ICCJ. Decizia nr. 6677/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6677/2006
Dosar nr. 3562/59/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248/ PI din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Timiş, în dosarul nr. 5945/P/2005, a fost condamnat inculpatul C.I., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare a fost adăugată la pedeapsa de 3 ani închisoare în executarea căreia se află inculpatul, aplicată prin sentinţa penală nr. 584 din 5 martie 2004 a Judecătoriei Timişoara, urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
S-a constatat că inculpatul se află arestat în altă cauză.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului măsura reţinerii şi arestării preventive de la 20 iulie 2003 la 22 iulie 2003 şi perioada executată de la 12 mai 2004 la zi.
S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 23 iulie 2004, inculpatul C.I. a fost selecţionat de către administraţia locului de deţinere să lucreze în exteriorul Penitenciarului Timişoara.
La data de 17 august 2004 inculpatul făcea parte din echipele de lucru situate în afara penitenciarului, desfăşurând activităţi de demolare a unor hale situate în comuna Birda, jud. Timiş. În aceeaşi zi inculpatul a încercat să părăsească zona de acces.
În apropierea liniei ce delimita zona de acces de zona interzisă, inculpatul a fost oprit de plutonierii T.P.C. şi J.D., acesta atrăgându-i atenţia să respecte limita zonei de acces.
La data de 18 august 2004, în jurul orei 10,00, inculpatul C.I. se afla la muncă, într-o zonă interzisă fiind marcată regulamentar cu tăbliţe, printr-un gard ce despărţea hala în care lucra de restul halelor, Având intenţia de a evada, inculpatul a părăsit fără permisiunea escortei, zona de acces, intrând în zona interzisă. După ce a trecut de aceasta, inculpatul s-a îndreptat spre o hală alăturată, cu intenţia de a evada, însă a fost observat de plutonierul T.P.C.
În acel moment a încercat să alerge spre hala respectivă, martorul J.D., care a intrat în hală şi l-a căutat pe inculpat.
La un moment dat a observat că un deţinut îşi da jos de pe el zeghea, se îndrepta grăbit spre celălalt capăt al halei. Acelaşi martor a alergat spre inculpat şi l-a prins la aproximativ 12 m, în afara zonei interzise, după care l-a mobilizat. Inculpatul era îmbrăcat cu un tricou închis la culoare şi pantaloni maro.
În momentul în care a fost prins inculpatul a susţinut că intenţiona să meargă la toaletă, deşi în zona de acces era amenajată o toaletă, pe care toţi deţinuţii erau obligaţi să o folosească şi de care inculpatul avea cunoştinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.I. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea acesteia şi achitarea sa pentru infracţiunea de evadare, întrucât nu a intenţionat să săvârşească fapta şi este bolnav de ulcer gastric.
Prin Decizia penală nr. 277/ A din 30 august 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a mai dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
În considerentele hotărârii, instanţa de control judiciar a reţinut că, susţinerea inculpatului că nu a săvârşit fapta este infirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă elementele constitutive ale infracţiunii de evadare, prevăzute de art. 269 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.I. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi în principal, achitarea sa pentru infracţiunea de evadare, prevăzută de art. 269 C. pen., întrucât nu a avut intenţia să evadeze. A susţinut că a părăsit zona de acces întrucât se simţea rău din cauza ulcerului gastric de care suferă. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat de inculpat în raport de motivele invocate şi care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385/9 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., se constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Verificând actele dosarului se reţine că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, conform materialului probator administrat în cauză şi au aplicat o pedeapsă just individualizată, ţinând seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Afirmaţiile inculpatului în sensul că, nu a intenţionat să evadeze şi a părăsit zona de acces, întrucât se simţea rău şi căuta o toaletă, sunt lipsite de suport probator.
Astfel, din declaraţiile martorilor T.P.C., J.D., C.C. rezultă că la data de 17 august 2004 inculpatul C.I., în timp ce executa muncă în afara penitenciarului, s-a apropiat sub diferite pretexte, de limita zonei interzise şi fiind observat de persoanele care asigurau paza deţinuţilor, i s-a atras atenţia să respecte limitele zonei de acces.
Din declaraţiile aceloraşi martori mai rezultă că, a doua zi, inculpatul C.I. a ieşit din hala de lucru, pe o uşă laterală folosită la evacuarea molozului şi a depăşit limita zonei interzise marcată regulamentar, îndreptându-se în fugă spre hala alăturată, moment în care a fost somat de către plutonierul T.P.C. iar şeful punctului de lucru plutonier J.D. auzind somaţia s-a deplasat în fugă în urmărirea deţinutului, pe care l-a imobilizat la circa 10-12 metri de zona interzisă.
Aşadar fapta inculpatului care aflându-se în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 584/2003 a Judecătoriei Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., de a părăsi cu 12 metri zona interzisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., aşa cum în mod corect au reţinut instanţele.
Aşadar, se constată că cererea inculpatului prin care solicită achitarea sa este nefondată şi urmează să fie respinsă ca atare.
Referitor la pedeapsa aplicată se costată că instanţele au ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii ei dar şi de datele ce caracterizează persona acestuia.
Din datele înscrise în fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul C.I. a avut două condamnări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, dovedind astfel perseverenţă infracţională.
Astfel că, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, se situează la limita maximă prevăzută de textul de lege incriminator, fiind în măsură să asigure reeducarea sa în vederea reintegrării în comunitate.
Inculpatul are de executat în final, pedeapsa de 5 ani închisoare, întrucât instanţele au aplicat corect dispoziţiile art. 269 alin. (3) C. pen. şi au dispus cumulul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu cea de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 584/2003 a Judecătoriei Timişoara.
Cum pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel se constată că nu există temeiuri pentru reducerea ei, astfel că şi cel de al doilea motiv invocat de inculpat urmează să fie respins, ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul C.I. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), raportat la art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză şi se va deduce din pedeapsa de executa, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 iulie 2003 la 22 iulie 2003, precum şi perioada executată de la 12 mai 2004 la 14 noiembrie 2006.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENNTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei nr. 277/ A din 30 august 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 iulie 2003 până la 22 iulie 2003, precum şi perioada executată de la 12 mai 2004 la 14 noiembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6665/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6713/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
