ICCJ. Decizia nr. 7076/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7076/2006
Dosar nr. 3720/44/2006
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 294 din 30 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a dispus condamnarea inculpatului Ţ.M., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 99, 109, 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, cu deducerea conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a duratei reţinerii şi arestării preventive de la data de 6 iulie 2005 la zi.
S-a constatat că partea vătămată M.I.I. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 4 iulie 2005, partea vătămată M.I.I., de 9 ani, s-a întâlnit cu martorii Ţ.F. şi Ţ.G., cu care a mers în zona Primăriei comunei Măstăcani, jud. Galaţi, unde se aflau mai multe maşini abandonate, pentru a se juca, unde s-au întâlnit cu inculpatul şi cu martorul N.I.
Ulterior, în urma unei altercaţii verbale avute cu inculpatul, martorul N.I. a plecat spre domiciliul vărului său, fiind urmat la scurt timp şi de ceilalţi martori.
Rămânând singur cu partea vătămată şi cu scopul de a se răzbuna pe acesta, inculpatul i-a cerut să se dezbrace de pantaloni. Pentru că partea vătămată a refuzat, pornind în fugă spre domiciliul părinţilor săi, inculpatul l-a imobilizat şi, sub ameninţarea cu bătaia, l-a împins pe partea vătămată într-o zonă cu tufiş unde, împotriva voinţei acestuia, a întreţinut un raport sexual anal cu acesta.
După finalizarea raportului sexual anal, cei doi au fost surprinşi de martorii N.I. şi N.G.
Constatarea medico-legală a pus în evidenţă producerea raportului sexual anal, relevând totodată o fisură anală a părţii vătămate care a necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale.
La individualizarea pedepsei, s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
În apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârea pentru greşita reţinere a circumstanţei prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., motivând că situaţia de fapt care a dus la producerea infracţiunii nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante amintite, cu consecinţa coborârii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Curtea de Apel Galaţi a apreciat apelul ca fiind fondat, dar nu în raport de motivele invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, care ar fi avut drept consecinţă majorarea pedepsei aplicate inculpatului cu un an, măsură care nu se justifică raportat la circumstanţele personale ale acestuia şi la starea sănătăţii sale, dar şi raportat la dispoziţiile art. 37 lit. b) din C.D.C., ci în raport de faptul că trebuia aplicată inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Pentru aceste considerente, prin Decizia penală nr. 89/ A din 13 octombrie 2006, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul parchetului, a desfiinţat în parte sentinţa, interzicând ca pedeapsă accesorie şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., şi menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 iulie 2005 la zi.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, criticând-o pentru aceleaşi motive ca cele invocate în apel.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de parchet, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., ca şi din oficiu, pentru cazurile de casare enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea reţine că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pe baza probelor administrate în cauză, se poate stabili fără echivoc, aşa cum reţin şi instanţele anterioare, că la data de 4 iulie 2005, inculpatul minor l-a violat pe partea vătămată M.I.I., în vârstă de 9 ani.
Stabilind vinovăţia inculpatului, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., măsură confirmată de instanţa de apel sub acest aspect.
Pentru a recurge la această sancţiune, s-a avut în vedere faptul că la data săvârşirii infracţiunii, inculpatul avea numai 16 ani, că nu are antecedente penale şi că nu şi-a dat seama de consecinţa faptei sale. Un rol hotărâtor l-au avut concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi şi referatul de anchetă socială întocmit de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Măstăcani, din care rezultă că inculpatul contribuia la procurarea bunurilor necesare traiului, desfăşurând lucrări în agricultură pe terenurile unor consăteni, că provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale reduse şi condiţii de trai precare, că este diagnosticat cu TBC.
Instanţele anterioare şi-au motivat opţiunea apelând şi la prevederile art. 37 lit. b) din C.D.C. adoptată de A.G.N.U. din 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, dispoziţii conform cărora arestarea, deţinerea sau întemniţarea unui minor trebuie să fie o măsură extremă, conformă cu legea şi cât mai scurtă posibil.
Prima instanţă şi instanţa de apel nu au observat însă, că pe parcursul procesului penal, inculpatul nu a regretat săvârşirea infracţiunii şi implicarea sa într-un proces penal, dar mai ales, nu au observat că anterior, inculpatul a întreţinut de aproximativ 10 ori raporturi sexuale orale cu sora sa, în vârstă de 14 ani şi că a violat partea vătămată cu convingerea că nici aceasta nu va povesti nimic, aşa cum a procedat şi sora sa.
Făcând parte dintr-o familie numeroasă, cu posibilităţi materiale deosebit de reduse şi fiind lipsit de supravegherea părinţilor, dezinteresaţi de educaţia sa, inculpatul este predispus la săvârşirea de noi acte infracţionale de acelaşi gen.
Într-adevăr, lipsirea de libertate a unui minor trebuie să aibă un caracter extrem şi o durată cât mai redusă, dar aceasta nu înseamnă că o pedeapsă privativă de libertate nu poate fi aplicată unui infractor minor periculos, autor al unor infracţiuni deosebit de grave, şi că, odată stabilită o sancţiune, aceasta trebuie redusă în mod obligatoriu sub limita minimă prevăzută de lege.
Împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea, comportamentul antisocial anterior al inculpatului, absenţa unei minime supravegheri din partea părinţilor şi carenţa educaţională sunt date care atestă că reeducarea inculpatului se poate înfăptui prin privarea de libertate, în executarea unei sancţiuni orientate spre minimum prevăzut de lege, cu excluderea reţinerii circumstanţelor atenuante.
La examinarea din oficiu a hotărârilor, pentru cazurile de casare enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, pe lângă netemeinicia dispoziţiilor privind individualizarea pedepsei, şi greşita aplicare ca pedeapsă accesorie a interzicerii dreptului prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., de către instanţa de apel.
Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie constă în interzicerea unora din drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., se referă la dreptul inculpatului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul la săvârşirea infracţiunii.
În cauză, inculpatul este trimis în judecată pentru infracţiunea de viol, săvârşită în minorat şi asupra unui alt minor, infracţiune care nu are nici o legătură cu exercitarea vreunei funcţii sau profesii, ori activităţi legale care să favorizeze săvârşirea infracţiunii.
Pe de altă parte, inculpatul minor nici nu ar fi putut să exercite o astfel de funcţie sau profesie, pentru că nu avea vocaţia exercitării unor astfel de activităţi.
Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa în parte ambele hotărâri şi, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza I cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., după înlăturarea art. 74 lit. a) C. pen., va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Se va face aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat a art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 iulie 2005 la 5 decembrie 2006.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul de apărător din oficiu, în sumă de 100 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, privind pe inculpatul Ţ.M.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 294 din 30 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi numai cu privire la greşita reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., dispoziţie pe care o înlătură.
În baza dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (3) teza I cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., raportat la art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod, după împlinirea, de către inculpat, a vârstei de 18 ani.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 iulie 2005 la 5 decembrie 2006.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6985/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 7183/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
