ICCJ. Decizia nr. 7111/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7111/2006
Dosar nr. 3046/44/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 196 din 19 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., a fost aplicată inculpatului minor Ioniţă S.M.Şt. măsura educativă a libertăţii supravegheate, constând în lăsarea minorului pe timp de un an sub supravegherea deosebită a părintelui, mama I.A., conform art. 103 C. pen.
Au fost puse în vedere inculpatului minor prevederile art. 103 alin. (4) şi (6) C. pen., şi părintelui dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. pen.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate A.E.S.
Inculpatul minor a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente I.A. la 200 lei RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei RON onorariu pentru apărătorul din oficiu, s-a dispus să fie plătită din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, pe baza declaraţiilor martorelor T.M. şi R.V., declaraţia martorei R.V. dată la instanţă şi declaraţiile inculpatului date la urmărirea penală şi la instanţă, a reţinut în esenţă că, în ziua de 8 noiembrie 2005, orele 15,30, inculpatul minor I.S.M.Şt., aflându-se pe Bulevardul Bucureşti din Focşani a văzut-o pe partea vătămată A.E.S. din Focşani, că se deplasa împreună cu numitele T.M. şi R.V. spre cartierul Sud. Observând că partea vătămată avea pe braţul drept o poşetă, a luat hotărârea de a o deposeda de aceasta.
În acest scop, inculpatul s-a apropiat de cele trei tinere şi în dreptul Bisericii din lemn de lângă SC M. SA Focşani, s-a repezit asupra părţii vătămate A.E.S., i-a smuls poşeta de pe braţ, după care a părăsit în fugă locul faptei.
Inculpatul a fost prins de organele de poliţie, la o distanţă de 50 de metrii de locul faptei, găsindu-se asupra lui un portofel cu suma de 250.000 lei ROL, aparţinând părţii vătămate. Poşeta cu diverse bunuri personale ale acesteia a fost recuperată din curtea U.M. 01270 şi predată părţii vătămate.
S-a reţinut că, fapta inculpatului I.S.M.Şt., aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen.
A fost înlăturată apărarea inculpatului, potrivit căreia fapta sa constituie infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 C. pen., întrucât furtul poşetei s-a săvârşit prin violenţă, respectiv prin smulgerea acesteia de pe braţul părţii vătămate A.E.S.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului şi poziţia procesuală a acestuia.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul este minor, este pentru prima dată în sfera ilicitului penal, şi faţă de vârsta acestuia, de poziţia procesuală sinceră pe care a avut-o şi de menţiunile făcute în referatul de evaluare, s-a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza prin aplicarea dispoziţiilor art. 103 C. pen., lăsând minorul pe timp de un an sub supravegherea deosebită a mamei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Ca motiv de nelegalitate s-a invocat faptul că în mod eronat a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în solidar cu părţile responsabile civilmente în condiţiile în care nu exista constituire legală de parte civilă şi inculpatul nu a fost obligat la plata despăgubirilor civile.
Hotărârea pronunţată a fost criticată şi sub aspectul temeiniciei arătându-se că în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptei (pe timp de zi, în loc public) şi de persoana inculpatului care, aşa cum rezultă din referatul de evaluare nu are un comportament tocmai civilizat, se impune luarea faţă de acesta a măsurii internării într-un centru de reeducare ori, suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit art. 81 C. pen., cu referire la art. 110 şi art. 1101 C. pen., în sensul aplicării unei pedepse cu suspendare condiţionată însoţită de obligaţiile ce decurg din prevederile art. 103 alin. (3) C. pen., iar după împlinirea vârstei de 18 ani să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Prin Decizia nr. 86/ A din 29 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 196 din 19 mai 2006 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare:
S-a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia potrivit căreia a fost obligat inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente I.A. la plata sumei de 200 lei (RON) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul I.S.M.Şt. a fost obligat la plata sumei de 200 lei (RON) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (urmărire + fond).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, şi conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului au rămas în sarcina statului.
În motivarea deciziei s-a reţinut că primul motiv de apel este întemeiat în raport de dispoziţiile art. 191 alin. (3) C. proc. pen., iar cel de al doilea motiv de apel este nefondat.
La individualizarea măsurii care s-a luat faţă de inculpatul minor a fost a avută în vedere persoana inculpatului care este foarte tânăr (la data comiterii faptei avea vârsta de 15 ani şi 4 luni), comportamentul minorului care atât înainte de comiterea faptei cât şi după comiterea acesteia a respectat normele publice, faptul că este la primul impact cu legea penală, a avut o atitudine sinceră de recunoaştere a faptei, s-a prezentat în faţa instanţei, însoţit de unul din părinţi la toate termenele de judecată.
Totodată, s-a avut în vedere că manifestarea infracţională a minorului a fost accidentală şi s-a datorat existenţei resurselor financiare limitate precum şi faptul că perspectivele de integrare ale minorului sunt medii, dar ar puteacreşte în cazul în care minorul şi-ar continua cu regularitate cursurile şcolare supravegheat mai bine de părinţi, aceştia luându-şi angajamentul în faţa instanţei, că-l vor supraveghea mai bine.
Faţă de toate acestea s-a apreciat că măsura libertăţii supravegheate aleasă de prima instanţă, prezintă garanţia îndreptării minorului, neimpunându-se luarea unei alte măsuri, respectiv internarea într-un centru de reeducare sau aplicarea unei pedepse chiar şi cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Măsura internării într-un centru de reeducare nu se poate lua în cazul în care minorul prezintă simple deficienţe de comportament ce ar face îndestulătoare o acţiune de reeducare realizabilă prin libertate supravegheată, ci doar în cazul constatării unor deformări intelectual morale care reclamă supunerea la o acţiune de reeducare complexă.
Astfel, Curtea a apreciat că, în raport de starea de fapt şi de persoana inculpatului, luarea unei măsuri educative, respectiv a libertăţii supravegheate este suficientă pentru îndreptarea minorului.
Împotriva deciziei Curţii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi care, bazându-se pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat casarea ambelor hotărâri în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul laturii penale şi în rejudecare să se dispună condamnarea inculpatului minor I.S.M.Şt. la pedeapsa închisorii a cărei executare să fie suspendată condiţionat, însoţită de încredinţarea supravegherii, până la împlinirea vârstei de 18 ani, unei instituţii legal însărcinate cu aceasta.
În motivarea recursului au fost reiterate susţinerile din apel.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate, care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Sistemul sancţionator al infractorilor minori aşa cum este reglementat de dreptul penal român, este un sistem special, fiind format nu doar din pedepse ci şi din măsuri educative. Necesitatea unui asemenea sistem sancţionator mixt este pusă în evidenţă de faptul că până la ajungerea la majorat, minorii se află într-un proces de continuă şi intensivă transformare, în această perioadă instruirea lor generală şi completarea pregătirii lor pentru viaţă au cele mai mari şanse de reuşită, iar, pentru a le corecta comportamentul şi a-i educa în spiritul respectării valorilor morale şi sociale, de cele mai multe ori nu este nevoie de măsuri represive care ar putea să le influenţeze personalitatea în sens negativ.
Astfel legiuitorul a acordat prioritate măsurilor educative, care prin acţiunea şi finalitatea lor apar ca fiind cele mai adecvate pentru a realiza îndreptarea minorilor.
Pedeapsa apare în concepţia legiuitorului ca o măsură extremă la care trebuie să se recurgă numai atunci când, luându-se în considerare fapta săvârşită de minor şi persoana acestuia, s-ar ajunge la concluzia că măsurile educative sunt inapte să ducă la schimbarea în bine a mentalităţii şi comportamentului minorului.
În raport de scopul urmărit de legiuitor, reeducarea inculpaţilor minori în principal prin măsuri educative, de situaţia concretă a minorului care provine dintr-o familie organizată, cunoscută în comunitatea din care face parte, cu o imagine favorabilă datorită comportamentului manifestat şi care are posibilitatea de a-l supraveghea, îndruma şi de a-l ţine departe de mediul infracţional, care nu are antecedente penale şi de concluziile raportului de evaluare, primele instanţe luând faţă de inculpatul minor măsura educativă a libertăţii supravegheate pe o durată de un an, s-au orientat spre măsura optimă care să ducă la reeducarea inculpatului minor.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că motivul de recurs invocat este nefondat şi întrucât nu există nici un alt motiv de recurs care ar putea fi invocat din oficiu, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul parchetului ca atare, Decizia recurată fiind temeinică şi legală.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 193 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală pentru cauze cu minori şi familie.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 6 decembrie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 7051/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 7117/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
