ICCJ. Decizia nr. 7073/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7073/2006
Dosar nr. 15713/1/2006
Şedinţa publică din 05 decembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 5281/109/2005, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor R.D. şi S.I., arestaţi în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 14/ CC din 26 aprilie 2006 şi 30/ CC din 14 iunie 2006, emise de Tribunalul Argeş, secţia penală.
În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, reţinându-se că subzistă cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune în continuare privarea de libertate a acestora.
Împotriva acestei încheieri inculpaţii au declarat recurs solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia şi judecarea lor în stare de libertate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul criticilor invocate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, conform prevederilor art. 385 indice 6 alin. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpaţilor nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b .
Potrivit art. 160b alin. 2 C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alin. (3) al aceluiaşi articol, prevede că, în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
Cât priveşte legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului reiese că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpaţii au fost iniţial arestaţi în vederea aducerii lor în faţa autorităţii judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune. Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condiţiile art. 1491 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor şi garanţiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea şi temeinicia acesteia fiind examinată de instanţa de control judiciar.
Măsura arestării preventive a fost prelungită şi, ulterior, menţinută de instanţa de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentinţa penală nr. 18/ MF din 26 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 1593/P/2005, inculpatul R.D. a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., iar inculpatul S.I. a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Hotărârea de condamnare a inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina acestora, chiar dacă nu este definitivă, justifică, pe tărâmul art. 5 lit. a) din C.E.D.O., deţinerea celor condamnaţi.
Cât priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea măsurii arestării preventive, instanţa învestită cu soluţionarea propunerii procurorului a reţinut că se impune arestarea preventivă a inculpaţilor fiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum şi cazul prevăzut de art. 148 lit. f) din acelaşi cod.
Astfel, s-a reţinut că există indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar prin modalitatea de săvârşire a faptelor inculpaţii prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanţa învestită cu soluţionarea apelului inculpaţilor, efectuând controlul de legalitate şi temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunţarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, în lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni, se vor avea în vedere unele criterii complementare cum sunt: infracţiunile săvârşite, gravitatea acestora, modalitatea de săvârşire a faptelor urmările produse, precum şi persoana inculpaţilor.
Prin urmare, constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.D. şi S.I. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 5281/109/2005.
Obligă recurenţii inculpaţi la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6905/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 7218/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
