ICCJ. Decizia nr. 7089/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7089/2006
Dosar nr. 13386/54/2006
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, prin Decizia penală nr. 861/ R din 8 septembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 8100/2006, a trimis la parchet cererile de revizuire formulate de revizuienţii R.D. şi R.L.
Pentru a dispune astfel, instanţa de revizuire a constatat că petentul R.D. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 678 din 23 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 5200/2006, întrucât între membrii completului de judecată au existat divergenţe, iar Decizia a fost semnată de alţi judecători. De asemenea, a arătat că prin Decizia pronunţată, completul nu a analizat legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr. 151/P/2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Ulterior, la acelaşi dosar a fost depusă şi cererea formulată de revizuientul R.L., prin care solicită ca în baza art. 394 lit. e) C. proc. pen., să se dispună revizuirea deciziei penale nr. 678/R/2006 a Tribunalului Mehedinţi.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că Decizia nr. 678/2006 nu a fost semnată de unul din membrii completului de judecată, şi de asemenea că soluţia dată este netemeinică şi nelegală, solicitând trimiterea în judecată a intimaţilor.
Verificând competenţa materială a instanţei de a soluţiona cererile de revizuire cu care a fost direct investită, Tribunalul Mehedinţi a constatat că Decizia penală nr. 678 din 23 iunie 2006 a fost pronunţată de această instanţă ca instanţă de recurs împotriva sentinţei penale nr. 476 din 3 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr. 3669/2005, care a avut ca obiect plângerile formulate de petenţi împotriva Ordonanţei nr. 151/P/2002 din 15 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia precum şi împotriva ordonanţei dată de Procurorul ierarhic superior.
Văzând că revizuirea priveşte o decizie a instanţei de recurs, Tribunalul Mehedinţi a apreciat că cererile de revizuire trebuie trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, care urmează să facă actele de cercetare conform art. 399 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuienţii R.D. şi R.L.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 992 din 20 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 13386/54/2006, a respins, ca inadmisibile, aceste recursuri, întrucât Decizia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, ca instanţă de recurs, este definitivă şi nu mai putea fi atacată cu un alt recurs, Tribunalul Mehedinţi trimiţând în mod corect cele două cereri de revizuire la parchet, întrucât conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererile de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, urmând ca acesta să înainteze întregul material, împreună cu concluziile sale, instanţei competente.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuienţii R.D. şi R.L. pentru motivele consemnate în practicaua prezentei.
Examinând hotărârea atacată din oficiu, prin prisma admisibilităţii recursurilor declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le constată inadmisibile.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 407 C. proc. pen., privind căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de revizuire rezultă că hotărârile pronunţate de aceste instanţe sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea. Cum hotărârea pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 476/2006 a Judecătoriei Strehaia, a fost o decizie definitivă, vizând o hotărâre împotriva ordonanţei procurorului, reiese aşadar că în mod corect a fost consemnat în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 861/ R din 8 septembrie 2006 că această hotărâre este definitivă.
Astfel fiind, în mod întemeiat au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile cu care cei doi revizuienţi au investit Curtea de Apel Craiova, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind inadmisibilă exercitarea aceleiaşi căi de atac ordinare în mai multe rânduri.
Tot astfel şi pentru aceleaşi argumente, va constata şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibile, cele două recursuri declarate în faţa ei de cei doi revizuienţi conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicând şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuienţii R.D. şi R.L. împotriva deciziei penale nr. 992 din 20 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 70 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 7081/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7137/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|