ICCJ. Decizia nr. 7254/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7254/2006
Dosar nr. 482/44/2006
Şedinţa publică din 13 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3/ MF din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Galaţi s-a admis contestaţia la executare formulată de petenta contestatoare SC I.N.B.R., în consecinţă:
S-a constatat prescrisă executarea silită a dispoziţiei civile din sentinţa penală nr. 2 din 4 octombrie 1991 a Tribunalului Galaţi (secţia MF) vizând suma de 67.596.334 lei.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate în cauză să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Galaţi la nr. 1051/P/2003, contestatoarea SC I.N.R.S., cu sediul ales în Galaţi, a contestat dispoziţia civilă de obligare la plata despăgubirilor civile în sumă de 67.596.334 lei către C.N.R.N. Galaţi, stabilită prin sentinţa penală nr. 2 din 4 octombrie 1991 a Tribunalului Galaţi.
În motivarea contestaţiei la executare, contestatoarea a precizat că în cauza penală în care s-a pronunţat sentinţa penală 2/1991 a avut calitatea de parte responsabilă civilmente, fiind obligată în solidar cu inculpatul G.P.A. la plata despăgubirilor civile, inculpatul angajat al său fiind autorul gravului accident fluvial produs pe Dunăre la data de 8 septembrie 1989, soldat, printre altele, cu scufundarea navei M.
S-a mai arătat în contestaţie că sentinţa penală sus indicată a rămas definitivă la 19 mai 1993 prin Decizia penală nr. 840 a Curţii Supreme de Justiţie, iar dreptul de a cere executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii s-a prescris deoarece de la data rămânerii definitive au trecut mai mult de 3 ani.
Prin sentinţa penală nr. 292 din 30 mai 2003, Tribunalul Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi, motivat de faptul că, contestaţia nu priveşte latura penală a cauzei, în cauză fiind competentă pentru soluţionare doar instanţa civilă.
Prin sentinţa penală nr. 10 MF din 7 noiembrie 2003 Judecătoria Galaţi, în dosarul 5/MF/2003, a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, apreciind că potrivit dispoziţiilor legale această instanţă trebuie să soluţioneze contestaţia.
S-a constatat iniţial conflictul de competenţă între Judecătoria Galaţi şi Tribunalul Galaţi şi conform art. 43 C. proc. pen., Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea de Apel Galaţi, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Prin sentinţa penală nr. 1/ MF din 29 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat în conflictul de competenţă, în sensul că a stabilit cu caracter definitiv că cererea de contestaţie la executare formulată de I.N.B. trebuie soluţionată de Tribunalul Galaţi, secţia maritimă şi fluvială.
În rejudecare, pe rolul Tribunalului Galaţi cauza a fost înregistrată la nr. 1/ MF din 16 februarie 2004.
Analizând considerentele invocate de contestatoarea I.N.B., prin prisma probelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale, s-a apreciat că cererea este fondată deoarece:
Sentinţa penală nr. 2/1991 a Tribunalului Galaţi a rămas definitivă la data de 19 mai 1993 prin Decizia penală nr. 840 a Curţii Supreme de Justiţie.
Partea civilă N. Galaţi putea să pună în executare latura civilă a cauzei în termen de maxim 3 ani.
Prin sentinţa penală nr. 2/1991 I.N.B., contestatoare în cauză, a fost obligată la plata sumei de 67.596.334 lei, despăgubiri civile către N. Galaţi, intimată în prezenta cauză.
Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cerere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani.
Dispoziţiile procedural civile reglementează şi instituţia perimării executării, constatându-se în faptul că, creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare fără să efectueze alte acte de urmărire (art. 389 C. proc. civ. şi art. 16 alineat ultim din Decretul nr. 167/1958).
Din probele existente la dosar s-a apreciat că rezultă faptul că intimata creditoare N. Galaţi a început executarea sentinţei penale 2/1991 în termenul legal de 3 ani, dar nu a mai depus nici o diligenţă, stăruinţă pentru a executa dispoziţia civilă a hotărârii ce o privea.
S-a reţinut că, creditoarea N. Galaţi, fiind absolut interesată de recuperarea celor circa 67 milioane lei, trebuia să stăruie în executare prin cereri, adrese, astfel încât executarea silită începută la 21 martie 1995 să nu se perime.
S-a mai arătat că, după luna martie 1995, creditoarea nu a mai stăruit în executare în termen de maxim 6 luni astfel că, raportat la art. 389 C. proc. civ., executarea începută era perimată.
Pe de altă parte, s-a constatat în mod evident că după începerea executării, martie 1995, după perimarea cererii de executare, septembrie 1995, creditoarea N. Galaţi, nu a mai formulat în maxim 3 ani de zile o altă cerere de executare, astfel că în ceea ce priveşte executarea sumei de 67.596.334 lei a intervenit prescripţia executării.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel intimata N. Galaţi, cauza fiind înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială sub nr. 11/C+MF/2005.
Prin încheierea din 20 aprilie2005 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei Comerciale, Maritime şi Fluviale a Curţii de Apel Galaţi şi s-a dispus înaintarea acestei cauze spre competentă soluţionare la Secţia Penală a Curţii de Apel Galaţi fiind înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. 684/P/2005.
Prin încheierea din 23 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul sus-menţionat s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi de a soluţiona apelul formulat de N. SA Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 3/ MF din 29 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1/MF/2004, excepţie invocată de instanţă din oficiu.
S-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei Penale a Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea la Secţia Comercială, Maritimă şi Fluvială a Curţii de Apel Galaţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. 2845/2005, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2006 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei comerciale, maritime şi fluviale a Curţii de Apel Galaţi şi trecerea acesteia spre competentă soluţionare la Secţia comercială, maritimă şi fluvială a Curţii de Apel Galaţi, complet specializat în materie penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. 3/C+MF/P/2006.
Ca motive de apel s-au invocat următoarele:
Apelanta intimată a precizat că, din punctul său de vedere, contestaţia la executare nu este susceptibilă de apel, avându-se în vedere că legea civilă şi procedura civilă prevăd o singură cale de atac, care este recursul, motiv pentru care a solicitat ca această cale de atac să fie calificată drept recurs.
S-a mai invocat, totodată, necompetenţa materială a Tribunalului Galaţi de a soluţiona această contestaţie la executare a laturii civile.
S-a arătat că această contestaţie se referă la o sumă la care au fost obligaţi atât intimatul cât şi partea responsabilă civilmente prin sentinţa penală nr. 2/1991, definitivă în anul 1993 la Curtea Supremă de Justiţie, cu titlu de despăgubiri civile către apelanta contestatoare.
S-a mai precizat că în anul 1995 N. Galaţi a făcut o cerere de executor prin care a solicitat începerea procedurii de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite a hotărârii penale, cerere pe care aadresat-o Ministerului de Justiţie din România care, la rândul său, a început toate demersurile privind această cerere cu Ministerul Justiţiei din Bulgaria, cerere care a întrerupt cursul prescripţiei.
Totodată, în anul 1997, în intervalul termenului de prescripţie, N. a formulat o cerere de chemare în judecată privind reevaluarea prejudiciului din latura civilă a cauzei penale, acest proces terminându-se în anul 2001, obţinându-se o hotărâre definitivă ce a fost investită.
Ca o concluzie, s-a solicitat să se reţină că instanţa de executare a laturii civile din sentinţa penală este la acest moment instanţa bulgară; deci, orice excepţie privind prescripţia acestei executări nu poate fi invocată decât în faţa instanţei de executare, care este instanţa bulgară.
Pe fondul cauzei, a arătat că acţiunea este total inadmisibilă pentru că nu se referă la o executare în curs la o instanţă românească.
S-a mai precizat că nu poate fi reţinută prescripţia dreptului apelantei N. Galaţi de a cere executarea silită atâta vreme cât instanţele au fost investite în toată această perioadă cu cereri privind latura civilă.
Faţă de toate acestea, s-a solicitat admiterea apelului şi respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulate.
Prin Decizia penală nr. 4/ A din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata N. SA Galaţi, cu sediul în Galaţi, împotriva sentinţei penale 3/ MF din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul nr. 1/MF/2004, apreciindu-se că, în ceea ce priveşte competenţa, nu va fi antamată această problemă, întrucât nu se mai poate pune în discuţie faptul că o asemenea cerere ar fi de competenţa instanţei civile şi, potrivit legii civile să fie soluţionată în fond şi în recurs, atâta timp cât s-a statuat cu caracter definitiv prin sentinţa penală nr. 1/ MF din 29 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a soluţionat conflictul de competenţă, faptul că, competenţa de soluţionare a acestei contestaţii formulate de Întreprinderea de Navigaţie Bulgară aparţine Tribunalului Galaţi, secţia maritimă şi fluvială. Aşadar, împotriva acestei hotărâri penale a Tribunalului Galaţi se poate promova apel şi recurs, conform dispoziţiilor procedural penale în materie.
Cu privire la susţinerea că prin cererea de executor s-ar fi întrerupt cursul prescripţiei, s-a apreciat că nu există decât o cerere de recunoaştere a hotărârii, nici măcar dovada că s-a recunoscut acea hotărâre şi nu există nici un act întrerupător al prescripţiei.
Nu este nici o dovadă de depunere a unei cereri de executare însoţită de un titlu executoriu pentru că nu există nici măcar o cerere de executare în condiţiile art. 4052 alin. (1) C. proc. civ., şi nici unui act de executare. Chiar dacă am considera că cererea este atât de recunoaştere, cât şi de executare, după întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie care s-a împlinit în martie 1998.
Cererea de actualizare a pretenţiilor ce a făcut obiectul dosarului nr. 6948/1997 a Tribunalului Galaţi (sentinţa civilă nr. 102/2000) nu este o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei întrucât cauzele de întrerupere a prescripţiei sunt strict arătate de art. 4052 C. proc. civ., şi nu se încadrează în acestea. Acea cerere de reactualizare nu este un act de executare în sensul legii, ci se solicită acoperirea unui nou prejudiciu ce a curs ulterior, conform art. 20 alin. (3) C. proc. pen.
Se poate spune că N.-ul are două titluri executorii: unul fiind reprezentat de hotărârea iniţială din anul 2001 şi unul reprezentat de hotărârea de reactualizare, acesta din urmă putându-se pune în executare separat.
Totodată, nu se poate invoca necompetenţa instanţei române la acest moment, atâta timp cât prin regulatorul de competenţă s-a statuat cu caracter definitiv faptul că, competentă să soluţioneze această contestaţie este Tribunalul Galaţi, secţia maritimă şi fluvială, deci instanţa română.
Faţă de toate acestea, pe fond, s-a reţinut că, în mod corect, Tribunalul Galaţi a constatat prescrisă executarea silită a despăgubirilor civile din sentinţa penală nr. 2/1991 a Tribunalului Galaţi, sentinţă ce a rămas definitivă la data de 19 mai 1993, având în vedere că după începerea executării, martie 1995, după perimarea cererii de executare, septembrie 1995, creditoarea N. Galaţi nu a mai formulat în maxim 3 ani de zile o altă cerere de executare, astfel că în ceea ce priveşte executarea sumei de 67.596.334 lei a intervenit prescripţia executării.
Deci, deşi creditoarea a început executarea sentinţei în termenul legal de 2 ani, nu a mai depus nici o diligenţă pentru a executa dispoziţiile civile a hotărârii ce o privea, astfel că, nestăruind în executare în termen de maxim 6 luni, executarea începută s-a perimat conform art. 389 C. proc. civ.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs intimata SC N. SA Galaţi, reiterând motivele de apel ce au vizat necompetenţa materială a instanţei penale şi solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la instanţa civilă. Ulterior, recurenta şi-a precizat motivele de recurs în sensul că cererea de contestaţie în anulare este lipsită de obiect întrucât nici o instanţă din România nu a încuviinţat executarea silită a sentinţei penale nr. 2/1991 şi nici un executor judecătoresc nu a făcut vreun act de executare, învederând totodată, prin concluziile scrise depuse la dosar, că instanţa de executare este în Bulgaria.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., în vigoare la data declarării recursului, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.
La data de 21 februarie 1995, N. s-a adresat Tribunalului Galaţi pentru punerea în executare a sentinţei penale nr. 2/1991 a Tribunalului Galaţi iar, la data de 21 martie 1995, acest tribunal a transmis Ministerului Justiţiei cererea privind acordarea asistenţei juridice privind recunoaşterea şi executarea în străinătate a unei hotărâri judecătoreşti. Ulterior, la data de 31 octombrie 1997, în urma cererii creditoarei, Tribunalul Galaţi a revenit la Ministerul Justiţiei cu o adresă prin care arăta că se stăruie în executare de către creditoarea N.
Potrivit art. 45 lit. b) din Tratatul încheiat între Republica Populară Română şi Republica Populară Bulgaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959, publicat în B. Of. nr. 11 din 31 martie 1959, în vigoare la data soluţionării prezentei cauze intitulat „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor patrimoniale", ambele Părţi Contractante recunosc şi vor încuviinţa să se execute pe teritoriul lor, potrivit dispoziţiilor ce urmează, şi hotărârile judecătoreşti definitive date pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante în cauzele penale, privind repararea pagubelor. Totodată, potrivit art. 46 pct. 1 din acelaşi Tratat „încuviinţarea executării se face la cerere şi este de competenţa instanţelor Părţii Contractante pe teritoriul căreia urmează să se facă executarea" iar conform art. 48 „1. Procedura încuviinţării executării şi executarea se efectuează potrivit legii Părţii Contractante pe teritoriul căreia urmează să fie executată hotărârea.
2. Orice obiecţiune cu privire la încuviinţarea executării se va rezolva de instanţa care a încuviinţat executarea iar cele privitoare la executare, de către instanţa în circumscripţia căreia se face executarea".
În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte apreciază că, pe de o parte, executarea sentinţei penale nr. 2/1991 a Tribunalului Galaţi nu a fost încă încuviinţată, potrivit actelor de la dosar şi susţinerilor ambelor părţi iar, pe de altă parte, această încuviinţare a executării ca şi executarea propriu zisă sunt supuse şi se soluţionează de către instanţele bulgare, după legile statului bulgar, pe teritoriul căruia se află debitorii executorii silite, respectiv inculpatul şi partea responsabilă civilmente, contestatoarea din prezenta cauză. Ca atare, şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită se poate invoca în faţa acestor instanţe, urmând a fi examinată cu ocazia soluţionării cererii de încuviinţare a executării care se află deja pe rolul Tribunalului din Sofia.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul formulat de intimata SC N. S.A. Galaţi, va casa hotărârile atacate şi rejudecând va respinge contestaţia la executare formulată de petenta SC I.N.B.R., ca inadmisibilă, constatând că aceasta nu este de competenţa instanţelor române.
Conform prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC N. SA GALAŢI, împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 3/ MF din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Galaţi şi rejudecând în fond:
Respinge contestaţia la executare formulată de petenta - contestatoare I.N.B.R., ca inadmisibilă.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7189/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 7267/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
