ICCJ. Decizia nr. 7117/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7117/2006
Dosar nr. 10754/1/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din analiza lucrărilor de la dosar reţine următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3988 din data de 21 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 901/33/2006, a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de petiţionarii M.V. şi B.I. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 8 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj.
Recurenţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 120 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 8 februarie 2006 petenţii M.V. şi B.I. au solicitat desfiinţarea rezoluţiei date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 197/P/2005 şi a celei date în dosarul nr. 19/II/2/2006 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi să se dea o soluţie de condamnare a făptuitorului S.I. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi să se dispună cercetarea acestuia în toate dosarele Judecătoriei Sighetu Marmaţiei care pot fi considerate ca fiind legate de dosarul nr. 3243/2004.
În motivarea plângerii petenţii au arătat că făptuitorul în exercitarea atribuţiilor de serviciu le-a încălcat drepturile procesuale şi datorită relaţiei de prietenie cu una din părţile din procesul ce a format obiectul dosarului nr. 3243/2004 a dat o soluţie prin care au fost nerespectate drepturile petenţilor, prin aceea că nu i-a citat în cauză în calitate de moştenitori ai proprietarului tabular, citând proprietarii tabulari doar prin publicitate.
Plângerea a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 17 din 8 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj, care a respins-o ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, din verificările organului de urmărire penală şi actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 197/P/2005, nu a rezultat că făptuitorul, în calitate de judecător sesizat cu judecarea unei cauze civile în care petenţii nu au fost citaţi, deşi aveau acest drept, a avut cunoştinţă de această împrejurare şi cu ştiinţă nu i-a citat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs petenţii .V. şi B.I., solicitând admiterea recursului prin memoriul depus la dosar.
Prin motivele scrise, petenţii au reiterat criticile anterioare, susţinând că judecătorul Sas Ioan se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Critica formulată de recurenţi a fost examinată de Înalta Curte, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatând că recursul este nefondat întrucât instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), presupune intenţia directă a autorului şi, implicit, reaua credinţă a acestuia.
Raportând acest text de lege la situaţia de fapt reţinută în cauză, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere.
Astfel, s-a reţinut că, din actele dosarului a rezultat că procedura de citare a fost făcută prin afişare la uşa instanţei, însă acest aspect nu duce la concluzia că judecătorul S.I., căruia i-a fost repartizată cauza, a săvârşit vreo infracţiune deoarece domiciliul pârâţilor trebuia indicat de către reclamant, iar în lipsa acestuia, citarea se face prin publicitate.
S-a mai reţinut că, nu s-au dovedit nici afirmaţiile petenţilor cu privire la existenţa unei relaţii de prietenie între făptuitor şi vreuna dintre părţile implicate în proces.
În consecinţă, susţinerile petenţilor fiind infirmate de probele administrate, s-a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cauză, este corectă şi ca urmare, sentinţa prin care a fost respinsă plângerea petenţilor, este temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare petenţii M.V. şi B.I. care, au solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi casarea sentinţei penale nr. 17 din 8 martie 2006 şi a deciziei nr. 3988 din 21 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Fără să indice temeiul de drept pe care îşi bazează contestaţia, petenţii au arătat că au fost prezenţi la Înalta Curte, la data de 10 mai 2006, când li s-a comunicat că dosarul se amână pentru data de 21 iunie 2006 şi că, la acest termen s-a prezentat mandatarul lor B.M., căruia instanţa nu i-a dat cuvântul pe motiv că nu are studii juridice.
Au mai arătat că, la data de 22 iulie 2006, au solicitat să li se comunice o copie xerox a deciziei penale nr. 3988 din 21 iunie 2006, iar cu adresa nr. 10/B/2006 din 2 august 2006 a Înaltei Curţi, li s-a comunicat că Decizia penală nr. 3988 din 10 mai 2006, se află în curs de tehnoredactare.
În continuare petenţii au reiterat criticile anterioare, susţinând că judecătorul S.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 C. proc. pen., fără citarea părţilor, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă în principiu întrucât, motivele invocate de contestatori nu se regăsesc printre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.
Astfel, pentru termenul din 21 iunie 2006 când a fost judecat recursul petenţilor, aceştia, deşi aveau termen în cunoştinţă, nu s-au prezentat, pentru ei fiind prezent mandatarul B.M.
Potrivit art. 174 alin. (1) C. proc. pen., care se completează cu dispoziţiile art. 68 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic, care, potrivit legii, reprezintă partea", în mod corect instanţa nu i-a acordat mandatarului petenţilor cuvântul pentru a susţine oral cauza, acesta având posibilitatea să depună concluzii scrise.
Cât priveşte susţinerea părţilor că Decizia Înaltei Curţi, „a fost dată pe ascuns" în data de 10 mai 2006, aşa cum a fost trecut în adresa sus arătată, se reţine că la redactarea acestei adrese s-a produs o greşeală materială, Decizia fiind pronunţată în data de 21 iunie 2006, aşa cum rezultă din menţiunile făcute în decizie şi din Condica de şedinţă – recursuri, din data de 21 iunie 2006.
Cum nici celelalte susţineri ale contestatorilor nu constituie motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.V. şi B.I., împotriva deciziei nr. 3988 din 21 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este inadmisibilă în principiu urmând să fie respinsă ca atare.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.V. şi B.I., împotriva deciziei nr. 3988 din 21 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorii la câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7111/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 7345/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
