ICCJ. Decizia nr. 6814/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6814/2006
Dosar nr. 17025/3/2006
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 785 din 27 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul M.N., privind dispoziţiile executorii ale sentinţei penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosar nr. 1887/1999.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că s-a formulat contestaţie la executare în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 458 C. proc. pen. şi art. 12 C. pen., împotriva sentinţei penale nr. 293 din 29 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosar nr. 1887/1999, arătându-se că a fost condamnat la 13 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 3 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Contestatorul invocă drept cauză de reducere a pedepsei Decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, dată în recursul în interesul legii şi publicată în M. Of. nr. 123 din 9 februarie 2006.
Se susţine de către contestator că fapta pentru care a fost condamnat este prevăzută de legea C.E.C. - ului, nr. 59/1934.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de fond arată ca dispoziţiile art. 458 C. proc. pen., se aplică numai în cazul în care intervine o lege mai favorabilă, după ce s-a pronunţat condamnarea, în speţă contestatorul invocând nu legea mai favorabilă, ci o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurare faţă de care solicitarea contestatorului este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatorul, fără a indica în scris care sunt motivele de nelegalitate sau netemeinicie ale soluţiei pronunţate de instanţa de fond, ci doar susţinând oral că şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 714/ A din 6 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - contestator, reţinând că Decizia dată de instanţa supremă în interesul legii este o soluţie de uniformizare a practicii judiciare prin care se stabileşte că, atunci când beneficiarul unui cec are cunoştinţă despre lipsa acoperământului bancar, el nu mai poate fi subiectul pasiv al infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit legii, o astfel de decizie este obligatorie pentru viitor cu privire la problemele de drept rezolvate, dar nu poate fi o cauză de stingere sau de micşorare a pedepselor stabilite cu autoritate de lucru judecat.
Împotriva deciziei a declarat recurs contestatorul condamnat, arătând că în mod greşit, instanţele anterioare nu au observat îndeplinirea cerinţelor dispoziţiilor art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen. şi au apreciat ca neîntemeiată contestaţia la executare.
Atât în scris, cât şi oral, în faţa instanţei de recurs, contestatorul a reluat motivele cererii în contestaţie, susţinând că Decizia dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate constitui temei de contestaţie la executare, întrucât prin această decizie s-a statuat că atunci când beneficiarul unui cec cunoaşte despre inexistenţa proviziunii bancare, nu mai poate fi vorba despre infracţiune de înşelăciune, ci de o infracţiune la legea C.E.C. - ului.
În aceste condiţii, instanţele anterioare trebuiau să procedeze la admiterea contestaţiei şi stabilirea unei pedepse în raport de noua infracţiune.
Recurentul arată că beneficiarul cecului a cunoscut despre inexistenţa disponibilului în contul bancar, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost condamnat.
Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., ca şi din oficiu pentru cazurile la care se referă art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:
Condamnatul se află în executarea pedepsei de 13 ani închisoare aplicată de Tribunalul Brăila prin sentinţa penală nr. 293 din 29 octombrie 1999, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 37 lit. a) C. pen.
În executarea acestei hotărâri, în urma adoptării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei dată în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005, condamnatul a solicitat ca, pe calea contestaţiei la executare să se reducă pedeapsa în raport de dispozitivul acestei decizii.
Chiar dacă temeiurile invocate în sprijinul contestaţiei la executare au diferit în derularea procesului, în esenţă, condamnatul a urmărit reducerea pedepsei ca urmare a interpretării oferite de instanţa supremă situaţiilor în care beneficiarul unui cec cunoştea de inexistenţa proviziunii bancare.
Prin Decizia în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că atunci când beneficiarul unui cec cunoaşte despre inexistenţa acoperirii acestui instrument de plată, fapta nu mai poate constitui infracţiune de înşelăciune, pentru că nu mai este vorba despre o inducere în eroare, ci o infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934.
Potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., soluţiile pronunţate în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici asupra unor hotărâri similare, producând efecte numai pentru viitor cu privire la dezlegarea dată problemei de drept care a generat-o.
Art. 458 C. proc. pen., la care face referire contestatorul reglementează obligativitatea instanţelor de a lua măsuri de îndeplinire a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 C. pen., în situaţia în care intervine o lege penală nouă, mai favorabilă.
În cauză, nu este vorba de intervenţia unei legi penale noi, mai favorabile, ci de o decizie dată de instanţa supremă în interesul legii, pentru a asigura aplicarea unitară a normelor de drept, decizie care nu produce efecte asupra hotărârilor analizate, ci constituie o dezlegare obligatorie pentru viitor asupra problemelor de drept analizate, împrejurări ce nu sunt vizate de art. 458 C. proc. pen., şi nu pot constitui temeiuri pentru contestaţii la executare.
Drept urmare, apreciind ca legale şi temeinice hotărârile supuse controlului judiciar, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator M.N. împotriva deciziei penale nr. 714/ A din 6 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă condamnat contestatorul la plata sumei de 140 lei cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 6608/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7051/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
---|