N., în care a arătat că B.I., N.I. şi S.M. nu au avut niciodată în moştenire terenul, că prin sentinţa 417 din 7 mai 1990 a Judecătoriei Urziceni a fost admisă acţiunea fratelui său S.I., apreciind că parchetul ar fi putut să cheme inculpatul la parchet să dea o declaraţie, precum şi alte aspecte legate de alte cauze, solicitând admiterea recursului, iar în temeiul art. 333 pct. 2, 3 C. proc. pen., să se restituie cauza pentru continuarea cercetărilor, precum şi casarea sentinţei nr. 142/2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul de astăzi, recurentul petiţionar a lipsit, la dosarul cauzei neexistând niciun înscris care să ateste imposibilitatea prezentării sale sau a vreunui alt motiv.
Reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri a pus concluzii, în sensul respingerii, ca inadmisibil, a recursului, deoarece a fost declarat de o persoană care nu are nicio calitate în cauză, respectiv că petiţionarul a formulat plângere în numele mandantului Stan Ioan, neavând însă nicio calitate pentru a exercita calea de atac a recursului.
Examinând recursul declarat de petiţionarul S.N. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi criticile formulate prin prisma cazurilor de casare invocate prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3, 10, 171 şi pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul dispoziţiei de la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres hotărârile ce pot fi supuse recursului, precum şi persoanele care pot exercita o asemenea cale ordinară de atac, astfel „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate."
Din analiza cauzei, respectiv a dosarului cu nr. 199/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, chiar în considerentele ordonanţei dată la 15 iunie 2006 se face menţiunea că plângerea a fost adresată parchetului de S.I., prin mandatar S.N., iar plângerile mandatarului pentru petiţionar.
De asemenea, la acelaşi dosar al parchetului se află depuse fotocopiile procurilor judiciare date de numitul S.I. lui S.N. în dosarul penal nr. 2358/2004 al Judecătoriei Slobozia, judeţul Ialomiţa, ale procurii dată de S.I. lui S.N. pentru a depune sesizare şi reprezentare la P.N.A. Bucureşti privind unele sentinţe judecătoreşti pronunţate în acţiunea de posesie asupra unui teren situat în intravilanul comunei Munteni Buzău, judeţul Ialomiţa, precum şi procura dată de S.I. lui S.N. pentru reconstituirea actelor ce au stat la baza întocmirii dosarelor civile nr. 1158/1992, nr. 1862/992 şi nr. 581/1990 ale Judecătoriei Urziceni.
Ulterior împotriva ordonanţei, dată la 15 iunie 2006, în dosarul nr. 199/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) şi g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penală faţă de V.A., judecător la Judecătoria Urziceni, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 288 C. pen., a fost formulată plângere de către S.N., mandatar al numitului S.I. la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, despre această calitate a mandatarului, existând menţiune expresă în rezoluţia din 14 august 2006 dată în lucrarea cu nr. 1317/II-2/2006, fără să existe la dosarul menţionat nicio procură specială în sensul celor precizate.
Înalta Curte constată că recursul împotriva sentinţei instanţei de fond a fost declarat de petiţionarul S.N. în nume propriu, deşi plângerile adresate la parchet au fost formulate în calitate de mandatar pentru fratele său petiţionarul S.I., ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., petiţionarul S.N., având numai calitatea de mandatar şi nu aceea de petiţionar.
Recurentul petiţionar S.N. nu a făcut dovada calităţii sale de mandatar cu procură specială din partea petiţionarului S.I. în vederea depunerii recursului, precum şi a reprezentării sale în această cale ordinară de atac, aşa cum a făcut-o pentru alte cauze, potrivit fotocopiile la care s-a făcut referire în dosarul parchetului.
Inexistenţa unei procuri speciale din partea petiţionarului S.I. de a-l mandata pe S.N., prin procură specială întocmită potrivit prevederilor legale cu indicarea limitelor de reprezentare, respectiv declarare a recursului, indicarea concretă a cauzei în această cale ordinară de atac aflată la instanţa competentă, reprezentarea sa, atrage lipsa calităţii procesuale a recurentului petiţionar S.N. şi în consecinţă conduce la inadmisibilitatea recursului declarat de acesta.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că lipsa calităţii procesuale a recurentului petiţionar S.N. de a declara recurs împotriva sentinţei primei instanţe, ce atrage inadmisibilitatea recursului prevalează faţă de criticile formulate de recurentul petiţionar prin prisma cazurilor de casare invocate şi prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3, 10, 171 şi pct. 4 C. proc. pen., cu privire la fondul cauzei, împiedicând examinarea lor.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar S.N. împotriva sentinţei penale nr. 142 din 14 septembrie 2006 a curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar S.N. împotriva sentinţei penale nr. 142 din 14 septembrie 2006 a curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6835/2006. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 693/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
