ICCJ. Decizia nr. 6835/2006. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6835/2006
Dosar nr. 1870/1/2006
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 din 4 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T. nu A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile I.V. şi I.M., iar inculpatul a fost obligat să achite celor două părţi civile suma de 100.000.000 lei daune materiale şi suma de 250.000.000 lei daune morale.
Inculpatul a fost obligat să achite şi suma de 24.983.732 lei către C.A.S. laşi, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzi legale.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 6 milioane lei, cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată către părţile civile I.V. şi I.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă că, inculpatul T.A., la data comiterii faptei, 14 mai 2005, era elev în clasa a XII a la Liceul teoretic M.E. din Bârlad. în după-amiaza acelei zile inculpatul urma să se întâlnească cu D.A.L., cu care era prieten de mai bine de un an de zile, în apropierea blocului acesteia.
Victima I.S.A. a locuit împreună cu părinţii în municipiul Bârlad, iar în ziua respectivă, în jurul orelor 19,00, s-a întâlnit în zona parcului V.I.P. din localitate cu prietenii săi, martorii T.N.B., T.Şt. şi T.A.M.
Victima şi cei trei martori s-au deplasat la blocul în care locuia martora T.A.M., cu motivarea că, aceasta vroia să se schimbe de haine. Martora şi T.N.B. au intrat în scara blocului iar victima şi martorul T.Şt. au rămas în urmă. Când aceştia s-au apropiat de blocul în care locuia martora T.A.M., au văzut că aceasta se bătea cu prietena inculpatului, martora D.A.L.
Instanţa a reţinut că în acel moment inculpatul Ţ.A. se afla la Barul 222 din Bârlad, împreună cu mai mulţi cunoscuţi.
Observând conflictul dintre cele două martore, a intervenit mai întâi martorul T.N.B. şi apoi victima I.S.A., martorul T.Şt. şi martora P.S.M., pentru a-l aplana.
S-a reţinut că martorul T.Şt. a prins-o pe martora D.A.L., de un braţ iar victima de celălalt braţ, încercând să o îndepărteze de martora T.A.M. S-a mai reţinut că D.A.L. era foarte agitată şi se zbătea în mâinile celor doi, cu intenţia de a continua conflictul. în aceste condiţii, l-a murdărit de sânge pe geacă pe I.S.A.
Între timp, martorele Ţ.A.E. şi S.L. l-au anunţat pe inculpat, de conflict, spunându-i că „o bat pe A.", fără să-i precizeze cine.
Victima I.S.A. i-a reproşat martorei D.A.L. că l-a murdărit de sânge, după care cu braţul drept a vrut să o lovească. în acel moment a sosit la faţa locului inculpatul Ţ.A.E., care văzând gestul victimei, a întrebat-o pe martora D.A.L. cine a lovit-o, aceasta spunând „ăştia".
în aceste împrejurări inculpatul Ţ.A.E. i-a aplicat victimei o lovitură în zona feţei, după care aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut, izbindu-se violent cu capul de asfalt. După ce s-a lovit cu capul de asfalt victima a rămas întinsă pe spate, a intrat în convulsii, prezentând şi o hemoragie nazală vizibilă.
Inculpatul l-a lovit şi pe martorul T.Şt. cu pumnul în zona feţei şi cu capul în bărbie.
Victima a fost dusă la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Treime din laşi unde a fost internată şi supusă unei intervenţii chirurgicale. Aceasta a decedat la data de 22 mai 2004.
Din raportul de necropsie nr. 2512 din 14 iunie 2004 efectuat de I.M.L. laşi a rezultat că moartea victimei I.S.A. a fost violentă şi s-a datorat comei traumatice consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, contuzie cerebrală şi pontină, hematom extradural operat complicat în evoluţie cu infarct cerebral şi bronhopneumonie. în raport se concluzionează că topografia şi morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire activă urmată de cădere cu impact cranian, pe un plan dur.
Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului Ţ.A.E. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea că inculpatul a acţionat sub influenţa unei puternice tulburări cauzată de faptul că şi-a văzut prietena murdară de sânge şi imobilizată, fiind ţinută de mâini de cei doi băieţi. S-a mai susţinut că la starea de puternică tulburare a inculpatului, a contribuit şi faptul că acesta l-a observat pe I.S.A. cu mâna dreaptă ridicată spre martora D.A.L.
La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., constând în atitudinea corectă a inculpatului după săvârşirea faptei şi situaţia sa de tânăr, student, bine caracterizat, aflat la primul impact cu legea penală.
La soluţionarea laturii civile a cauzei, s-a avut în vedere constituirea de parte civilă, declaraţiile martorilor M.C. şi B.N. şi efectele reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, în raport de care s-a stabilit la jumătate vinovăţia inculpatului în determinarea prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile civile I.M. şi I.V. şi inculpatul Ţ.A.E.
Părţile civile au criticat sentinţa sub aspectul laturii penale şi civile, solicitând înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen., nelegal reţinut de prima instanţă şi în consecinţă majorarea pedepsei şi a cuantumului despăgubirilor civile şi a daunelor morale, în limita sumelor solicitate.
Inculpatul a criticat sentinţa sub aspectul temeiniciei, solicitând reducerea pedepsei ca urmare a circumstanţelor personale acordate.
Prin Decizia penală nr. 9 din 10 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală, a fost admis apelul declarat de părţile civile I.V. şi I.M. şi rejudecând cauza, s-a dispus înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen. şi ca urmare, inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile 200 milioane lei cu titlu de daune materiale şi 500 milioane lei cu titlu de daune morale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceiaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului Ţ.A.E.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile 10 milioane lei cheltuieli de judecată şi statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că inculpatul a lovit victima cu intenţia de a se răzbuna, de a aplica o corecţie fizică celor pe care îi bănuia că se fac vinovaţi de lovirea prietenei sale. S-a reţinut că victima nu a avut vreun gest provocator, care să fie interpretat de inculpat ca o intenţie clară de lovire a prietenei sale, martora D.A.L. Chiar dacă inculpatul ar fi perceput că victima a ridicat mâna să o lovească pe prietena sa, riposta inculpatului a fost exagerată, vădit disproporţionată cu actul pretins provocator.
Împotriva deciziei Curţii, în termen legal, au declarat recurs părţile civile I.V. şi I.M. şi inculpatul Ţ.A.E.
În motivele scrise de recurs părţile civile au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepsei aplicată inculpatului faţă de gravitatea faptei şi de consecinţele acesteia. A mai susţinut că deşi Curtea a înlăturat dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu a dispus şi majorarea pedepsei aplicată inculpatului.
Inculpatul nu a motivat recursul în scris, iar în susţinerea orală a acestuia de către apărător, s-a solicitat casarea deciziei Curţii şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. A solicitat suspendarea condiţionată a pedepsei, în condiţiile art. 81 C. pen., invocând modificarea adusă acestui text prin Legea nr. 278/2006. A mai arătat că inculpatul este de acord cu achitarea în întregime a prejudiciului.
Examinând recursurile declarate de părţile civile I.V. şi I.M. şi inculpatul Ţ.A.E. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 20 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursurile fondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Cu privire la critica adusă de inculpat deciziei din apel, în sensul că greşit a fost înlăturată circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării, înalta Curte reţine că potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanţa atenuantă a provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei. Esenţa provocării este deci o stare psihică (tulburare sau emoţie puternică), care, slăbind autocontrolul, explică luarea rezoluţiei infracţionale şi înfăptuirea ei.
Astfel, în cazul provocării ne aflăm în prezenţa a două fapte ilicite: actul provocator care trebuie să se concretizeze într-o faptă dintre cele arătate limitativ în lege (violenţa, atingerea gravă a demnităţii) şi infracţiunea provocată comisă sub stăpânirea stării de puternică tulburare sau emoţie.
Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.
Or, din întreg materialul probator aflat la dosar, nu rezultă că victima ar fi comis o faptă ilicită care să provoace inculpatului o tulburare sau o emoţie puternică sub stăpânirea căreia să acţioneze în modul arătat.
S-a stabilit fără dubiu că victima şi martorul T.Şt. au intervenit în conflictul violent dintre martora D.A.L. (prietena inculpatului) şi numita T.A.M., pentru a-l aplana.
În aceste împrejurări martora D.A.L. a fost ţinută de mâini de victimă şi de martor, pentru a o îndepărta de T.A.M.
Inculpatul care se afla la barul 222 din apropiere a fost anunţat de sora lui (martora Ţ.A.) că D.A.L. este bătută în faţa blocului de „ nişte persoane".
Se mai reţine cu certitudine că în momentul sosirii inculpatului la faţa locului, nimeni nu o lovea pe martora D.A.L., incidentul dintre cele două fete fiind aplanat de victimă şi de martorul T.Şt.
Din declaraţia inculpatului dată la instanţa de fond în care se menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală acesta a arătat „când m-am apropiat eu cei doi i-au dat drumul de mâini prietenei mele şi s-au dus la o distanţă de 2 m de locul unde am găsit-o pe prietena mea".
Inculpatul a recunoscut constant că s-a gândit că cei doi care o ţineau de mâini pe martoră au şi lovit-o şi pentru acest motiv i-a aplicat un pumn în faţă victimei, care s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de asfalt, cu consecinţa decesului acestuia.
În declaraţia dată la instanţă, inculpatul a arătat că după ce a văzut victima la pământ s-a îndreptat spre celălalt băiat, cu intenţia de a-l lovi, dar pentru că era prea înalt „m-am agăţat de umerii lui, m-am ridicat în sus şi i-am dat cu capul în gură, moment în care el m-a lovit peste picioare".
Chiar din analiza declaraţiilor inculpatului, nu se poate reţine că acesta a avut o tulburare puternică provocată de atitudinea victimei. Dimpotrivă, din modul în care a acţionat, se poate reţine cu certitudine că inculpatul a venit la faţa locului, cu intenţia de a aplica „ o corecţie" oricărei persoane care se afla la faţa locului, intenţia infracţională fiind luată înainte de a ajunge la locul incidentului.
Deşi primele instanţe au reţinut că inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură, coroborând raportul de necropsie medico-legal în care sunt descrise leziunile suferite de victimă, atât în partea stângă cât şi în partea dreaptă a capului, cu declaraţiile martorilor T.N.B., T.A.M., T.Şt., şi chiar cu declaraţia inculpatului, care recunoaşte că i-a aplicat victimei două lovituri, dar susţine că prima nu I-a atins, se poate reţine că inculpatul a aplicat victimei două lovituri, care au dus la dezechilibrarea acestuia.
Împrejurarea că o parte din martori, au declarat că au văzut victima cu braţul ridicat pentru a o lovi pe martoră, nu poate să justifice reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pe de o parte pentru că această împrejurare rezultă numai din declaraţiile martorilor prieteni cu inculpatul, care pot fi considerate subiective şi pe de altă parte pentru că aşa cum s-a reţinut mai sus, chiar inculpatul a declarat că „atunci când m-am apropiat eu, cei doi i-au dat drumul de mâini prietenei mele şi s-au dus la o distanţă de 2 m de locul unde am găsit-o pe prietena mea".
În mod corect instanţa de apel a reţinut că, chiar dacă inculpatul ar fi perceput că victima a ridicat mâna să o lovească pe prietena sa, această percepţie a fost eronată iar riposta inculpatului a fost exagerată, vădit disproporţionată cu actul pretins provocator.
Din analiza acestor declaraţii nu se poate reţine nicio ripostă, nicio acţiune violentă din partea victimei. Astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., care presupune, pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.
Fată de aceste considerente, înalta Curte constată că Decizia Curţii este temeinică şi legală sub aspectul înlăturării art. 73 lit. b) C. pen., iar critica formulată de inculpat este nefondată.
Cu privire la critica adusă de părţile civile deciziei Curţii, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost corect individualizată, înalta Curte retine că circumstanţa atenuantă a provocării, fiind legată de latura subiectivă a infracţiunii, este o circumstanţă atenuantă personală, cu toate consecinţele ce decurg din acest caracter pentru sancţionarea inculpatului.
Instanţa de fond dând eficienţă acestei circumstanţe atenuante legale cât şi circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
Ca urmare a înlăturării art. 73 lit. b) C. pen., Curtea trebuia să procedeze la o nouă individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de noua situaţie creată, cu consecinţa majorării pedepsei aplicate sau să motiveze de ce a menţinut pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile înlăturării art. 73 lit. b) C. pen.
Aşa fiind, sub acest aspect, Decizia Curţii apare ca nelegală şi netemeinică, recursul părţilor civile urmând să fie admis în sensul casării deciziei recurate şi majorării pedepsei principale.
La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pe de o parte, limitele de pedeapsă fixate pentru această infracţiune de la 5 la 15 ani, gradul de pericol social concret al faptei inculpatului, relevat de modul violent în care acesta a acţionat şi de rezultatul produs, decesul unui tânăr de 19 ani, care a intervenit împotriva unei atitudinii violente, pentru aplanarea unui conflict şi pe de altă parte persoana inculpatului şi împrejurările care de deja au fost reţinuteca circumstanţe atenuante de primele instanţe şi care vor fi reţinute şi de instanţa de recurs, cu consecinţa stabilirii unei pedepse sub minimul special de 5 ani.
La stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, înalta Curte a apreciat că deşi dispoziţiile art. 81 alin. (3) şi (4) au fost abrogate prin Legea nr. 278/2006, în cauză nu se impune suspendarea executării. Faţă de atitudinea extrem de violentă a inculpatului şi consecinţele grave ale faptei sale, instanţa apreciază că scopul coercitiv şi reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin executarea pedepsei fără privare de libertate.
Pentru aceleaşi considerente critica formulată de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, va fi înlăturată ca nefondată.
Examinând din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din acelaşi cod, privind aplicarea pedepsei accesorii, Înalta Curte reţine că primele instanţe interzicând inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), au făcut o aplicare excesivă a acestui text. Astfel, interzicând inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., s-a creat o ingerinţă în exercitarea drepturilor inculpatului privind viaţa de familie. Nu se impunea nici interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât, inculpatul nu s-a folosit de funcţie sau de profesie pentru a comite infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Sub acest aspect recursul inculpatului urmează să fie admis, în sensul limitării pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Faţă de cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de părţile civile I.V. şi I.M., va casa Decizia recurată, cu privire la individualizarea pedepsei principale şi aplicarea pedepsei accesorii.
Rejudecând cauza majorează pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Se vor interzice inculpatului doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACRSTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de părţile civile I.V. şi I.M. şi inculpatul Ţ.A.E. împotriva deciziei penale nr. 9 din 10 ianuarie 2006 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Casează Decizia cu privire la individualizarea pedepsei principale şi aplicarea pedepsei accesorii şi rejudecând:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 22 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6832/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6870/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
