ICCJ. Decizia nr. 6985/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6985/2006
Dosar nr. 6348/45/2005
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 472 din 21 iunie 2005 Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:
A disjuns cauza în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.D. şi a dispus trimiterea ei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea începerii urmăririi penale faţă de acesta.
A condamnat pe inculpatul C.G., la pedepsele de:
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 71 din O.U. nr. 105/2001.
Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive, cuprinsă între 9 mai 2003 şi 22 decembrie 2004.
Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată integral graţiată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Conform dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul C.G. să plătească părţii civile A.O. suma de 1050 dolari S.U.A. reprezentând despăgubiri civile.
Conform dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul C.G. să plătească părţii civile P.M. suma de 600 dolari S.U.A. reprezentând despăgubiri civile.
Respinge acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă L.I.
Conform dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul C.G. să plătească statului suma de 20.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi dat în dosarul nr. 103/P/2003, la data de 27 iunie 2003, s-au dispus următoarele:
- trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (două fapte) şi de organizare a trecerii frauduloase a frontierei, prevăzută de art. 71 alin. (2) din O.U. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 242/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.:
- neînceperea urmăririi penale faţă de numitul R.D., faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001.
Prin actul de sesizare a instanţei a instanţei în sarcina inculpatului C.G. s-au reţinut următoarele:
În perioada ianuarie – martie 2003 inculpatul le-a indus în eroare pe părţile vătămate A.G. şi P.I. din Republica Moldova, promiţându-le acestora că le va obţine vize Schengen prin Ambasada Germaniei la Bucureşti, sens în care a încasat de la acestea suma de 950 dolari S.U.A.
În vara anului 2001 inculpatul a constituit un grup format din cca. 21 cetăţeni din Republica Moldova, cărora le-a promis că îi va duce la lucru în Grecia, încasând de la fiecare 600-1000 dolari S.U.A.
Inculpatul i-a transportat până la frontiera cu Grecia unde i-a abandonat".
În partea expozitivă a rechizitoriului au fost reţinute următoarele:
În fapt:
Inculpatul este locuitor al municipiului Paşcani, are antecedente penale.
1. În cursul lunii octombrie 2002 R.D. l-a contactat pe inculpatul C.G. şi l-a întrebat pe acesta dacă l-ar putea duce la lucru în Italia.
Inculpatul i-a promis că îl va ajuta să plece în Italia, unde va lucra în construcţii.
După o perioadă relativ scurtă de timp, R.D. l-a întrebat pe inculpat dacă poate asigura locuri de muncă şi pentru femei, iar inculpatul i-a spus că le poate asigura locuri de muncă la baruri, ca dansatoare sau menajere.
Numitul R.D. a discutat cu martorul B.C. şi i-a povestit acestuia ce a discutat cu inculpatul.
Martorul a luat legătura cu verişoara sa, L.I. şi cu B.M., le-a spus acestora că inculpatul C.G. şi le poate duce în Italia unde vor lucra ca ospătari sau menajere. Numitul R.D. le-a spus părţilor vătămate că va merge cu ele în Italia şi vor lucra împreună.
Părţile vătămate au fost de acord să plece la lucru în Italia şi au plecat împreună cu martorul B.C. şi cu R.D. în municipiul Paşcani, la o garsonieră în care locuia cu inculpatul C.G.
În garsoniera respectivă se aflau două femei din Republica Moldova şi partea vătămată M.A. din Piatra Neamţ care aşteptau să plece în Italia. Este de precizat faptul că partea vătămată M.A. era minoră în vârstă de 17 ani, aceasta le-a povestit celorlalte două părţi vătămate că a fost luată de inculpatul C.G. în timp ce se întorcea de la bunicii săi.
La scurt timp după ce părţile vătămate au mers în apartament, a venit C.G. care le-a spus acestora că vor pleca în aceeaşi noapte.
Plecarea a fost amânată şi părţile vătămate au stat în garsonieră cca. două zile.
După două zile inculpatul a luat cele 3 părţi vătămate, respectiv L.I., B.M. şi M.A. şi, împreună cu R.D. cu o dubiţă, au plecat spre graniţă.
Când au ajuns în apropiere de Turnu Severin, inculpatul a dus părţile vătămate într-un fost cămin de nefamilişti, a doua două camere şi le-a cazat.
Părţile vătămate au stat în cameră cu numitul R.D. Imediat după ce s-au cazat, inculpatul le-a cerut părţilor vătămate şi învinuitului buletinele, apoi a plecat în oraş.
În aceeaşi seară inculpatul s-a întors, s-a culcat, iar a doua zi dimineaţa a purtat o convorbire telefonică. La scurt timp, a sosit un autoturism în care se aflau doi cetăţeni sârbi.
Părţile vătămate L.I., B.M. şi M.A. au urcat în autoturismul sârbilor şi au plecat cu aceştia.
Inculpatul C.G. a plecat în municipiul Paşcani, lăsându-l pe numitul R.D. în camera de cămin. Este de precizat faptul că, inculpatul deşi cunoştea faptul că părţile vătămate nu deţin paşapoarte, a organizat trecerea frauduloasă a acestora prin intermediul călăuzelor sârbe.
Părţile vătămate au fost trecute fraudulos frontiera de către cei doi sârbi, au fost duse la o casă, pe teritoriul Serbiei unde au fost preluate de alţi doi cetăţeni sârbi.
Părţile vătămate au fost duse cu un autoturism până la o altă casă unde au stat circa două zile.
În această perioadă, minora M.A. a fost cumpărată de un cetăţean sârb şi a fost nevoită să plece cu acesta.
Părţile vătămate L.B. au fost preluate de un alt cetăţean sârb.
În timp ce se deplasau cu autoturismul acestuia, au fost oprite de organele de poliţie.
Părţile vătămate au povestit ce li s-a întâmplat şi au fost repatriate.
În drept:
Fapta inculpatului C.G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001, organizarea trecerii frauduloase a frontierei, prevăzută de art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 242/2002 cu art. 33 lit. a) C. pen.
Faţă de numitul R.D. urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale întrucât se consideră că acesta nu a avut intenţia de a racola părţile vătămate în vederea traficării acestora, ci a discutat să plece împreună cu ele în Italia.
2. În cursul lunii ianuarie 2003 partea vătămată A.O. l-a cunoscut pe inculpatul C.G. prin intermediul unei persoane din Republica Moldova pe nume G. care a i-a spus că inculpatul se ocupa cu obţinerea de vize Schengen pentru cetăţeni moldoveni.
La data de 2 ianuarie 2003 partea vătămată a venit în România, s-a deplasat în municipiul Paşcani unde s-a întâlnit cu inculpatul C.G.
Partea vătămată era însoţită de tatăl său, A.E.G.
Inculpatul a luat părţile vătămate, le-a dus într-un apartament situat în municipiul Paşcani. Părţile vătămate i-au spus inculpatului că ar dori să plece în străinătate. Acesta le-a spus că le poate face rost de vize Schengen de la Ambasada Germaniei la Bucureşti.
Inculpatul le-a cerut părţilor vătămate suma de 950 dolari S.U.A. pentru a le face rost de 3 vize Schengen.
Inculpatul le-a spus părţilor vătămate că are nevoie de paşapoarte, adeverinţe de naştere, buletine de identitate şi contractele de muncă.
Părţile vătămate s-au deplasat în Republica Moldova, au luat actele respective şi suma de 500 dolari S.U.A. pe care i-au dat numitei G., cetăţean al Republicii Moldova. În aceeaşi zi, partea vătămată P.I. s-a întâlnit cu G. şi i-a predat documentele şi 450 dolari S.U.A.
Astfel, în data de 9 ianuarie 2003, partea vătămată i-a dat numitei G. suma de 950 dolari S.U.A.
În data de 11 ianuarie 2003, inculpatul a sunat-o pe partea vătămată A.O., s-a deplasat în România însoţită de G.N., s-a întâlnit cu inculpatul, însă acesta i-a reproşat părţii vătămate că nu a venit singură şi a refuzat să-i mai restituie actele.
În perioada următoare inculpatul a sunat-o pe partea vătămată şi i-a spus că îi restituie actele numai dacă în mai dă 100 dolari S.U.A. În acelaşi timp, inculpatul i-a promis că în curând vor ieşi vizele.
În data de 20 februarie 2003 inculpatul a sunat-o pe partea vătămată şi i-a spus acesteia să vină în România să ia actele şi invitaţiile pentru Germania.
Inculpatul a cerut din nou încă 100 dolari S.U.A. pentru înapoierea actelor.
Partea vătămată s-a deplasat în România în data de 21 februarie 2003 având asupra sa suma de 100 dolari S.U.A.
După ce s-au întâlnit, inculpatul i-a spus părţii vătămate că va primi vizele, însă, dacă poate să îi mai găsească o persoană care doreşte să plece în Germania, cu viză Schengen în schimbul sumei de 1700 dolari S.U.A.
În momentul respectiv partea vătămată şi-a dat seama că a fost indusă în eroare şi, după plecarea inculpatului, s-a prezentat la organele de poliţie pentru a depune plângere.
Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel încât părţile vătămate au pretenţii în cauză.
În drept:
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
3. În vara anului 2001 mai mulţi locuitori din oraşul Căuşeni, Republica Moldova au aflat de la un concetăţean pe nume V. că în municipiul Paşcani există o persoană pe nume C.G. care duce oameni în Grecia la muncă contra sumei de 800 dolari S.U.A.
Astfel, în luna iunie 2001, partea vătămată P.M. s-a deplasat în municipiul Paşcani unde a luat legătura cu inculpatul.
Acesta i-a spus părţii că în schimbul sumei de 800 dolari S.U.A. o poate duce legal în Grecia şi îi poate asigura un loc de muncă.
Partea vătămată a fost de acord, i-a dat inculpatului 800 dolari S.U.A. şi a fost cazată la domiciliul inculpatului unde se aflau A.I. şi F.A., ambii din Republica Moldova. Partea vătămată a aflat că şi ceilalţi doi cetăţeni moldoveni îi dăduseră inculpatului câte 800 dolari S.U.A. pentru a fi duşi la muncă în Grecia.
Partea vătămată a locuit la locuinţa inculpatului şi a părinţilor acestuia până când inculpatul a format un grup de 21 cetăţeni din Republica Moldova. Cu două microbuze inculpatul a transportat grupul în Iugoslavia, apoi i-a dus până la frontiera cu Grecia unde cetăţenii moldoveni au fost abandonaţi.
Grupul a fost prins de poliţia de frontieră elenă şi a fost returnat în data de 5 august 2001.
Fapta inculpatului de a induce în eroare pe partea vătămată P.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
În cauză în cursul urmăririi penale, cetăţeanul moldovean S.G. a dat o declaraţie în faţa organelor de poliţie din Republica Moldova prin care a precizat că, în luna octombrie 2002 inculpatul a racolat un număr de 5 cetăţeni din Republica Moldova de la care a pretins şi primit 8500 dolari S.U.A. pentru a le face rost de vize Schengen şi a-i trimite la muncă în Italia.
În baza declaraţiei date de partea vătămată urmează ca organele judiciare din Republica Moldova să efectueze cercetări pentru această faptă.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul C.G. a formulat plângere împotriva soluţiei dispuse de procuror prin rechizitoriul dat în dosarul nr. 103/P/2003, privind neînceperea urmăririi penale faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2000.
Plângerea a format obiectul dosarului penal nr. 3273/2004 al Tribunalului Iaşi, soluţionat prin încheierea pronunţată la data de 11 octombrie 2004, prin care s-au dispus următoarele:
În baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul C.G., deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul R.D. dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi în consecinţă:
- s-a desfiinţat menţiunea din dispozitivul rechizitoriului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul R.D. a fost pusă în mişcare acţiunea penală privind pe inculpatul R.D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 672/2001;- s-a reţinut cauza spre judecare şi s-a fixat termen de judecată pentru data de 18 noiembrie 2004, cu citarea inculpatului şi a intimatului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere că la data de 2 iulie 2003, Tribunalul Iaşi a fost investit prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul C.G., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, trafic de persoane şi organizarea trecerii frauduloase a frontierei.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţa de fond a dispus audierea inculpatului, a părţilor vătămate L.I., B.M., precum şi a martorilor B.C., P.D. şi R.N.G.
Din analiza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în prima fază a cercetării judecătoreşti, Tribunalul constată că soluţia Parchetului de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul R.D., este în mod vădit nelegală şi netemeinică, probele existente la dosar stabilind cu certitudine următoarea situaţie de fapt:
În luna octombrie 2002, numitul R.D. l-a contactat pe martorul B.C., căruia i-a cerut să îi spună dacă are cunoştinţă despre tinere care doresc să lucreze în Italia ca barmane şi dame de companie, promiţându-le un loc de muncă în această ţară unde lucra şi soţia lui.
Martorul le-a prezentat intimatului pe părţile vătămate L.I. şi B.M. cărora acesta din urmă le-şa promis obţinerea unui loc de muncă în Italia, promiţându-le totodată şi obţinerea de paşapoarte, precum şi asigurarea transportului.
Părţile vătămate au fost cazate într-o garsonieră din Paşcani unde au cunoscut-o şi pe minora M.D., ce urma să aibă aceeaşi destinaţie. Ulterior, victimele au fost transportate şi însoţite de R.D. în municipiul Drobeta Turnu Severin, unde au fost vândute unor cetăţeni sârbi care le-au dus în Serbia. Nefiind însoţite de acte de identitate şi fiind vândute de mai multe ori, victimele au fost depistate de poliţia sârbă, două dintre acestea, respectiv L.I. şi B.M. fiind repatriate de o organizaţie umanitară.
Pentru aceste considerente, instanţa a desfiinţat menţiunea din dispozitivul rechizitoriului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul R.D., a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi, apreciind că în cauză sunt suficiente probe pentru judecarea cauzei, a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2004 cu citarea părţilor, când, instanţa de judecată a dispus reunirea sa la prezenta cauză, care formează obiectul dosarului nr. 8665/2003.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
În fapt, la începutul lunii iunie 2001, partea vătămată P.M. din localitatea Căuşeni, Republica Moldova, a fost vizitată de o cunoştinţă a sa din aceeaşi localitate, pe nume G., care a întrebat-o dacă nu doreşte să meargă să lucreze şi ea în Grecia, afirmând totodată că are posibilitatea să contacteze o persoană din România care le poate ajuta să ajungă acolo şi al cărui număr de telefon îl are de la un cetăţean din oraşul lor şi care se află deja în Grecia. Partea vătămată a fost interesată de propunerea făcută iar ulterior a sunat la acel număr şi astfel a luat legătura cu inculpatul C.G. care i-a spus că le poate ajuta să plece legal în Grecia în schimbul sumei de 800 dolari S.U.A., precizând că urmează să le contacteze el telefonic după câteva zile pentru a se forma un grup mai mare de persoane pentru deplasarea în Grecia. După două zile, inculpatul C.G. i-a comunicat părţii vătămate să vină în România, în oraşul Paşcani, de unde urma să fie transportată în ţara de destinaţie.
Partea vătămată P.M. a plecat spre România împreună cu numita G. şi o altă persoană din Căuşeni, iar când au ajuns la Paşcani, au fost aşteptate de inculpatul C.G. care le-a condus în apartamentul tatălui său unde se mai aflau alte patru persoane din Republica Moldova, printre care A.I. şi F.A., tot din Căuşeni.
Inculpatul C.G. a spus tuturor că trebuie să mai aştepte deoarece trebuia să fie completat un grup de 18 persoane şi a discutat cu partea vătămată P.M. şi însoţitorii ei detalii legate de plecare, precizând că le va lua paşapoartele pentru a aranja trecerea graniţei printr-un punct vamal dintre România şi Iugoslavia. Inculpatul a primit actele cerute, precum şi suma de câte 500 dolari S.U.A. de la P.M. şi de la celelalte două persoane. În contextul acestei discuţii, inculpatul a susţinut faţă de partea vătămată că totul este legal şi poate să-i ofere şi un loc de muncă în Grecia.
După aproximativ 20 de zile, timp în care au locuit la soacra inculpatului C.G., undeva la ţară, partea vătămată P.M. şi celelalte persoane, la care s-au mai adăugat alte 10-12, au fost transportate cu două microbuze la Turnu Severin unde însă nu au putut trece graniţa, revenind în Paşcani. Aici, au rămas trei zile, după care au plecat iarăşi spre Timişoara, iar la 25 iulie 2001 au trecut în Iugoslavia prin punctul de frontieră S.M. şi s-au cazat la un motel din apropierea punctului de frontieră, unde au stat două zile. Aici, inculpatul C.G. le-a comunicat că el se va întoarce la Paşcani pentru a mai aduce un grup de persoane, urmând ca partea vătămată P.M. şi conaţionalii săi să se deplaseze mai departe cu fratele său, C.G. Inculpatul C.G. s-a reîntors în România, părăsind grupul de persoane care, ulterior, a fost călăuzit de C.G. prin Macedonia către Grecia, fiind abandonat la graniţa dintre cele două state, după ce partea vătămată P.M. a mai dat încă 100 dolari S.U.A. pentru a ajunge în Grecia. După ce C.G. a dispărut, partea vătămată a apelat la alte călăuze care au trecut fraudulos frontiera către Grecia, unde a fost depistată de organele de poliţie care a returnat-o în România.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate P.M. a fost în sumă de 600 dolari S.U.A. şi nu a fost recuperat, partea vătămată constituindu-se parte civilă în procesul penal cu această sumă.
În cursul lunii octombrie 2002, martorul B.C. a fost vizitat la domiciliu de numitul R.D. care i-a spus că efectuează activităţi de transport de persoane în Italia şi l-a rugat să găsească două tinere care ar dori să plece să lucreze în Italia într-un bar de noapte, cu contract de muncă, R.D. promiţându-i în acest context martorului că-l va duce şi pe el în Italia să lucreze în construcţii.
Ulterior, numita L.I., din satul Boldeşti, judeţul Iaşi a fost abordată de vărul său, martorul B.C. care a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze în străinătate ca ospătăriţă, spunându-i că are o cunoştinţă care o poate duce la lucru într-un bar din Italia. L.I. s-a arătat interesată de oferta primită, însă a menţionat că nu are nici bani, nici paşaport, dar martorul B.C. a asigurat-o că nu vor fi probleme, deoarece va fi ajutată în acest sens de cunoştinţa sa.
Martorul a întrebat-o totodată pe verişoara sa dacă nu mai cunoaşte şi alte fete care ar dori să meargă la muncă în Italia, iar L.I. a menţionat-o pe vara sa, B.M. În aceeaşi zi, martorul B.C. a revenit la domiciliul lui L.I. împreună cu R.D., care i-a vorbit despre condiţiile de lucru în Italia şi anume va lucra într-un bar ziua ca barmană, iar noapte ca damă de companie, urmând a împărţi câştigul obţinut în mod egal cu patronul său. L.I. a fost de acord, dar ulterior s-au deplasat toţi trei la locuinţa numitei B.M.
Aici, R.D. i-a relatat acesteia despre perspectiva de a fi angajată în Italia şi în ce condiţii anume, tânăra exprimându-şi interesul faţă de propunerea făcută, de a lucra în Italia, împreună cu verişoara ei, precizând însă că nu are bani şi nici paşaport, dar a primit asigurări de la R.D. că va achita el sumele de bani necesare eliberării paşaportului şi se va ocupa totodată de transport, urmând a-i fi restituiţi banii după ce B.M. va începe să lucreze în Italia.
A doua zi R.D. a revenit la locuinţa lui L.I. unde se mai aflau B.M. şi B.C., iar toţi patru au plecat în Paşcani, cu o maşină condusă de R.D. Acolo s-au dus cu toţii într-un apartament unde se aflau două femei din Republica Moldova şi o tânără din Piatra Neamţ, pe nume M.A., care urma să plece şi ea în Italia. Ulterior, în acea locuinţă au venit inculpatul C.G. şi numitul P.C. care au purtat o discuţie cu R.D. Acesta le-a comunicat numitelor L.I. şi B.M. că inculpatul C.G. este cel care se ocupă de transportul lor, însă nu vor mai pleca în acea seară, ci a doua zi, iar martorului B.C. i-a spus că nu mai sunt locuri în microbuzul ce urma să plece spre Italia, urmând ca acesta să fie anunţat ulterior despre data plecării. Atunci martorul a plecat la domiciliul său, în satul Boldeşti, comuna Todireşti, judeţul Iaşi.
A doua zi, după miezul nopţii, L.I., B.M., M.A., R.D., inculpatul C.G. şi numitul P.C. au plecat către Turnu Severin cu microbuzul condus de numitul P.D., ajungând în după amiaza zilei următoare. Toate persoanele s-au cazat la un hotel aflat la aproximativ 15 kilometri de Turnu Severin, R.D. ocupând o cameră împreună cu cele trei fete, iar ceilalţi o altă cameră. A doua zi dimineaţa, cele trei tinere au fost preluate de doi cetăţeni sârbi, pe care anterior inculpatul C.G. i-a contactat telefonic, şi care le-au transportat cu un autoturism şi le-a trecut fraudulos graniţa către Serbia, unde minora M.A. a fost preluată de un alt cetăţean sârb a cărei identitate nu a fost stabilită, după care a dispărut, iar L.I. şi B.M. au fost depistate de organele de poliţie şi deferite justiţiei, fiind condamnate la închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, iar după executarea pedepsei au fost repatriate prin intermediul O.I.M. Modul în care a fost identificată L.I. de către autorităţile din Serbia şi referită către I.O.M. a îndreptăţit acest organism internaţional să o considere implicată ca victimă într-un caz de trafic de persoane şi să îi acorde asistenţa specifică, în consecinţă.
În cursul lunii octombrie 2002, deplasându-se cu un microbuz pe ruta Iaşi – Chişinău, partea vătămată A.O. din localitatea Pelenia, judeţul Bălţi, Republica Moldova a cunoscut-o pe numita T.G. care, printre altele, i-a spus că are posibilitatea să obţină vize în spaţiul Schengen pentru cetăţeni moldoveni, prin intermediul unei cunoştinţe din România. Partea vătămată şi-a exprimat interesul în acest sens şi a primit de la G. atât numărul ei de telefon, cât şi pe cel al inculpatului C.G., cel care se ocupa de rezolvarea vizelor.
Ulterior, la data de 31 decembrie 2002, partea vătămată A.O. l-a contactat telefonic pe inculpat cu care a stabilit să se întâlnească după două zile în Iaşi. La data fixată, partea vătămată s-a deplasat împreună cu tatăl său, A.E.G. mai întâi în Iaşi, iar apoi în Paşcani, unde cei doi s-au întâlnit cu inculpatul, cu care au purtat discuţii referitoare la vize. Partea vătămată a spus inculpatului că doreşte obţinerea de vize într-o ţară din Uniunea Europeană pentru tatăl şi fratele său, A.E. şi pentru numitul P.I., tot din Republica Moldova, pentru a putea merge cu toţii să se angajeze în străinătate. În acel context, inculpatul le-a propus să le facă rost de vize pentru Germania prin intermediul unei persoane din conducerea Ambasadei Germaniei şi a cerut pentru demersurile pe care le va face suma de 500 dolari S.U.A. pentru rudele părţii vătămate şi 450 dolari S.U.A. pentru P.I., colegul de facultate al lui A.E., precum şi actele acestora.
A doua zi, pe data de 3 ianuarie 2003, după întoarcerea în Republica Moldova, partea vătămată A.O. s-a întâlnit cu T.G. prin intermediul căreia a trimis inculpatului C.G. suma de 500 dolari S.U.A., cerută de acesta pentru obţinerea vizelor lui A.E.G. şi A.E., precum şi paşapoartele lor, buletinele de identitate, adeverinţa de căsătorie a părinţilor părţii vătămate şi adeverinţa de student a fratelui acestuia. Partea vătămată a predat actele şi banii numitei T.G. în prezenţa martorului G.N., iar în aceeaşi zi inculpatul i-a comunicat că a intrat în posesia lor, însă nu va face nici un demers pentru obţinerea vizelor până nu va primi actele şi suma de 500 dolari S.U.A. de la cea de-a treia persoană, P.I.
A.O. a luat legătura cu P.I. căruia i-a adus la cunoştinţă că a discutat cu inculpatul despre vize şi a remis acestuia un avans de 500 dolari S.U.A. şi actele şi că trebuie să trimită şi el documentele şi banii, urmând ca ulterior inculpatul să o contacteze pentru a-i înmâna documentele şi vizele promise.
Ulterior, la 9 ianuarie 2003, numitul P.I. în prezenţa lui A.E. s-a întâlnit cu T.G. în oraşul Bălţi şi i-a dat suma de 450 dolari S.U.A. şi actele solicitate, respectiv paşaportul, buletinul, cartea de muncă, adeverinţa de studii şi certificatul de naştere.
După două zile, inculpatul C.G. a luat legătura cu partea vătămată A.O. căreia i-a cerut să se deplaseze în Vama Sculeni pentru a-i preda actele, mai puţin paşapoartele, însă întâlnirea nu s-a concretizat, stabilindu-se o alta, la data de 14 ianuarie 2003. Atunci A.O. s-a deplasat împreună cu G.N. la Vama Sculeni, unde s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus părţii vătămate că nu are nici un act la el, după care a plecat, însă ulterior a contactat-o telefonic şi i-a spus că nu îi va da documentele decât în schimbul sumei de 100 dolari S.U.A. În perioada 14 ianuarie – 20 februarie 2003, partea vătămată a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul C.G. care tot amâna restituirea actelor şi a vizelor promise dar la data de 20 februarie 2003, acesta a stabilit cu ea o întâlnire pentru a doua zi, spunând părţii vătămate că are actele şi invitaţiile pentru obţinerea vizelor şi că trebuie să aducă suma de 100 dolari S.U.A. pentru toţi trei pentru a primi documentele.
La data de 21 februarie 2003, A.O. s-a întâlnit cu inculpatul C.G. în Vama Sculeni, acesta venind, ca şi anterior, cu autoturismul marca Cielo condus de martorul G.
Inculpatul a spus părţii vătămate că îi dă toate actele înapoi dacă îi dă 100 dolari S.U.A., lucru pe care partea vătămată a fost nevoită să îl facă, gândindu-se că va costa mai mult refacerea acestor documente, aparţinând tatălui său, fratelui său şi prietenului acestuia. În aceste circumstanţe A.O. a dat inculpatului suma cerută, primind de la acesta actele celor trei persoane pentru care apelase la inculpat în vederea obţinerii vizelor pentru Germania.
Inculpatul a comunicat părţii vătămate că nu poate obţine decât patru vize odată, astfel încât i-a cerut să mai aducă o a patra persoană interesată şi care trebuia să plătească suma de 1700 dolari S.U.A. în schimbul vizei şi a locului de muncă în străinătate, după care, pretextând că merge să ducă invitaţiile în Germania, a plecat, iar partea vătămată, dându-şi seama că a fost înşelată, a sesizat organele de poliţie.
Partea vătămată A.O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1050 dolari S.U.A.
Inculpatul C.G. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, susţinând că în perioada 2001 - 2002 nu a călăuzit persoane din Republica Moldova spre Grecia, în schimbul sumei de câte 800 dolari S.U.A. de la fiecare şi nu a racolat tinere pentru a le trafica în serbia. A afirmat inculpatul că în luna octombrie 2002, R.D. a adus trei tinere în locuinţa pe care el o subînchiriase şi unde locuia deja alte două persoane, şi l-a întrebat dacă îi poate găzdui pentru o noapte. A arătat inculpatul că a doua zi, R.D., aflând despre deplasarea lui la Turnu Severin, a apelat la el pentru a-l transporta, împreună cu cele trei tinere, în aceeaşi localitate, lucru cu care a fost de acord, însă odată ajunşi la destinaţie, nu cunoaşte ce anume s-a mai întâmplat cu cei patru, el rezolvându-şi problemele şi întorcându-se în Paşcani împreună cu P.C. şi P.D.
A afirmat inculpatul că o cunoaşte pe partea vătămată A.O., însă nu a pretins ori primit vreo sumă de bani de la aceasta.
În suplimentul de interogatoriu luat inculpatului în şedinţa publică din data de 1 aprilie 1004, acesta a declarat că recunoaşte fapta comisă în dauna părţii vătămate P.M. care s-a petrecut în condiţiile descrise în rechizitoriu, însă numai în ceea ce priveşte teritoriul României, cu precizarea că a cerut părţii vătămate 600 de dolari S.U.A. şi nu 800.
În apărare, inculpatul C.G. a propus proba cu acte şi cea testimonială, solicitând audierea în calitate de martori a numiţilor P.D., R.N.G. şi O.I., probă admisă şi administrată de instanţă.
Audiat nemijlocit de instanţa de judecată, martorul P.D. a declarat că la solicitarea numitului P. a efectuat o cursă la Turnu Severin şi, deşi trebuia să-i mai însoţească doar inculpatul C.G., au mai venit încă patru persoane, trei fete şi un băiat pe nume R.D., iar pe durata deplasării, în microbuzul pe care îl conducea, aceste patru persoane au stat împreună în spate, iar inculpatul în faţă lângă el şi P. A relatat martorul că P. a fost cel care i-a plătit contravaloarea transportului dus-întors, ei plecând din Paşcani pe la orele trei dimineaţa şi ajungând la Turnu Severin, în jurul orelor 17,00, unde s-a cazat până a doua zi când, în jurul orelor 10,00 – 12,00, a plecat înapoi spre Paşcani, împreună cu P. şi inculpatul C.G., iar celelalte patru persoane au rămas. A susţinut martorul că atunci când s-au cazat, el inculpatul şi P. au stat împreună într-o cameră, iar R.D. cu cele trei fete în altă cameră, iar relaţia era mai apropiată între R.D. şi fete decât între inculpat şi acestea.
În declaraţia dată în cursul judecăţii, martorul R.N.G., propus de inculpat în apărare, a arătat că îl cunoaşte pe numitul R.D., deoarece îi este prieten şi vecin al mamei sale, în satul Hărmăneştii Noi, comuna Todireşti. A afirmat martorul că a fost întrebat de R.D. dacă nu cunoaşte fete care doresc să meargă la muncă în Italia, la soţia lui şi că personal s-a întâlnit cu cele două părţi vătămate L.I. şi B.M., atât în Hărmăneştii Noi cât şi în Hărmăneştii Vechi şi care erau însoţite de B.M. şi R.D., iar acesta i-a spus că cele două vor merge în Italia, la muncă.
A susţinut martorul aflându-se în Timişoara, la vara sa, unde l-a găzduit pentru câteva zile pe R.D., acesta l-a sunat pe B.M. şi i-a spus să meargă la cele două fete din Boldeşti să le ceară să declare la poliţie că vinovat este C.G. şi nu el. Martorul a precizat că, după ce a auzit această discuţie telefonică, l-a întrebat pe R.D. despre ce este vorba, iar acesta i-a spus că este implicat, împreună cu C.G. într-un dosar de trafic de persoane, iar el trebuia să le ducă pe cele două fete în Italia, însă el le-a dat altei persoane şi nu mai ştie nimic de ele. Când martorul l-a întrebat ce contribuţie are C.G. în această situaţie, R.D. a spus că nu ştia nimic în legătură cu fetele, însă nu era să răspundă el, iar din acest motiv pleacă în Italia.
Audiat la solicitarea inculpatului, martorul O.I. a afirmat că îl cunoaşte pe R.D., iar acesta, după ce a plecat în Italia, l-a sunat cerându-i să meargă să vorbească cu părţile vătămate pentru ca acestea să nu depună mărturie împotriva lui. Martorul a mai precizat că R.D. l-a întrebat dacă nu cunoaşte două fete pentru a le duce în Italia, lucru cu care el nu a fost de acord.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă rezultă din întregul material probator administrat în cauză, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, copiile actelor de stare civilă aparţinând cetăţenilor moldoveni A.O., A.E.G., P.I. şi A.E., declaraţiile acestora, procesul verbal de sesizare din oficiu, procesele verbale de constatare, procesele verbale de citire a înscrisurilor, procesul verbal de verificare a numitei M.A., procesul verbal de sesizare, adresa nr. 3/27.826 din 15 mai 2003 emisă de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova – D.D.T.I., depoziţiile martorilor B.C., G.G., F.R., A.I., G.N., adresa de răspuns primită de la Ambasada Republicii Federale Germania la data de 15 mai 2003, înscrisurile denumite „Invitaţia" şi redactate în limba germană, precum şi traducerea lor în limba română, adresa emisă la data de 14 martie 2003 de D.I.P.F. din Lyon, dovezile de reţinere a obiectelor (înscrisuri) eliberată de Poliţia de Frontieră Sculeni, declaraţia numitului R.D., procesul verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile inculpatului C.G., coroborarea tuturor probelor formând convingerea instanţei asupra vinovăţiei acestuia.
În drept, fapta inculpatului C.G. care, în cursul lunii iunie 2001, a pretins şi primit de la partea vătămată P.M. suma totală de 600 dolari S.U.A., sub pretextul că îi va facilita deplasarea în Grecia unde îi poate obţine legal un loc de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului C.G. constând în aceea că, în cursul lunii octombrie 2002, a organizat trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către părţile vătămate L.I., B.M. şi M.A., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U. nr. 105/2001.
Fapta inculpatului C.G. constând în aceea că, în perioada ianuarie-februarie 2003, a solicitat şi a primit de la partea vătămată A.O. suma totală de 1050 dolari S.U.A., inculpatul susţinând în mod neadevărat că prin intermediul unei persoane din conducerea Ambasadei Germaniei din România, poate obţine vize în acest stat pentru cetăţeni moldoveni, partea vătămată apelând în acest sens pentru tatăl şi fratele ei, precum şi pentru un prieten al acestuia, inculpatul inducând-o astfel în eroare, în scopul de a-şi însuşi sumele de bani astfel dobândite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.
În sarcina inculpatului s-a reţinut prin rechizitoriu şi săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 a căror încadrare juridică a fost ulterior completată de către reprezentantul parchetului în şedinţa publică din 1 aprilie 2004, în sensul indicării alin. (1) pentru fiecare dintre acestea, faptele constând în aceea că, în luna octombrie 2002, inculpatul le-a racolat pe părţile vătămate L.I., B.M. şi M.A., le-a ajutat să treacă fraudulos frontiera de stat a României şi le-a vândut unor proxeneţi sârbi.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, recuperarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Prin prisma acestor dispoziţii legale şi raportat la materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului C.G. în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de atrt.12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât activitatea infracţională desfăşurată de inculpat în raport de părţile vătămate L.I., B.M. şi M.A. s-a rezumat doar la transportarea lor din Paşcani la Turnu Severin şi organizarea trecerii lor frauduloase a frontierei de stat a României către Siberia, nefiind utilizate în acest sens de către inculpat vreunul dintre mijloacele expres prevăzute de lege, ameninţarea, violenţa sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda ori înşelăciunea, abuzul de autoritate sau profitarea de imposibilitatea părţilor vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, relevante fiind declaraţiile părţilor vătămate L.I. şi B.M. din care rezultă că s-au deplasat de bună voie şi că inculpatul nu a exercitat asupra lor nici un fel de formă de constrângere ori inducere în eroare, aspecte confirmate şi de declaraţiile martorilor B.C., P.C. şi P.D., coroborarea acestor probe atestând faptul că R.D. a fost cel care a contactat victimele, le-a oferit locuri de muncă în Italia, a discutat cu ele despre condiţiile de lucru şi le-a asigurat că va suporta cheltuielile privind obţinerea paşapoartelor.
Astfel, partea vătămată L.I. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti că vărul său, martorul B.C. a fost cel care a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze în Italia, iar ulterior a venit la domiciliul său însoţit de R.D. (pe care partea vătămată îl numeşte M. în declaraţiile din cursul urmăririi penale, pentru ca în cursul judecăţii să-l indice drept o persoană din Hărmăneşti) cu care s-a deplasat la locuinţa verişoarei sale, B.M., căreia acesta i-a spus să meargă şi ea la muncă în Italia, lucru cu care aceasta a fost de acord în urma discuţiilor purtate cu R.D.
Partea vătămată B.M. a afirmat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale că în luna octombrie 2002 la domiciliul său au venit L.I., însoţită de B.M. şi R.D. (de fapt martorul B.C. şi R.D.) care i-au propus să plece în Italia împreună cu vara ei să lucreze ca ospătar, lucru pe care l-a acceptat.
Martorul B.C. în mod constant a relatat în toate declaraţiile date în cursul procesului penal că R.D. a fost cel care l-a întrebat dacă poate găsi două fete care să meargă în Italia pentru a lucra ca ospătăriţe, că acesta a discutat cu vara sa, L.I. şi ulterior cu B.M. despre deplasarea în Italia şi condiţiile de lucru, în timpul zilei cu barmaniţe, iar noaptea, dacă vor dori, vor putea întreţine relaţii sexuale cu clienţii, dându-le totodată asigurări că le va obţine paşapoarte şi, de asemenea, R.D. le-a luat pe fete de la domiciliu şi le-a dus în apartamentul din Paşcani.
Reaudiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul B.C. a precizat că nu mai are alt prenume, însă părinţii, cunoştinţele şi cei din sat îi spun M.
Martorul P.C. a declarat că, în luna octombrie 2002, s-a deplasat la un microbuz la Turnu Severin, împreună cu inculpatul pentru a ridica nişte colete, iar cu o zi înainte de plecare a fost contactat de R.D. care a menţionat că merge în străinătate şi i-a solicitat să se deplaseze şi el cu aceeaşi maşină, însoţit de trei persoane, lucru cu care martorul a fost de acord. A relatat martorul că odată ajunşi la destinaţie s-au cazat, el împreună cu inculpatul şi şoferul într-o cameră, iar R.D. împreună cu cele trei persoane de sex feminin în altă cameră. A precizat martorul că pe parcursul deplasării l-a auzit pe R.D. când a interzis celor trei fete să vorbească cu ei. Martorul P.C. a mai afirmat că a doua zi a plecat împreună cu inculpatul şi şoferul microbuzului la punctul de unde trebuiau ridicate coletele, iar R.D. a rămas la hotel cu tinerele respective, fără a se mai reîntâlni ulterior.
Mai mult decât atât, instanţa a constatat că, în speţă nu există nici o probă certă care să dovedească faptul că inculpatul ar fi traficat părţile vătămate prin vânzarea lor către cetăţenii sârbi, dar L.I. şi B.M. susţinând în declaraţiile date că, în prezenţa lor, inculpatul a primit o sumă de bani în valută de la nişte cetăţeni sârbi care le-au preluat ulterior şi le-au trecut graniţa în Serbia, însă aceste declaraţii nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Potrivit art. 75 C. proc. pen., declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, ori în contextul materialului probator administrat în cauză, declaraţiile părţilor vătămate referitoare la împrejurarea că cei doi cetăţeni sârbi au remis inculpatului o sumă de bani în schimbul lor, au un caracter cu totul singular şi prin ele însele nesprijinite de vreun alt element de ordin probator sunt lipsite de forţă probantă, atât timp cât, în conformitate cu exigenţele impuse de normele procesual penale, nu au o valoare probatorie deosebită, superioară altor probe şi nici o valoare dinainte stabilită, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., ce exclud o ordine de preferinţă a probelor administrate.
Pe de altă parte, probele administrate în cauză nu au demonstrat cu certitudine că acţiunea inculpatului de a transporta părţile vătămate din Paşcani la Turnu Severin a fost efectuată în scopul exploatării lor în vreuna din modalităţile arătate în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, conform căruia, prin exploatarea unei persoane se înţelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor altor asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Faptul că partea vătămată L.I. menţionează în declaraţia sa din cursul cercetării judecătoreşti că a „realizat că deplasarea sa nu se realizează în scopul precizat de inculpatul C.G. pentru a merge la muncă în Italia ca ospătăriţe şi că dacă li s-ar fi spus că sunt duse pentru a practica prostituţia", nu constituie un element de ordin probator suficient pentru a proba existenţa unui asemenea scop urmărit de inculpatul C.G., deoarece aceste susţineri nu sunt confirmate de alte dovezi administrate în cauză, inclusiv declaraţiile părţii vătămate B.M. şi nu se regăsesc nici măcar în declaraţiile date de L.I. în cursul urmăririi penale.
Apreciind că faptelor descrise prin rechizitoriu şi reţinute în sarcina inculpatului C.G. ca fiind infracţiunile de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 le lipseşte unul dintre elementele infracţiunii, prin neîndeplinirea unor cerinţe esenţiale care privesc atât latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 12, întrucât nu s-a dovedit că fapta s-a comis în vreuna dintre modalităţile cerute de legiuitor (prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritat5e sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane), dar şi latura subiectivă pentru ambele infracţiuni, respectiv inexistenţa scopului exploatării, instanţa a dispus achitarea inculpatului C.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În ceea ce priveşte pe R.D., instanţa a constatat că acesta a dobândit calitatea procesuală de inculpat prin efectul dispoziţiei din încheierea pronunţată de Tribunalul Iaşi, la data de 11 octombrie 2004, în dosarul penal nr. 3273/2004, fără însă ca R.D. să fi avut calitatea de învinuit în cadrul urmăririi penale desfăşurate în cauză şi care l-a vizat doar pe inculpatul C.G., în aceste circumstanţe procedându-se de către instanţa de judecată la declanşarea procesului penal faţă de R.D. în lipsa desfăşurării urmăririi penale cu privire la acesta, ca activitate prealabilă judecăţii, cu caracter obligatoriu în speţă, dat fiind existenţa unei acţiuni penale îndreptate împotriva sa.
Potrivit art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1).
Conform art. 229 C. proc. pen., persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa iar în această calitate, se bucură de o serie de drepturi şi garanţii procesuale.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2002 alin. (3) C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat să explice învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi drepturile lor procesuale, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., care garantează dreptul la apărare, organele judiciare au obligaţia să-l încunoştiinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii exercitării apărării. Aceleaşi norme procesual penale cu valoare de principiu consacră dreptul oricărei părţi de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului penal [(art. 6 alin. (4) C. proc. pen.)], precum şi obligaţia organelor judiciare să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul verbal de ascultare [(art. 6 alin. (5) C. proc. pen.)].
Această obligaţie este prevăzută şi în art. 6 alin. (3) lit. a) din C.A.D.O.L.F., potrivit căreia, orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, jurisprudenţa C.E.D.O., lămurind înţelesul termenilor de „cauză" şi „natura acuzaţiei" aduse împotriva unei persoane, arătând că acestea se referă la „faptele imputate, respectiv la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente" (Hotărârea din 22 octombrie 1996 pronunţată în cauza D.S.T. contra Spaniei), însă informarea în mod amănunţit nu trebuie, în nici un caz să fie ulterioară investirii instanţei de judecată cu soluţionarea cauzei.
În speţă, R.D. a avut doar calitatea de făptuitor faţă de care s-au efectuat acte premergătoare, astfel încât în ceea ce-l priveşte, nu s-a parcurs o fază a procesului penal, respectiv urmărirea penală, instanţa fiind direct investită cu soluţionarea acţiunii penale puse în mişcare împotriva sa, consecinţa acestei dispoziţii fiind dobândirea calităţii de parte în procesul penal, anume cea de inculpat.
Chiar dacă prin referatul de declinare a urmăririi penale cu nr. II – 332.975 din 19 iunie 2003 întocmit, la data de 18 iunie 2003, de lucrătorii din cadrul C.Z.C.C.O.A. Iaşi s-a menţionat că, la data de 9 mai 2003, prin ordonanţa nr. 103/P/2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus, pe lângă punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea inculpatului C.G. şi începerea urmăririi penale împotriva numitului R.D., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 323 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 12 din Legea nr. 252/2003 pentru aprobarea OUG nr. 112/2001, această menţiune este evident eronată, în condiţiile în care actul procesual invocat cuprinde dispoziţii referitoare exclusiv la inculpatul C.G.
În acest context, este evident că eludarea dispoziţiilor legale referitoare la obligativitatea efectuării urmăririi penale ca fază procesuală distinctă ce premerge judecăţii prin care se rezolvă acţiunea penală, pusă în mişcare faţă de R.D., are drept consecinţă o nelegală sesizare a instanţei de judecată, dar şi încălcarea drepturilor procesuale ale învinuitului în cursul urmăririi penale, cu repercusiuni negative importante pe planul garantării dreptului la apărare.
Instanţa, investită cu soluţionarea fondului cauzei cu privire la inculpatul R.D., a constatat că este sesizată în condiţiile de neregularitate ca urmare a nerespectării dispoziţiilor procesual penale ce reglementează faza urmăririi penale, situaţie în care va dispune restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de R.D., cu respectarea exigenţelor impuse de normele procesual penale, această soluţie impunând disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe acesta.
Referitor la inculpatul C.G., la individualizarea judiciară a pedepselor şi a modului de executare s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, gradul de pericol social ala cesteia relevat şi de importanţa valorilor sociale ocrotite de lege cărora li s-a adus atingere prin faptele inculpatului, de multitudinea şi specificul faptelor comise, dar şi de gravitatea consecinţelor produse configurată de cuantumul prejudiciilor cauzate şi de situaţia recuperării lor.
Ţinând seama şi de circumstanţele personale ale inculpatului care a avut o conduită procesuală necorespunzătoare pe parcursul procesului penal, de negare a săvârşirii faptelor şi este cunoscut cu antecedente penale, s-a apreciat că reeducarea acestuia este posibilă prin aplicarea unor pedepse cu închisoare într-un cuantum situat peste limita minimului special prevăzut de normele şi prin executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante ca urmare a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmând totodată a constata integral graţiată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea, în vara anului 2001 a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Consecinţă a condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, s-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile stabilite de art. 71 C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în conformitate cu care urmează a se deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, cuprinsă între 9 mai 2003 şi 22 decembrie 2004, dată la care s-a dispus punerea în libertate.
Având în vedere că prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul I.C., constând în inducerea în eroare a unor persoane fizice prin prezentarea drept reală a unor fapte mincinoase, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, au fost cauzate prejudicii părţilor vătămate P.M. şi A.O. care au formulat pretenţii civile în cauză, a fost obligat inculpatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 998 C. civ., la plata de despăgubiri către părţile civile, în cuantum de 600 dolari S.U.A. pentru P.M. şi de 700 dolari S.U.A. pentru A.O.
Având în vedere că nu a fost antrenată răspunderea penală a inculpatului C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, instanţa a respins, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate în cauză de partea vătămată L.I., neexistând o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi prejudiciul invocat de aceasta.
În termen legal hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpatul R.D. şi o critică ca nelegală şi netemeinică.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a criticat soluţia de achitare a inculpatului C.G. pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, susţinând că vinovăţia inculpatului a fost probată prin plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate L.I., B.M. şi M.A. ce se coroborează cu dispoziţiile martorilor B.C., P.C. şi P.D.
În condiţiile în care probele administrate în cauză, în cele două faze ale procesului penal au demonstrat în mod cert că inculpatul C.G. a traficat părţile vătămate prin vânzarea lor către cetăţeni sârbi în scopul exploatării lor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi respectiv trafic de minori, soluţia de achitare dispusă de prima instanţă este greşită.
Cel de-al doilea motiv de apel invocat de parchet a vizat nelegalitatea disjungerii cauzei privind pe inculpatul R.D. şi trimiterea ei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Susţine apelantul că, în raport de încheierea pronunţată, la data de 11 octombrie 2004, prin care a fost admisă plângerea formulată de petentul inculpat C.G. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul R.D., fiind pusă în mişcare acţiunea penală şi reţinută cauza spre rejudecare, instanţa de fond trebuia să soluţioneze cauza fără a dispune trimiterea ei la procuror în vederea începerii urmăririi faţă de R.D.
Motivându-şi apelul declarat, inculpatul R.D. a criticat dispoziţia instanţei privind punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, susţinând că potrivit art. 235, 262 C. proc. pen., acesta este atributul exclusiv al Ministerului Public, iar, prin investirea directă a instanţei cu soluţionarea acţiunii penale i s-a încălcat dreptul la apărare.
Pe fond a invocat faptul că probele administrate nu confirmă vinovăţia sa în comiterea faptei pentru care este cercetat.
Prin Decizia penală nr. 64 din 28 septembrie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpatul R.D., desfiinţând în parte sentinţa penală nr. 472 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Iaşi.
Rejudecând cauza, a înlăturat dispoziţia vizând disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.D. şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea începerii urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzut de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
A dispus trimiterea cauzei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.D. la Tribunalul Iaşi pentru continuarea judecăţii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul C.G.
Prin recursul declarat, parchetul a solicitat, pe fond, condamnarea inculpatului C.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2000, susţinând şi motivul de recurs privind vicierea procedurii de citare cu partea vătămată la data soluţionării apelului. Recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului său, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel.
Examinând Decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul formulat de parchet este admisibil sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 291 C. proc. pen., următoarele motive:
La termenul de judecată din 21 septembrie 2006, când instanţa de apel a constatat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul la dezbateri, procedura de citare la domiciliul părţii vătămate M.A. a fost viciată.
Astfel, deşi partea vătămată sus-menţionată a fost citată la adresa de domiciliu, dovada de îndeplinire a procedurii de citare arată că aceasta s-a realizat fără respectarea dispoziţiilor legale deoarece citaţia a fost afişată însă fără a se menţiona motivul afişării şi nici locul când a fost afişată.
Pentru aceste considerente, urmează a fi casată Decizia penală nr. 64 din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, Curtea constată că acesta este inadmisibil întrucât inculpatul nu a exercitat calea de atac a apelului, iar prin admiterea apelului parchetului de către instanţa de control judiciar nu s-a schimbat, pe fond, situaţia inculpatului.
În consecinţă, urmează a fi respins recursul declarat de inculpat, ca inadmisibil, fiind obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 64 din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.
Casează Decizia penală şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 64 din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6810/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 7076/2006. Penal → |
|---|
